[..] L-am cunoscut pe Georges în 1981, pe când urmam un an de studii la Paris III, Studii teatrale. Tânără suedeză, deja profesionistă, ziaristă de critică culturală, am dorit să-mi perfecţionez cunoştinţele despre teatru, iar subiectul «locurilor teatrale» mă încânta. În cursurile lui Georges se discuta: unde trebuie să se afle poarta de intrare într-o construcţie destinată teatrului? Cum trebuie să fie, ea? O poartă discretă, sau una mare, simbol al puterii? Am observat, fără să aprofundez că, printre profesorii francezi, Georges era un român în exil, membru al diasporei româneşti din Franţa în perioada dictaturii lui Ceauşescu. Alt aspect care mi-a stârnit interesul a fost acela că tradiţia universitară în Franţa promova ideile, perspectivele personale şi propunerile îndrăzneţe, spre deosebire de academiile suedeze, excesiv marcate de o tradiţie germanică. [..]