[..] Revenind la momentul nașterii lui Ștefan Aug. Doinaș, dacă semnarea Tratatului de la Trianon nu ar fi avut loc, în 1920, marele nostru poet s-ar fi născut în altă țară și nimeni nu știe care ar fi fost destinul său.
N-am să vorbesc despre opera literară a lui Ștefan Aug. Doinaș. Este nu doar celebră, și pentru că este studiată în manuale, ci și unanim apreciată. Chiar și cei care l-au cunoscut dar nu l-au simpatizat, au recunoscut faptul că Doinaș a fost unul dintre cei mai importanți poeți ai secolului XX, iar traducerile sale din Goethe, Mallarmé sau Valéry sunt fără egal.
Ceea ce mi se pare semnificativ, însă, în legătură cu faptul că ne aflăm, astăzi, la Muzeul Național al Țăranului Român e că, după răsturnarea regimului comunist, Ștefan Aug. Doinaș s-a aflat, într-un fel sau altul, în vecinătatea spirituală a Muzeului nostru, reînființat în 1990, după 12 ani de la desființarea sa abuzivă și la 37 de ani de la alungarea sa din palatul de la Șosea, care fusese anume construit pentru a-l găzdui. Ideile politice ale scriitorului au fost consonante cu cele ale majorității echipei care a reclădit, instituțional, Muzeul nostru, iar poetul a și vizitat acest așezământ. Și, poate, deși este doar o coincidență, cred că ar trebui amintit că Doinaș absolvise Liceul arădean „Moise Nicoară”, iar cenotaful eminentului jurist, scriitor și luptător pentru drepturile românilor din Transilvania, Moise Nicoară, se află în curtea Bisericii Mavrogheni, alături de mormântul pictorului Horia Bernea, care a ghidat refondarea Muzeului nostru.
Am avut onoarea să vorbesc, cred, o singură dată cu Ștefan Aug. Doinaș, atunci când era senator. Totul, în ființa lui, emana demnitate, onoare și cultură. Aceasta este amintirea pe care i-o păstrez și aceasta este, cred, imaginea care va rămâne în istoria culturii naționale.[…]