Se vorbește despre pandemie atunci când o boală își face apariția nefiresc de frecvent, într-o perioadă limitată de timp și care depășește granițele unei regiuni sau continent. Această răspândire rapidă a unei patologii necunoscute, în cazul de față, crează panică în rândul oamenilor, duce cu gândul la un sistem sanitar supraaglomerat, care nu face față cu resursele uzuale. Aceasta înseamnă evoluție imprevizibilă, dar de cele mai multe ori cu sfârșit fatal.
La sfârșitul anului 2019 ideea de COVID era undeva departe, pe alt continent, vedeam oameni suferinzi, dar îngrijorarea că ar putea să ne afecteze direct nu se punea în discuție. Se vorbea despre un virus nou, căruia nu i se știa concret originea, modul de transmitere și nici modul de acțiune; în schimb suferința oamenilor infectați era răsunătoare. Alții dimpotrivă, nu prezentau semne de boală sau prezentau semne minore, deși erau infectați cu același virus. Vedeam peste ocean oameni care purtau măști, combinezoane, erau izolați în case, internați în spitale – spitale amenajate special pentru acești pacienți, dar explicațiile patologiei destul de vagi și departe de noi.
Anul 2020 avea să fie special pentru fiecare dintre noi, pentru că e o cifră specială, dar nimeni nu anticipa cât de special și în ce sens. Astfel, au început să apară știri despre răspândirea virusului din Asia în SUA și Europa, tot mai aproape de noi. În a doua lună a anului 2020 a apărut știrea că în București este depistat și internat în spital primul pacient infectat cu virusul Sars-Cov2. […]
[1]* Dr. Ioana Silion este medic primar psihiatru și doctorand în științe medicale.