Din păcate, aici în America, banul este Rege, punctul fix din univers în jurul căruia totul se învârtește amețitor; la fel ca Zeus, Horus sau chiar Dumnezeu, el controlează toate destinele. Soția mea și cu mine ne-am adaptat destul de bine în „Țara tuturor posibilităților” și, deși trăim decent, ne simțim bogați. Bineînțeles că, în comunitatea românească, foarte puțini înțeleg ce înseamnă să fii bogat și, când discut cu ei, mă privesc într-un fel ciudat. Am invitat o dată în modesta noastră căsuță, cu doar un etaj și două dormitoare, o familie de conaționali foarte religioși și m-am lăudat că am în casă o mulțime de Biblii; la care ei mi-au spus că nu există decât una, cea a lui King James. Atunci i-am invitat în camera în care țin cele peste două mii de cărți aduse cu greu din țară împreună cu o sumedenie de albume de artă, cumpărate de aici, de calitatea celor pe care le împrumutam pe vremuri de la Biblioteca Americană sau de la Uniunea Artiștilor Plastici și din care am reprodus sute de imagini pentru revista Secolul 20. Le-am explicat ce înseamnă pentru mine ideea de Biblie. Pe lângă credința în Dumnezeu și Isus Christos, mai există și religia artei plastice, a literaturii, a esteticii, a filozofiei și a imaginației, iar eu consider toate cărțile bune drept adevărate Biblii. Le-am arătat seriile de Opere: Platon, Hegel, Blaga, Freud, Kirkegaard, Aristotel, Eliade, Cioran, Noica și Jung. Nu știu dacă m-au înțeles, dar asta nu este important.
În fiecare seară, după ce soția mea adoarme, iau un volum din colecția Secolul 20/21 și recitesc câte un articol sau un fragment de proză amintindu-mi de imensa sete de cultură universală din acele vremuri, potolită doar de singura fereastră deschisă spre lumea civilizată de grupul de aur al redacției Secolului 20. Admir deosebita prezentare grafică și, în special, coperțile de nivel internațional. Atunci, gândul mă duce la Doamna Geta Brătescu pe care, din păcate, am cunoscut-o târziu. În anii când eram student la I.A.T.C. vizitam zeci de ateliere ale pictorilor, graficienilor și sculptorilor și fotografiam lucrări pentru Revistele: Arta, Secolul 20, România Literară sau Contemporanul. Îmi făcea o deosebită plăcere să intru în vechea clădire cu exteriorul galben-jupuit, amintind de picturile Renașterii, de lângă Institutul N. Grigorescu, în care își aveau ateliere o serie de artiști. Am fost apropiat de Ion Bitzan și Ilie Pavel pe care îi apreciam în mod deosebit și, când urcam scara lată spre etajul unu, treceam pe lângă atelierul Getei Brătescu. O dată s-a întâmplat să găsesc ușa deschisă și să mi se dezvăluie o lume care-mi amintea de marii graficieni și desenatori de talia lui Dürer, Rembrandt sau Esher. Am privit fascinat silueta micuță a artistei copleșită de infinitatea de desene, colaje și lucrări textile împrăștiate peste tot, pe biroul imens, pe toți pereții și în formă de suluri în cutii de carton. Nu mi-a observat prezența și am închis cu cea mai mare atenție ușa veche și înaltă, ca în vechile ateliere de dinainte de război.
Acum, când scriu aceste rânduri, am în față cele patru volume ale graficienei publicate de Fundația Culturală Secolul 21: „Copacul din curtea vecină”, „Peisaj cu om”, „A.R.”, „Ziua și noaptea”, precum și „Atelier vagabond” – la Cartea Românească. Nu exagerez cu nimic atunci când spun că aceste mici bijuterii sunt pentru mine ca o mică Biblie și sufăr că nu am niciun autograf pe ele. Mă uimește înțelepciunea notațiilor fugare, talentul de prozatoare modernă și observațiile despre artă, spiritul renascentist și judecățile enciclopediste. […]