VIRGIL NEMOIANU
Doinaș

L-am cunoscut printr-un coleg de facultate: Rozi Rosman. Acesta se mutase de la Universitatea din Cluj, era un băiat inteligent și chipeș; din păcate, suferea de o boală necruțătoare, epilepsia. Tatăl său pierise la Auschwitz, iar el s-a strămutat mai târziu împreună cu mama sa în Germania Federală și acolo s-a săvârșit prematur, pe la începutul anilor 1960. Îl cunoscusem prin Negoițescu.
    Prima impresie despre Doinaș a fost extrem de puternică; poeziile pe care le scrisese până atunci mi se păreau copleșitoare, mai ales în contrast cu mizeriile ce se puteau citi prin ziarele și revistele vremii. Să precizez că eram student în anul II-III la Limbi Străine, deci aveam vreo 18 ani pe-atunci. Odată cu el, m-am împrietenit cu toți cei din Cercul Literar.
    La început, nu aveau mare încredere în mine. Doinaș l-a întrebat în primul an pe Puiu Cotruș: „N-o fi cumva informator?” Acela a ezitat scurt, apoi i-a răspuns categoric: „Sigur nu! E prea arogant pentru așa ceva!”.
    Am devenit „un om al casei”, mai ales că și proaspăta soție a lui Doinaș, proeminenta balerină Irinel Liciu, mă simpatiza. Vorbeam cu ei despre orice, inclusiv despre politică; cum eu stăpâneam mai multe limbi străine, puteam să le „explic” și lor fel de fel de situații și evenimente. Așa am început să mă apropiu de Doinaș și să lucrăm împreună, adică mai ales traduceri de poezie din germană și engleză. Curând, prin munca aceasta cot la cot, am ajuns prieteni foarte buni. Atât de apropiați, încât atunci când, din California, i-am mărturisit printr-o scrisoare că aveam intenția de-a mă strămuta acolo, pe malurile Pacificului, m-am pomenit cu un răspuns dur: era evidentă amărăciunea prietenului meu față de această hotărâre pe care o considera nefastă.
    Lucrurile s-au liniștit însă și, curând, după numai vreo doi ani, Doinaș și soția sa ne-au vizitat; au locuit la noi și i-am putut plimba cu automobilul nostru prin diverse locuri din California. De-a lungul anilor mi-a trimis cărți și scrisori.
    După 1990 noi ne-am întors periodic în România. La un moment dat, el mi-a spus, destul de necăjit: „Dacă te întorceai atunci, tu ai fi fost acum ca Emil Constantinescu”. Nu cred că avea dreptate, dar nu l-am contrazis.
    Cartea pe care i-am consacrat-o, Surâsul abundenței. Cunoaștere lirică și modele ideologice la Ștefan Aug. Doinaș, era scrisă în proporție de nouăzeci la sută atunci când m-am expatriat. La editura Eminescu, unde depusesem manuscrisul, redactoarea – doamna Aurelia Batali – a avut prevederea și curajul de a-l păstra.  Mircea Ciobanu, poet valoros și intelectual distins, l-a publicat în 1994. După zece ani, o nouă ediție, revăzută și adăugită, a fost publicată de Fundația Culturală Secolul 21 la inițiativa doamnei Alina Ledeanu. La lansare au participat, printre alții, Mihai Șora și doamna Mona Muscă, Ministru al Culturii.
    Între timp, după moartea lui Doinaș, au venit neserioasele (să nu le spun infamele) „dezvăluiri” despre pretinsa lui colaborare cu Securitatea. Am răspuns cu dispreț.
    Doinaș este, incontestabil, cel mai mare poet de limba română din a doua jumătate a secolului XX.

Bethesda, 2022

 

Share This Post