Luni
Nu am mai prins prima rata, asa ca am ajuns la M. pe la prånz. Ne-am oprit sa bem o bere, inainte de a merge la primarie, unde se vorbise de la judet pentru cazarea noastra. Nu am baut in viata mea o asemenea posirca, un fel de apa cu dero. A. a ramas apoi cu bagajele, iar noi am plecat sa aruncam o prima privire prin urbe si sa-l cautam pe primar.
Un råu, soseaua principala, blocurile cu patru etaje si doua scari cu care ne obisnuisem deja, aruncate intr-un santier inca in lucru, fara strazi, cu gropi si gunoaie. Cånd sa intram in primarie, S. (care e evreu) se opreste brusc si incepe sa råda homeric. |l tragem de måneca speriati si privim imprejur. «Ia uitati-va la stema!» ne indeamna el. Ne uitam si incepem sa rådem si noi cu pofta, dar mai pe infundate: steaua de pe stema e in sase colturi!
La primarie suntem dati pe måna secretarului, care ne conduce la «apartamentul de protocol», cum se exprima el cu måndrie. Ne simtim importanti si-l tratam condescendent, ca niste «tovarasi de la centru» ce suntem. Ne trece insa cånd intram in bloc, o cladire ca toate celelalte, cu o scara parca lipita ulterior, la doua palme bune de perete. «Aveti grija sa nu cadeti!, ne avertizeaza secretarul. Ieri, unui copil i-a scapat piciorul in gaura si si l-a rupt.» La etajul I este gradinita.
Apartamentul nostru este la etajul IV. Trei camere vag mobilate, cu o toaleta fara usa. V., singura femeie din grup, se face livida. «Oricum nu functioneaza, ne linisteste secretarul, surprinzåndu-ne privirile ingrijorate, ca nu curge apa.» «{i ce facem pentru apa?», ne interesam noi. «E un centru de pompare mai incolo, va arat eu cånd iesim. Luati de acolo cu galetile.»
Mai pe seara, cineva ne-a explicat ca a existat o conducta de apa pentru oras, doar ca au facut-o suspendata pe niste stålpi de-a lungul råului, si la prima ploaie torentiala s-a dus precum funicularul lui Zorba Grecul.
|ncepem sa ne simtim bine: se pare ca ne asteapta o saptamåna de aventuri.
Marti
|n fata usilor de la parter, in locul pantofilor obisnuiti, ne surprinde sa vedem niste cizme pescaresti, din acelea mari, påna la sold.
La iesire ne incrucisam cu o femeie carånd o galeata plina ochi cu bere, de la birtul din fata. Am aflat mai pe seara, intrebåndu-l discret pe cårciumar, ca e o «bere multilateral dezvoltata», care serveste si ca apa menajera. Acum inteleg de ce avea gustul ala de dero.
Primul interviu il facem, dupa protocol, cu primarul, de la care nu aflam bineinteles nimic. Ne face insa curte, caci are nevoie de un doctorat in so-ciologie la {tefan Gheorghiu si stie ca am mai prestat astfel de servicii si la tovarasii de la Judet.
La prånz, in camera de protocol a cantinei muncitoresti unde ne-a invitat, ne povesteste, dupa mai multe paharele de tuica, ultima lui isprava. |n oras se ajunge pe un pod, singurul carosabil, care face ca tot traficul basculantelor cu carbune sa treaca printre blocuri, lasånd in urma lor un nor de praf negru. Pentru a deturna camioanele din oras, trebuia construit un pod in amonte, dar nu au fost prevazuti bani pentru asa ceva. Solutia i-a venit intr-o noapte cu furtuna, cånd a chemat un buldozerist, i-a dat o sticla de coniac si i-a ordonat sa daråme podul existent. Dupa care a sunat la judet si a declarat stare de calamitate. Pentru asa ceva existau alti bani, din care a construit un pod nou, acolo unde vroia de mult.
Ne despartim prieteni si ne ducem, clatinåndu-ne, sa ne facem siesta.
Seara, la cårciuma, incercam sa intram in vorba cu lumea. |n fata noastra, un miner in blugi, pufoaica si clop de osan pe cap, bea sampanie cu brånza si ceapa, pe care o sparge gospodareste pe coltul mesei.
Intram in vorba cu un moldovean fascinant, care «s-a nascut in aceeasi zi cu {tefan cel Mare» si se intersecteaza nu mai stiu prin ce si cu Eminescu. Cåstiga bine, si-a adus si familia si si-a incropit un fel de mica gospodarie in spatele blocurilor, intr-un no mans land al tuturor. Are sentimentul plin de måndrie sincera ca este un fel de pionier, de ctitor precum «tizul» sau {tefan cel Mare si ii scrie saptamånal mamei ramase in Moldova scrisori de pe «frontul Gorjului».
|ntoarcerea acasa a fost cu aventuri. Pe intuneric, A., care urca primul scarile, a tras la un moment dat o injuratura, realizånd ca a calcat intr-un rahat. Aprindem o lanterna si constatam ca, fara apa si din ratiuni evidente de igiena, vecinii nostri folosesc scara comuna drept privata. Påna la etajul patru a trebuit sa facem astfel un adevarat slalom.
Miercuri
Mergånd in piata, am dat peste o alta curiozitate a edililor din M. |n-
tr-un teren viran care, probabil, urma sa devina un parculet, statea infipt scheletul unui bloc neterminat, viitorul «complex comercial». Particularitatea lui am aflat-o de la un om cu care am intrat in vorba: constructorii ajunsesera la etajul doi cånd si-au dat seama ca uitasera sa-i faca si scara. Asta era prea gogonata, asa ca am crezut ca e folclor local. Dånd insa ocol blocului, a trebuit sa recunoastem ca omul avusese dreptate.
Cu ocazia asta, ne-am imprietenit cu sefa pietei din M., personaj important in comunitate. Dupa cåteva ezitari si cåteva «eu nu stiu nimic, nu sunt de aici», s-a dat pe brazda si a inceput sa ne depene bårfa locala. |n final, ne-a invitat cu un aer misterios la ea acasa. A deschis usa, a deschis luminile si a ramas in prag, ca sa masoare mai bine surpriza noastra. Avea si de ce. Am intrat intr-o incapere halucinanta, aranjata ca o pestera din ipsos vopsit, cu stalactite si stalagmite. |ntr-un colt era barul, modelat ca o scorbura din ipsos maro. Pe tavan era un cer azuriu cu stele de bronz. Pe masa, un milieu de plus, cu portretul lui Alain Delon intr-o rama traforata cu mo-dele nationale.
|n fata uimirii noastre cåt se poate de nesimulata, ne-a marturisit ca a adus special un mester de la sute de kilometri, unde vazuse ceva similar, «dar mai saracut».
Mai tårziu, pe bancile din fata blocului, aflånd probabil ca am fost la sefa pietei, fotograful orasului ne-a abordat ca sa ne spuna ca el e pe cale
sa-si amenajeze apartamentul si mai si, evident in acelasi stil, care pare a fi o marca elitista locala.
Acasa am avut o surpriza de cu totul alt gen. G., medicul echipei, ardelean asezat si ticait, se retragea mai tot timpul in camera lui. Neavånd practic mai nimic de facut, credeam ca pur si simplu doarme. Intrånd din greseala in camera lui, N. l-a descoperit insa cu niste partituri in måna, insirånd note cu un aer inspirat. Habar nu aveam ca e «notist» si cu atåt mai putin ca lucreaza, in secret, la Simfonia Gorjului!
Joi
Astazi nu am putut face mai nimic, toata lumea fiind innebunita cu vizita de lucru a tovarasului D. La aceasta se adauga faptul ca, exact in dimineata asta, fusese decoperit corpul unei fete tinere decupata in bucati si tuturor le era frica sa nu afle tovarasul de aceasta tragedie.
Påna la urma, se pare ca lucrurile nu s-au petrecut nici mai rau, nici mai bine decåt de obicei. «Poanta» zilei am aflat-o mai pe seara, de la un director cu care ne imprietenisem oarecum. Vizitånd benzile magistrale, pe care se transporta carbunele de colo-colo, tovarasul D. s-a enervat brusc, dåndu-si seama subit ca din cele doua cauciucuri care se invårt, doar unul, cel de sus, cara carbune, celalalt, cel de jos, fiind total neutilizat. Drept care a dat dispozitii sa fie rentabilizata munca prin utilizarea si a celei de a doua benzi
Statul in M. incepe sa ne marcheze. Neobisnuiti cu berea multilateral dezvoltata, ne-a lovit pe toti påntecaraia. {i cum nu ne vine inca sa folosim scara blocului, facem curse lungi si dese in paduricea de la marginea orasului. Ceea ce astazi, cånd ploua cu spume, devine oarecum anevoios.
Aceasta ploaie ne-a ajutat sa intelegem insa rostul cizmelor de cau-
ciuc de la parter. Cånd ploua, apa din subsol se ridica si ajunge påna la nivelul primelor trepte de la intrarea in bloc, cu toata mizeria zacuta in ea. Am simtit astfel pe propria piele ce inseamna sa nu ai cizme de cauciuc!
Vineri
Azi am aflat de o noua drama: trei tineri moldoveni, veniti cu «actiunea 7000», au fost gasiti morti in apartamentul lor. Se pare ca se imbatasera si s-au luat la bataie intre ei påna s-au omoråt. Nu stiu detalii si nici nu simt nevoia sa aflu. Secretarul primariei a vrut sa ne duca sa vedem apartamentul «plin de sånge», dar am refuzat cåt am putut de politicos si de categoric. Vazusem vreo doua apartamente din acestea in Katanga, cartierul rau famat al noilor veniti. |n niste camere fara nici un mobilier, cåtiva tineri adusi «pentru cåteva saptamåni» din diferite colturi ale tarii, dormeau pe niste ladite de lemn acoperite cu ziare, asteptånd de cåteva luni intoarcerea acasa. |mi inchipuiam cum putea arata apartamentul celor trei nenorociti.
Ne-am intors acasa intr-o dispozitie nu tocmai buna. E insuportabil de cald, incåt deschidem toate ferestrele si ne uitam in prostie pe ferestrele blocului din fata, deschise larg si ele. Nu stiu cine a inceput, dar ne-am pomenit aruncånd cu oua clocite (toate proviziile noastre se stricasera de la caldura) pe fereastra apartamentului din fata noastra, aparent parasit. Ideea ne amuza copios. Ne balacim apoi in galeata cu apa proaspata, adusa cu mari sacrificii de la statia de pompare. V. nu mai suporta isteria noastra si pleaca sa se linisteasca in padure.
Såmbata
Am fost invitati la vecinii nostri de la parter, cei cu cizmele de pescar.
De cum inchizi usa apartamentului in urma ta, intri intr-o cu totul alta lume. Este o casa asezata, cu tot ce-i trebuie in ea. Sufrageria este transformata, cum mai vazusem in multe alte cazuri, in «camera buna» sui generis, cu perne de zestre stivuite pe fotolii, astfel incåt aproape ca nu ai unde sa te asezi. De fapt cei ai casei nici nu stau in aceasta incapere, acum facånd o exceptie doar pentru noi. Stam la masa, måncam si bem bine, intr-o atmosfera calda si prietenoasa. E o pereche tånara de moldoveni, veniti in urma cu doi ani, casatoriti aici si avånd deja un copil mic. Pe urmele lor au mai venit si cåteva alte rude, care s-au instalat ca si ei in M. Vesnica poveste.
Ne povestesc cum s-au hotaråt sa ramåna in M. si ca din acest moment au inceput sa-si incropeasca o gospodarie. |nca nu au tot ce le trebuie, dar in general sunt multumiti si au tot felul de planuri de viitor. Pe scurt, o viata normala, cu greutatile si bucuriile ei.
Seara trece pe la noi M.R., in drum spre Tårgu Jiu. Pozitia lui la Muni-cipiul de Partid ii permite sa-si mai arunce ochii pe diferite documente si date statistice la care noi nu avem acces. Profitånd de acest lucru, am uneltit cu el mai de mult sa facem un fel de ancheta pe cont propriu, pornind de la banuiala ca toate aceste exploatari miniere de suprafata sunt nerentabile. Discutam conspirativ, excitati de riscul actiunii noastre si ne apropiem, tot comparånd cifrele, de concluzia «sperata»: ce intra in exploatarea minelor este egal cu, daca nu chiar mai mult decåt ce iese de la termocentralele alimentate cu carbunele din zona.
Duminica
Mergem in padure, facem un foc si stam de vorba. Ma gåndesc la vecinii nostri de la parter si la frontiera mai mult decåt simbolica pe care o reprezinta usa apartamentului lor. De o parte scara comuna, intunecata si uråt miro-sitoare, de cealalta parte un univers casnic asezat, cu rostul lui, rupt parca de toate cele inconjuratoare. Pe vecinii nostri ii deranjeaza, bineinteles, mi-zeria blocului, dar nu-i treaba lor. |ncearca sa o tina la distanta si sa o uite inchizåndu-se in spatele usii propriului apartament. Spatiul public si cel privat nu mai comunica. Afara este lumea lor, cu regulile lor, la care nu ai cum si de ce sa te impotrivesti; lumea noastra e inauntru. Traim in spatele usilor inchise, idealul oricarei dictaturi.
Pe dupa masa vine o masina de la judet, care ne aduce inapoi la Tårgu Jiu. Diseara o sa fim si noi in casele noastre