a fost omorât într-o joi dimineața la nouă
șchiopii l-au gonit cu gheata lor ortopedică
ciungii l-au îmbrățișat cu cotoarele roze
doi senatori l-au demascat în plin parlament
în faima lui băgată-ntr-o cutie de tinichea
derbedeii au dat cu picioarele pe maidane
pescarii au prins-o-n loc de râmă în undiță
profesorii au folosit-o să șteargă tabla
umbra lui – o parte din neliniştea serii –
a fost interzisă în tot orașul pe trotuare
amintirea lui a fost extirpată din creiere
semnătura i-a fost răstignită de-a-ndoaselea
patru poeme încă vii i-au fost expediate la
morgă pentru disecție – spre-a se vedea dacă
durerea din ţesuturile lor nu e trădare
Academia în ședință solemnă i-a legat opera
de coada unei pisici căreia i s-a dat foc
pramatiile trântorii minerii și cofetarii
îl visează mereu pe la mijlocul săptămânii
miercurea aceea când el urlase în piață
peste tarabe: Poporul acesta vai! e tembel…,
e scuipată de-atunci ca Miercurea Adevărului
ANNO DOMINI
când poporul acesta tembel
va plăti pentru tot pentru toate
Doamne ce vei face cu el
în teribila ta bunătate?
cu venin concentrat de crotal
îşi amestecă-n zbor săptămâna
oare e vreun infern mai total decât cel ce şi-l face cu mâna?
mila ta? el ți-o zvârle-n obraz
şi-ţi rânjeşte la tunetul vocii –
rostul lui aici este azi să-și ucidă cu bâta proorocii.
iulie 1990