«Daca Islam1 inseamna a fi supus lui
Dumnezeu, traim si murim cu totii in Islam»
(Goethe, Divanul Occidental-Oriental, Note)
Cartea poetului
Douazeci de ani2 sa zboare-am lasat
;Si m-am bucurat din plin;
;O prea frumoasa trecere mi-a fost dat,
;Ca in al Barmekizilor3 timp.
Hegir~4
;Nord si vest si sud se spulbera,
;Tronuri cad, imperii tremura,
;|n purul Orient fugi,
;Mireasma patriarhilor s-o gusti!
;|ntre iubiri si cånturi si betii
;Izvorul lui Chiser5 te va intineri.
;Acolo-n puritate si dreptate
;Neamul omenesc departe
;Sa coboare påna-n vremea cånd
;Pe Domnul il primea in gånd,
;|n grai de om, ceresc e sfatul
;Fara sa-si bata omu capul.;Acolo unde pe stramosi ii adora
;Si orice cult strain se lepada;
;Sa ma bucur vreau cåt tånar sint:
;Mare in credinta, in gåndire stråmt,
;Acolo unde cuvåntul era deosebit,
;Caci era rostit.;Printre pastori vreau sa traiesc,
;|n oaze sa ma racoresc,
;|n caravane colindånd,
;Cu mosc, cafea, (matasuri) negot facånd;
;Orice carare vreau s-o-ncerc
;|nspre orase, din desert.;Pe drumuri ståncoase, din inalt påna-n hau
;O, Hafiz6, ne mångåie cåntecul tau,
;Cånd calauza-n fermecare
;Sus pe-a catårului spinare
;Cånta stele sa trezeasca
;Si tålharii sa-i goneasca.;Vreau in taverne si-n adånc,
;O, sfinte Hafiz, sa te am in gånd;
;Cånd iubita-si scoate valul,
;Din parfum de ambra-i parul.
;Da, ale poetului soapte de dragoste nasca
;Pån si la hurii7 pofta, sa doreasca.;Si de-ati voi pentru aceasta invidie sa-i dati,
;Ori bucuria sa-i stricati,
;Sa stiti, cuvintele poetului
;La poarta paradisului,
;De-a pururi stau, usor batånd
;Si viata vesnica rugånd.
Dupa ce in vara anului 1814 parcurge Divanul8 poetului persan Samseddin Mohammed din Siraz, supranumit Hafiz ( bun cunoscator al Coranului), Goethe marturiseste (Jurnal, 7 iunie 1814): «M-am simtit obligat sa scriu, altfel n-as fi putut suporta aceasta puternica aparitie». Divanul Occidental-Oriental se va naste din dorinta lui Goethe de a rivaliza cu poetul persan. Travaliul o data inceput, joaca de-a intrecerea devine pretext pentru altceva: calatoria imaginara in Orient il transforma pe Goethe in mesager al unei lumi diferite, rol pe care si-l va asuma cu toata responsabilitatea. Nu trebuie sa uitam ca atractia pentru Orient si mai ales pentru poezia orientala, s-a manifestat la Goethe inca din copilarie. Cunostiintele solide pentru vremea aceea (O mie si una de nopti, Coran, Vechiul Testament, poeti persani si arabi, jurnale de calatorie) il indreptatesc sa intreprinda aceasta calatorie, cu atåt mai mult cu cåt el insusi se considera lipsit de prejudecati si deschis spre o asemenea aventura.
Pentru a se face cu adevarat inteles, Goethe isi va insoti poemele de comentarii foarte aplicate privind istoria, cultura si civilizatia persana, araba si ebraica, menite a-l familiariza pe cititorul neinitiat cu noul taråm. Editia completa din 1820 a Divanului cuprinde doua parti: cea a poemelor, organizate in 12 carti (in maniera orientala) si cea a comentariilor, sub titlul «Note si dizertatii pentru a ajuta la intelegerea Divanului Occidental-Oriental». Avem de-a face, in aceasta ultima parte, cu o fixare istorica, reala, a geografiei imaginare din partea intåi. Care ar fi gåndul ascuns al poetului?
Explicit, Goethe isi marturiseste dorinta «de a lega» Orientul de Occident, de a-l face cunoscut, pe cåt posibil, europenilor. Daca prin aceasta este original si nu tagaduim, mult mai original este insa prin felul in care gaseste de cuviinta sa-si duca la bun sfårsit proiectul si anume recurgånd la poezie. Numai ca poezia nu este nici ea obisnuita, «occidentala», ci vadit patrunsa de spiritul Orientului. Reuseste Goethe cu adevarat sa se deghizeze in poet oriental sau avem de-a face cu o simpla imitatie lipsita de valoare? Critica, deopotriva elogioasa si denigratoare, s-ar parea ca lasa in umbra tocmai dorinta poetului de a se face mesager intre doua lumi diferite. Ceea ce intereseaza nu este propriu-zis poezia orientala si cu atåt mai putin, copiile ei imperfecte occidentale. Adevarul este si de asta data undeva la mijloc. Daca poetul se vrea mesager, poezia insasi va fi o poezie-mesager, aflata prin urmare, in conditia intermediarului. Pentru a face legatura, ea se va folosi in egala masura de elemente occidentale si
orientale, accentul nefiind pus nici pe unele, nici pe altele, ci pe ceea ce le uneste facåndu-le astfel sa comunice. Divanul Occidental-Oriental nu este altceva decåt un exercitiu de comunicare (titlul este graitor in acest sens).
Vasile Voiculescu, in literatura noastra, va face o «traducere imaginara» la «Sonetele inchipuite ale lui Shakespeare». Oare nu putem vorbi in cazul Divanului de «poemele inchipuite ale Orientului», in «traducere imaginara» de J. W. Goethe? O asemenea privire credem ca ar aseza poezia in adevarata ei lumina. Traducerea imaginara este singura ferita de esecul comunicarii si aceasta intrucåt ea nu se face in litera, ci in spirit. Au fost deopotriva dezamagiti cei ce au vazut in ea o traducere literala (care de cele mai multe ori pacatuieste prin narcisism, prin ramånere la sine fara putinta de a se deschide spre acel altceva de netradus), precum si cei care, in entuziasmul lor, au identificat-o cu poezia autentic orientala (care se refuza prin chiar specificul ei, unei transpuneri in limbaj occidental). Goethe are meritul de a fi gasit acele locuri comune, acele porti ce se deschid una catre cealalta, fie ele chiar inchipuite.
Realul si imaginarul nu se contrazic, dimpotriva, ele se ingåna reciproc. Imputarea erorilor, a lacunelor, care tin, bineinteles, de o ordine istorica, reala, nu-si mai are locul. Ce ramåne din poezie daca, anistorica fiind, ii aplicam mijloacele procustiene ale istoriei? |ntr-o calatorie imaginara nu pot exista greseli. Istoria, cåta este, trimite spre imaginarea ei. Realul insusi exista cåta vreme poate fi imaginat: realul imaginar cel mai frumos mesaj al Orientului.
Mergånd pe aceasta linie, ce sens mai au notele si dizertatiile care constituie cea de-a doua parte a Divanului? Aici avem de-a face cu istoria propriu-zisa (evolutia civilizatiei persane de la cuceririle lui Alexandru Macedon, trecånd prin perioada preislamica, influenta lui Mahomed si decaderea imperiului califilor, påna in perioada moderna; este schitata, de asemenea, evolutia literaturii, mentionåndu-se influentele indiene si occidentale), cu calatorii «adevarate» (Marco Polo, Jean de Montevilla, Pietro della Valle, Tavernier, Chardin). Daca toate acestea au menirea de a-l initia pe cititorul occidental, de a-l introduce in alt spatiu, de ce nu le-a asezat Goethe la inceput, ca prima parte? Originalitatea se intrece de asta data pe sine: notele acestea reale sunt note la imaginar. Istoria apare ca joc secund, ca prelungire a imaginarului in real.
Hegira poetului se prezinta in noua lumina ca renastere, ca inviere intru imaginar. Sub acest semn se vor aseza toate celelalte poeme concepute in maniera unui jurnal de calatorie poetica. Goethe se si considera de altfel, urmas al marilor calatori elogiati in cea de-a doua parte. |n Divan se infatiseaza ca negustor bogat calatorind prin tarile orientale. |ndragostitul Hatem, care pornind din Hindustan ajunge la Damasc si la Marea Rosie, ii explica pe drum iubitei simbolismul mariajului dogelui de Venetia cu marea.
Hatem Thai este deseori amintit in literatura orientala ca fiind un model de generozitate, de daruire. Iubita, Suleika este si ea cunoscuta ca eroina a epopeii Yusuf si Suleika de Djami9: cei doi indragostiti aspira la iubirea vesnica, la unirea pe vecie a sufletelor lor. Convertita la adevarata credinta de catre Yusuf, Suleika devine simbolul iubirii dezinteresate, spirituale. |n Modele (Musterbilder), Goethe enumera sase cupluri de indragostiti celebri in lumea orientala, facånd urmatoarea precizare cu privire la Yusuf si Suleika: «necunoscuti ce se apropie». Imaginea necunoscutului, a strainului poarta o pecete evident orientala. Nu sunt Hatem si Suleika doi necunoscuti, doi straini care sfårsesc prin a se recunoaste in iubire? Deschiderea spre celalalt, spre strainul din noi si din afara noastra este tocmai mesajul pe care Goethe incearca sa-l transmita prin poezia Divanului.
Se pare ca, in ordine istorica, sub masca iubitei Suleika se ascunde Ma-rianne Willemer. Aceasta a fost inspiratoarea si totodata colaboratoarea lui Goethe. Cåteva strofe (cele «rostite» de Suleika) si chiar cåteva poeme ar fi fost scrise de Marianne si introduse, la dorinta lui Goethe, in Divan.
|mpletirea biografiei reale, «occidentale», cu cea imaginara, «orientala», este fireasca: HatemGoethe isi cånta iubirea pentru Suleika-Marianne; calatoriei in Orient ii corespunde calatoria in valea Rinului pe care o intreprinde Goethe in chiar momentul scrierii Divanului, resimtind-o ca pe o inviorare, ca pe o retraire a clipelor tineretii; Gerbermühle din Frankfurt sau terasa castelului din Heidelberg se intrevad printre chiparosii din Siraz; poeziile despre Timur si cele despre iarna amintesc de Napoleon si de campania din Rusia. Elemente «occidentale» apar explicit atåt in prima, cåt si in cea de-a doua parte, inlesnind traducerea imaginara.
Acuzatia adusa lui Goethe ca ar face o simpla interpretare literala a poemelor lui, fara a intelege simbolurile specific orientale de inspiratie profund religioasa, nu este justificata. Sa fie «poetul beat» al lui Goethe atåt de superficial? Apartinånd ordinului dervisilor, Hafiz se asaza intr-o buna traditie ce impletea senzualitatea cu religiozitatea mistica: cåntecele erotice, precum si cele bachice se cer interpretate alegoric. Iubirea este simbolul unirii mistice a sufletului cu Dumnezeu, in timp ce vinul simbolizeaza elixirul nemuririi, apa vie care te desprinde de propriul eu, de timp, de moarte. Toate acestea insa nu exclud interpretarea literala, la fel de adevarata. Daca a reduce poezia lui Hafiz la o interpretare pur alegorica inseamna a o saraci, cu atåt mai mult, in cazul lui Goethe, a o reduce la interpretarea literala si a exclude astfel simbolul din sfera imaginarului, inseamna a o vaduvi pentru totdeauna. Nu intåmplator una din cartile Divanului este intitulata Saki Nameh (Cartea paharnicului). Motivul vinului ca apa vie nu este strain de Goethe. Cåt despre iubire, aceasta este vadit spiritualizata. Asezata sub semnul legii misterioase a afinitatilor elective, intålnirea dintre cei doi transforma poezia intr-un imn cosmic (Revedere Wiederfinden). Hatem il vede pe Dumnezeu in ochii iubitei Suleika. Sa nu uitam ca una din cele mai indragite carti ale Vechiului Testament a fost pentru Goethe «Cåntarea Cåntarilor», considerata in Note ca ilustrativa pentru poezia ebraica.
Mai poate fi Goethe acuzat de superficialitate cånd ultimele versuri ale celui de-al doilea Faust ne spune ca «Tot ce-i vremelnic / E numai simbol»10?
Fetele schimbatoare ale Multiplului sunt si au sens cåta vreme trimit spre inefabilul Unu. Acolo unde sunt doi impreuna, exista ceva dincolo de ei care ii transcende. Occidentalul, in singuratatea lui, este påndit de pericolul identificarii cu una din fetele Multiplului. Numai o dislocare, o intoarcere spre altceva poate aseza Multiplul in conditia simbolica proprie. Dezvaluirea
Orientului este revelatoare: am trait påna acum intr-una din fetele Multiplului, dincolo de acestea trebuie sa se afle ceea ce cautam. Dincolo de Orient si Occident se afla eternul omenesc, insa imbracat de fiecare data altfel. Nu haina este omul, nu haina il face pe om.
Istoria insasi devine simbolica o data asezata in fata altor «istorii». Ima-ginarul indica intotdeauna spre altceva: «poate fi si altfel». Este pusa in lumina functia, am spune, soteriologica a imaginarului. Divanul se dovedeste a fi in acelasi timp profesiune de credinta. Considerat cånd eretic, cånd ortodox, poetul uimeste prin afirmatiile sale. Daca Abraham, Isus si Mahomed sunt pusi pe acelasi plan este pentru ca, dincolo de credinta in Dumnezeu sau in Allah, se afla Credinta: «Singurul lucru cu adevarat important este ca omul sa creada; ceea ce crede e cu totul indiferent» (Note).
Una din poeziile cele mai misterioase ale Divanului este Dor fericit (Selige Sehnsucht): un fluture indragostit de lumina se arunca, gåndind la alta viata, in flacara mistuitoare a lumånarii (motiv specific oriental). Cine nu intelege ca moartea este devenire, «schimbare la fata» (Mori si devino! Stirb und werde!) ramåne vesnic strain pe pamåntul intunecat.
«Totul este metamorfoza in viata, de la plante si animale påna la om si de asemenea, la acesta din urma» ii scrie Goethe lui Boisserèe (3 august 1815). Nu exista impietrire, nu exista stare definitiva, ci doar ascensiune continua, metamorfoza neintrerupta prin care fiinta se potenteaza mereu.
Gåndindu-se ca Divanul, asa cum urmeaza a fi publicat, este incomplet, Goethe prezinta in cea de-a doua parte schita unui «Divan viitor». |nsa si poetul se schimba! |n 1827, dupa ce-si asculta propriile poeme cåntate dupa moda cåntecelor de societate, va marturisi:
«Tot ceea ce in Divan este oriental si entuziast deopotriva, nu mai traieste in mine; a ramas doar firul drumului ca o piele de sarpe moarta si uscata».