Schiţă de portret
Discretă ca structură, introvertită, arhitecta Mariana Celac s-a distins – totuşi – în anii de după 1989 printre cei mai remarcabili „intelectuali publici” de la noi.
Vocea i se auzise şi înainte, graţie Europei Libere şi celorlalte posturi de radio care ne-au informat asupra gesturilor curajoase ale disidenţilor din epocă. Soră a lui Mihai Botez, Mariana Celac s-a alăturat şi ea protestatarilor din ultimii ani ai vechiului regim, acuzând aberaţia „sistematizării rurale” care urmărea distrugerea civilizaţiei săteşti tradiţionale.
După revoluţie, participă la constituirea Grupului pentru Dialog Social, în care – şi în revista căruia – joacă un rol asumat- „marginal”, nu fără să se poată remarca distanţa dintre „mesianismele” şi „moralismele” figurilor „centrale” şi raţionalismul său occidentalizant, împărtăşit de puţini alţii din Grup, nici unul foarte vocal. În perioada confuză din primii ani de după 1990, a fost menţionată de câteva ori ca o soluţie de echilibru. După alegerile din 1992, când se căutau variante pentru şefia guvernului, numele ei a circulat în culise printre cele care ar fi fost în discuţie, în ideea evitării unei scindări brutale a scenei politice autohtone. Nu s-a întâmplat nimic, şi Mariana Celac a rămas în zona discretă pe care şi-a ales-o pentru a putea lucra în conformitate cu opţiunile ei morale şi în tangenţă – cel puţin – cu specializarea ei profesională. Pentru Uniunea Arhitecţilor şi pe cont propriu, a elaborat proiecte, a organizat evenimente şi dezbateri intelectuale, a însoţit în străinătate expoziţii de arhitectură românească, a conferenţiat, a explicat, a consiliat – şi, nu în ultimul rând, s-a angajat de câţiva ani buni într-o cercetare extrem de interesantă în sine şi de reprezentativă pentru ea, deopotrivă ca arhitectă şi ca intelectual public: inventarierea şi analiza „palatelor ţigăneşti”, noile construcţii postcomuniste ale „romilor” bogaţi, supranumite – în unele cazuri – şi „pagode ţigăneşti”. O temă – aşadar – arhitectonică, dar şi socială, etnică, politică, tratată cu tot interesul şi cu toată seriozitatea, cu o mentalitate deschisă, tolerantă, cu dorinţa de a înţelege şi de a valoriza forme socio-culturale privite în mod curent cu ironie şi dispreţ de către populaţia majoritară. […]