ŞTEFAN AUG. DOINAȘ
(Ștefan Popa)
în ani și fapte

 

  • Se naște la 26 aprilie 1922. Este fiul lui Augustin Popa și al Floriței Popa (născută Laza), țărani din satul Caporal Alexa/ Cherechi. Va purta numele bunicului patern: Ștefan Popa.
  • Urmează clasele primare la școala din satul natal, apoi acelea gimnaziale și liceale la Arad (liceul „Moise Nicoară”). Încă elev, începe să scrie și să traducă poezie. În 1939, debutează în revista Jurnalul Literar condusă de cunoscutul critic G.Călinescu. La sugestia profesorului său Alecu Constantinescu își alege un pseudonim literar: DOINAȘ.
  • În 1941 este student al “Universității Regele Ferdinand I”, mutată din Cluj la Sibiu după diktatul de la Viena, în urma căruia România pierduse Nordul Ardealului.

    Inscris inițial la Facultatea de Medicină, renunță după trei ani la studiile medicale și se transferă la Facultatea de Litere și Filosofie, unde îi are profesori, printre alții, pe Lucian Blaga, Liviu Rusu, D.D.Roșca, Nicolae Mărgineanu.
    Pe 13 mai 1943, grupul de tineri literați, din care face parte și Doinaș, îi adresează lui Eugen Lovinescu o scrisoare-manifest publicată în ziarul Viața, document considerat actul oficial de naștere a Cercului Literar de la Sibiu.
    „[…] m-am născut, fizic, în Caporal Alexa, la 26 aprilie 1922; m-am născut a doua oară, spiritualicește, în Cercul Literar din Sibiu. Ceea ce mi-a dat satul a hrănit mereu ceea ce mi-a dat Sibiul”, va declara Doinaș peste ani.
    Alături de Doinaș, au făcut parte din celebra grupare: Radu Stanca, I.Negoițescu, Nicolae Balotă, I.D.Sîrbu, Eugen Todoran, Ovidiu Cotruș, Cornel Regman, Deliu Petroiu, Eta Boeriu, Radu Enescu, Wolf von Aichelburg ș.a. Prin program și operă, „cerchiștii” sunt, structural, europeni, iar creația lor – unul dintre capitolele care legitimează cultura română ca fiind una a valorilor europene; benefica sinteză realizată de membrii Cercului Literar dintre junimismul maiorescian și direcția creatoare inspirată de Sburătorul lovinescian rămâne fără precedent în istoria literaturii române, desemnându-i pe acești autori excepționali drept a patra generație post-maioresciană.

  • În 1945, editează alături de prietenii săi din Sibiu Revista Cercului Literar și este redactor la gazeta liberală Națiunea Română, unde e prezent mai ales în paginile literare.
  • În 1947 primește premiul Eugen Lovinescu pentru volumul de versuri în manuscris Alfabet poetic.
  • După 1947, pentru a evita colaborarea cu regimul comunist și printr-un „exil interior” asumat, Doinaș devine dascăl de țară (1948-1955) în Caporal Alexa, apoi la Hălmagiu și Gurahonț. Continuă să scrie poezie (inclusiv ciclul „Sonetele mâniei”) și teatru (inclusiv tragedia Brutus). Moartea lui Stalin și speranța unor schimbări politice îi determină pe cerchiști să-și schimbe decizia retragerii din viața culturală. În 1956, Doinaș vine la București și se angajează ca redactor la recent înființata revistă Teatru, unde va fi coleg de redacție cu I.D.Sîrbu.
  • 1957-1958: este arestat și închis în urma unui proces politic manipulat, sub acuzația de „omisiune de denunț”. În închisoare, deținuții politic își transmit din gură-n gură poemele lui; după eliberare, urmează 6 ani de interdicție de semnătură.

Căsătorie cu marea balerină Irinel Liciu, prim-solistă a Operei Române.

  • 1964: Revine în viața literară cu volumul Cartea mareelor. Este ales în toate organismele de conducere ale Uniunii Scriitorilor. E considerat unul dintre cei mai importanți poeți români contemporani, iar pentru confrați reprezintă un reper moral și civic. În 1969 e numit redactor-șef adjunct al revistei Secolul 20, al cărei director va deveni după 1995. În aprilie 1989, Doinaș semnează „Scrisoarea celor șapte intelectuali” (alături de Geo Bogza, Mihai Șora, Andrei Pleșu, Al. Paleologu, Octavian Paler, Dan Hăulică) în apărarea poetului disident Mircea Dinescu. Devine, din nou, un scriitor interzis, până pe 22 decembrie 1989.
  • După decembrie 1989 e ales Președinte de Onoare al Uniunii Scriitorilor din România (1990-1994), senator PAC (liberal), Președinte al Asociației Europene pentru Promovarea Poeziei (Bruxelles), devine membru al Academiei Române și este președinte fondator al Fundației Culturale Secolul 21.

    Opera sa literară include 16 volume de poezie, 5 volume de critică literară și eseuri, 2 volume de literatură pentru copii, 30 volume de traduceri, 1 volum de teatru, 1 volum de proză. Poeziile sale au fost traduse în franceză, germană, engleză, italiană, spaniolă, maghiară, macedoneană, sârbă, slovenă, bulgară.
    Distincții și premii: Premiul Academiei Române (1968), 7 premii ale Uniunii Scriitorilor, Medalia „Goethe” pentru traducerea Faust I și II (Munchen, 1982), Premiul european pentru poezie (1989, Iugoslavia), Premiul național pentru poezie „Mihai Eminescu” (1998), înaltul ordin francez „Chevalier des Arts et des Lettres” (1999). A fost nominalizat, din partea României, pentru premiul Nobel (1992).

  • Pe 25 mai 2002, la moartea lui Ștefan Aug. Doinaș, președintele României decretează funeralii naționale.

 

Share This Post