Există persoane neobișnuite care permit unui partener să aibă relații nici intense, nici lipsite de interes, relații intermediare. Acest tip de raport l-am întreținut cu Michel Deguy o viață întreagă… relații fără nori, nici lumină excesivă.
L-am cunoscut, de abia ajuns la Paris, la celebra cafenea de artiști la Closerie des Lilas. Fără urmă de prestigiu afișat, mi s-a prezentat și mi-a spus, mie, tânăr emigrant, „avem același post la Unversitate”. Cum să uiți o asemenea „paritate” recunoscută de cineva a cărei notorietate am aflat-o apoi ?
L-am citit cu dificultate – poezia modernă franceză o citesc greu, nu doar a lui. Poet savant, „neoclasic” sub aspectul unei avant-garde temperate. Și totuși, Michel Deguy m-a invitat și cooptat la un colocviu având ca temă un concept care m-a marcat și ajutat : l’Extrême contemporain. Cât de inspirată fu această radicalizare a ceea ce se banalizase în anii 80: le contemporain ! Sub impactul ei, am disociat ceea ce devenise moneda curentă de orizontul utopic al unui program… extrem. […]