ADINA LEDEANU

ARGUMENT

Mai mult decât în alte numere, poezia este, aici, suverană.  Începând cu Premiul Goncourt pentru Poezie, acordat  în acest an lui Michel Deguy, ineditele acestuia trimit la „însoțitorul” său de-o viață – Paul Valéry –, îl citează pe Hölderlin și stau alături de sonete shakespeariene.
          Poezia inundă și celelalte spații literare din volum: critica, drama. Poemul lui Doinaș deschide, goethean, capitolul alcătuit în pregătirea centenarului I.Negoițescu, nu doar critic literar, ci și poet.
          Generațiile tânără și foarte tânără din România știu încă prea puțin despre condiția de existență și creație a exilului în anii dictaturii comuniste. Sentimentul celor rămași, ca și al celor surghiuniți era, atunci, al despărțirii definitive: „…acele meleaguri nouă pierdute…”, iată cuvintele ce încheie scrisoarea lui Negoițescu expediată din Köln prietenului Emil Simiu, la 8 septembrie 1983, atunci când expeditorul își evocă patria de care fusese forțat să se despartă. Din păcate, și astăzi, sentimentul faliei pare să persiste: Istoria Literaturii Române de I. Negoițescu, pe care o readucem în discuție, așteaptă încă o dezbatere pe măsura importanței sale.
          „Această lucrare este o operă de exil”, anunță fraza introductivă din „Prefața” Istoriei…, cu precizarea datei și locului la care a fost scrisă: München, 31 ianuarie 1990.
          Sub titlul a cărui cadență trimite la „versul-cheie” („De plânge Demiurgos doar el aude plânsu-și”) din Poezia lui Eminescu – studiul prin care Negoițescu revoluționa la sfârșitul anilor 60 exegeza eminesciană – Emil Hurezeanu propune, riguros și emoționant, pertretul acestui strălucit iconoclast, „singurul mare critic și istoric literar care și-a scris cărțile finale în exilul anticomunist, în care s-a angajat cu aceeași fervoare cu care a transfigurat literatura română în paradigme universale.” Întrebării legitime, retorice, puse de Emil Hurezeanu despre justețea unei aniversări centenare Negoițescu, evocând calendarul și muzeul, îi răspunde în număr suita de 7 lucrări Convorbiri cu Goethe a unui cunoscut artist contemporan, el însuși un iconoclast: Iosif Király.
          Rămânem sub cupola Goethe, spirit tutelar al „cerchiștilor” de la Sibiu: textul lui Ion Vianu, esențial pentru precizarea locului ocupat în descendența maioresciană de toți acești tineri străluciți, ne întoarce către începuturile lor, la momentul din 13 mai 1943 care i-a consacrat ca grup literar. Textul despre „Manifestul cerchist” devine la rândul său, în format de afiș,  un manifest Ion Vianu dăruit, acum , cititorilor.

Share This Post