[..] Rivoli este o stradă, un bulevard luxos pe care îl străbat pe trotuar, numai cu o carte în mână, atent la franceza impecabilă a diverșilor trecători. O stradă aproape de Saint Paul, de Place des Vosges, de Sena, de apartamentul de la nr. 14 în care stătuse mai demult Eugène Ionesco. Mă opresc la nr. 18 și sun. Aud cum mecanismul interfonului deschide ușa din lemn masiv, ornată în partea ei superioară cu o dantelărie în fier forjat, iar la mijloc mânerul din inox și o plăcuță din același material pe care este gravată adresa. Împing ușa și pășesc peste pragul „casei”. Urc scară cu scară până în fața unei uși care mă aștepta parcă de o veșnicie. Nu sun, ci, act de curaj și inconștiență, o împing cu degetul. Se deschide uimitor de docilă. Intru. Din hol dau într-un living în care mă întâmpină, ca într-o logodnă triadică, obiecte dincolo de obiecte – o viață în miniatură: Iisuși, curtezanele și marionete. Știam că sunt obiecte pe care le-a cumpărat, uneori cu sacrificii, din anticariatele continentelor sau primite cadou ca semn de prietenie și prețuire, așa cum primești un premiu datorat unor merite, umane sau profesionale. Fiecare dintre ele poartă un simbol, predă o lecție sau amintește de cineva sau de ceva: coroana lui Macbeth de Aureliu Manea; Iisus-ul din Caracas de Claudia Nasoa și Daniel Medvedov; îngerul baroc sud-american de moartea lui Allende; Fecioara peruviană de anticarul din Lima (de la care a cumpărat statueta); Sfânta mutilată de o tânără argentiniană devenită călugăriță; marioneta lui Pantalone de teatru și de Italia; oglinda pentru ciocârlii de Ali din Teheran; Moș Crăciunul australian de Danièle Stern, colaboratoare la „Alternatives théâtrales” și clopoțelul belinez de Eugenio Barba. […]
