Introducere
Și cam „din fărâme”, cum spunea un autor celebru. Jurnal retroactiv și din fărâme, fiindcă niciodată n-am ținut jurnal. Nici chiar în pandemie. La ce bun? Am considerat, de când mă știu, că ce nu-mi amintesc poate că nici nu merită să fie ținut minte. Oricum, mult prea adesea ne amintim nu chiar ce trebuie și distorsionat de subiectivități multiple. Așa că cele ce urmează vor fi mai degrabă un bilanț de parcurs – făcut din amintiri și absolut deloc original. Pandemia ne „egalizează” și ne face îngrijorător de asemănători. Chiar dacă nu ne reduce întotdeauna la valoarea noastră absolută.
Nuanțe
Au fost etape nu numai în evoluția sau (re)apariția virusurilor, ci și în comportamentul nostru. Așa cum gradul infectării și numărul victimelor a variat în funcție de țară, zonă, cartier și/ sau moment, la fel de diferit ne-am comportat și noi, cei afectați mai mult sau mai puțin. Pentru că rareori am reacționat la unison, în simultaneitate. Unii au obosit mai repede, alții mai au încă resurse. Unii (nu) mai suportă una, alții – alta. Mulți nu au prea suportat nimic și au cam fost insuportabili.
De aceea, nu pot scrie decât despre mine, deși experiența mea nu e, nici pe departe, singulară. De altfel, acesta e și paradoxul oricărui „jurnal”. Este, prin definiție, subiectiv, cu toate că, în general, „je est un autre”. […]