Cuvântul ucronie (gr. u- „nu” + gr. khronos „timp, durată”) a fost creat în anul 1876 de Charles Renouvier ca titlu al romanului său „Uchronie (L’Utopie dans l’histoire), esquisse historique apocriphe du développement de la civilisation européenne, tel qu’il n’a pas été, tel qu’il aurait pu être”, în traducere, „Ucronia (Utopia în istorie), schiță istorică apocrifă a dezvoltării civilizației europene, așa cum nu a fost, așa cum ar fi putut să fie”. Utilizat în franceză, germană, spaniolă etc., cuvântul nu este folosit în limba engleză, care-i preferă termenul de istorie alternativă, subliniind în acest fel asimetria parțială dintre utopie și ucronie. Într-adevăr, față de „nicăieri”-ul utopic, „nicicând”-ul ucronic se dezvăluie a fi potențial mai complex, el comportând în forma deplin realizată (a) un punct de divergență de la istoria recunoscută a lumii anterioară momentului scrierii ucroniei; (b) în care e introdusă o schimbare care alterează mersul știut al evenimentelor; (c) și care e urmărită de autori în cât mai multe din ramificațiile ei posibile.
În Istoria asediului Lisabonei, autorul portughez José Saramago ne prezintă cazul corectorului model Raimundo Silva, cvincvagenar respectabil, care, într-o zi în care revede pentru tipar cartea cu subiectul din titlu, modifică impulsiv textul. Autorul prezenta, pe bază de date istorice inatacabile, ajutorul dat în anul 1417, la rugămintea regelui Alfonso Henriques, de către o flotă de cruciați aflați în drum spre Ierusalim, grație căruia portughezii putuseră recuceri Lisabona ocupată de mauri. Fără a ști bine de ce, Silva introduce în text, răspicat, o negație: cruciații nu i-au ajutat pe portughezi. Cartea își merge drumul, greșeala e prinsă după tipărire, se adaugă o erată și se introduce la editură un post pe care-l va ocupa Dr. Maria Sara, însărcinată să supravegheze de acum înainte corectorii. Iar Maria Sara îi va cere neașteptat lui Raimundo Silva să scrie ce s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi intervenit cruciații. Din corector, acesta va deveni astfel romancier, transferând în cartea pe care o scrie transpus, dragostea născândă pentru Maria Sara. În câteva luni, conform datelor istorice, portughezii recâștigă singuri Lisabona în roman și istoria reintră în normal. Punctul de divergență se situează în anul 1417, Saramago își scrie romanul în anul 1989. Schimbarea constă în refuzul cruciaților, portughezii trebuind să facă față atacurilor fără ajutor. Ramificațiile schimbării se dispun în cele câteva luni care trec până la victoria asupra maurilor. Cum victoria se produce exact la data istorică știută, deraierea a durat doar câteva luni.
Ne putem întreba de ce a acționat astfel corectorul. Răspunsul care se întrevede, dacă ținem seama de luările de atitudine ale lui Saramago cu privire la modul în care sunt tratate în cultură sau politică țările mici, ar putea fi găsit în dorința lui de a înregistra o victorie deplină a portughezilor. În paralel, viața lui Silva se întregește și luminează, el trecând de la o ocupație monotonă la scrisul creator. Prețul a fost o schimbare cu bătaie scurtă, care nu a modificat decât ușor istoria, dar a schimbat radical starea de spirit și viața corectorului devenit romancier și brusc îndrăgostit la cei cincizeci de ani ai lui. Ucronie minimalistă, cartea lui Saramago este în fapt punerea în scenă a modului în care se scriu uneori, pătimaș și neașteptat, ucroniile. […]