ION-BOGDAN LEFTER

Cafeneaua critică în online

 

Pandemia COVID-19 a dat lumea peste cap: sute de milioane de infectări, peste 5 milioane de decese, mai exact 5.062.367 în momentul redactării acestui șapou (7 noiembrie 2021, cf. Worldometer, https://www.worldometers.info/coronavirus/), restricții de circulație în spațiul public, Planeta parțial blocată, „valuri” succesive de răspândire a teribilului coronavirus, vaccinuri elaborate contra cronometru, crize simultane, în primul rând cea sanitară, aducătoare de boală și de moarte, suprasolicitantă pentru sistemele spitalicești, apoi criza economică și comercială, cea educațională și a culturii, consecințele mentale ș.a.m.d.
      Marele cutremur s-a resimțit din plin și la scara micro-socială, coborând până la ocupațiile cotidiene, la job-uri, la viața de familie, la psihologiile comunitare și individuale. Privind către viața culturală, ea a fost influențată în multe feluri, cele mai afectate fiind artele spectacolului, căci accesul publicului în săli a fost blocat sau limitat. Multe evenimente de toate calibrele, de la festivaluri și târguri de carte la mici întâlniri, conferințe, lansări editoriale au fost suspendate ori s-au mutat în Internet („online”).
      S-a resimțit și mica dar longeviva Cafenea critică, proiectul meu de dezbateri pe teme de actualitate culturală lansat în 1994. Ultima ediție „pre-pandemică” s-a desfășurat joi 5 martie 2020. În săptămâna care a urmat au fost introduse măsuri de protecție sanitară, s-au suspendat cursurile din școli și universități, s-au anulat spectacolele, iar de pe 16 martie s-a instituit „starea de urgență”. N-am mai reluat de-atunci întâlnirile Cafenelei critice, nici măcar când restricțiile s-au „relaxat”, căci au rămas obligatorii purtarea măștilor și păstrarea distanței de 1-2 metri între participanți, nemaifiind posibilă reîntoarcerea la obișnuita atmosferă convivială în care jucau roluri importante comunicarea nonverbală, zâmbetele, cafelele și alte licori băute în aerul de familie imposibil de reconstituit cu fețele acoperite. […]

Share This Post