În 1989, în urma unor strategii mitterandiene care, până la urma, nu aveau nimic de invidiat deciziilor teocratice de la Bucuresti, Antoine Vitez a fost brutal demis de la direcția teatrului Chaillot pentru a fi numit la Comedia Franceza pe care nu o mai dorea… doar mai târziu am înțeles de ce când i-am telefonat pentru a-l felicita vocea îi era lipsită de entuziasm. Apoi am aflat că fusese deplasat ca un pion pe scena franceză de către președintele ce satisfacea arbitrar cererea formulată de unii dintre servitorii săi, Jérôme Savary, care îi animase campania pentru al doilea mandat: Chaillot, acesta-i prețul! Lui Jack Lang i s-a impus ordinul imperativ exprimat de Mitterand și el sfârși prin a-i găsi un răspuns numindu-l pe Vitez la Comedie… Fusesem alături de el opt ani și conduceam revista l’Art du théâtre care astfel își încheia printr-un „stop cardiac” existența. Conform unui program ce mi-l impusesem, acela de a publica în fiecare număr unul din admirabilele sale texte, i-am solicitat din nou unul pentru concluzia editorială a aventurii nostre comune. Vitez a răspuns prin aceste rânduri de adio ale unui om care întotdeauna s-a crezut și imaginat mai bătrân decât era. „Nu voi juca Œdip la Colona… nu voi reveni în Grecia ideală, nu mă voi retrage în poiana cu păsări. Nu voi fi bătrânul orb, condus de fata lui, nu voi dispare brusc fără a lăsa urme, sau poate am dispărut deja și nu o știu”
Vitez actorul își dorea să încheie astfel ciclul Chaillot. Nu i s-a permis, dar viața, scurt timp după aceea, a confirmat interdicția și, la moartea sa, au răsunat în mine ultimele vorbe ale mărturiei pe care o publicasem în l’Art du théâtre. El nu va fi Œdip la Colona. […]