Prima mea întâlnire cu Mariana Celac rămâne înconjurată de mister. Mă aflam la București, într-o scurtă vacanță din perioada studiilor mele elvețiene și am participat la o reuniune a echipei de la „Secolul”; venisem mai ales ca s-o revăd pe Geta Brătescu.
Țin minte că seara a fost una de pomină. Se aflau acolo, alături de mama mea, de Geta și Mihai Brătescu, Irina Mavrodin și Livia Szász, Mariana Celac și Solomon Marcus. Ca totdeauna la asemenea întâlniri ale lor, asistam la un festin intelectual.
În seara aceea, Mariana Celac și cu mine am încercat, fiecare și împreună, să ne reamintim unde ne mai întâlnisem: imposibil! Până la urmă, concluzia ei a fost că ne-am cunoscut totuși cândva, într-o altă viață.
Deși faptele sale de curaj deveniseră bine cunoscute, o anume timiditate și modestia o făceau să se ascundă în spatele formulei la care recurgea deseori: „Eu sunt un muncitor manual”. De fapt, era o artistă în toate, inclusiv în modul de a-și construi frazele, precis și expresiv. Își căuta cuvintele cum își combină un pictor culorile, cum își abordează un muzician partitura pentru ca sunetul să capete forță de expresie. Pleca ușor capul spre umăr, strângea concentrată pleoapele și, imperceptibil, buzele, dar cuvântul rostit de ea părea singurul potrivit.
I-am mărturisit cât de mult îmi plăcuse cartea Arhitectul B.Ioanide. „Ce anume ți-a plăcut?”, m-a întrebat ea cerându-mi precizie. Mi se păruse fascinant să regăsesc în textul ei topica limbii germane, în care trebuie să construiești foarte precis și doar când îți este evident ce vrei să spui, pentru că te constrânge plasarea verbului la finalul frazei; e, în fond, un mod de-a comunica ce presupune o mare claritate a ideii.
Ca orice lider, Mariana Celac a crezut în tineri și i-a adus fără prejudecăți alături de ea în proiecte importante. Prin natura profesiei mele, câteva asemenea colaborări au avut loc sub semnul muzicii. Pentru început – la a doua ediție a proiectului Street Delivery -, unde Mariana Celac vedea fertilă coexistența unei diversități de genuri muzicale. Am organizat atunci două scurte concerte camerale chiar în curtea Casei Mincu. Cele două cvartete studențești, „Nitere” și „Anima” au interpretat Haydn și Dvořák. Descopeream alături de Mariana Celac acustica minunată a locului, asigurată de exuberanța vegetației bogate. Înfloreau încă, pe atunci, între altele, trandafirii plantați de doamna Mincu…[…]