Mi-am legat povestea de Mariana Celac în jurul şantierului de la Casa Mincu. Aşa am descoperit o călăuză şi un partener de dialog în cercetare, un om generos care intersectează moştenirile trecutului cu practicile prezentului.
Mariana Celac ghida cu generozitate, ascultând întotdeauna părerile celorlalţi şi având o poziţie senină, firească, un mod de a te orienta lejer şi, asemănător apei, îşi făcea loc cu discreţie prin orice fisură, sădind acolo o întrebare care te invita să reparcurgi propriul şir al argumentelor.
Am petrecut câteva zeci de ore cu ea, în Casa Mincu, la ea acasă sau plimbându-ne pe străzile Bucureştiului, discutând despre arhitectură, detaliu semnificant, oraş, temă, destin şi multe alte subiecte febrile, unde venea cu puncte de vedere ale unui intelectual original şi exersat, care îmbină formarea teoretică cu o experienţă pragmatică evidentă.
Cu Mariana Celac învăţai permanent câte ceva, fără ca cineva dintre noi să se fi aşezat în aparent demodata relaţie maestru-discipol. Erau uneori gesturi care îţi dădeau un indiciu asupra abordării plenare, în front, pe care o avea: felul în care aranja florile într-un vas, cultura vizitei, indicii asupra manualităţii debordante, când frământa pâinea sau bătea o bucată de metal, apoi discuţiile savante, despre proporţii şi rapoarte ale unor imagini în compoziţii grafice clasice sau incursiunile în istoria vechilor civilizaţii.
În ceea ce priveşte dosarul intervenţiei la Casa Mincu, Mariana Celac şi-a manifestat contribuţia la concepţia muzeului ascuns, la investigarea instrumentarului profesiei, la identificarea poveştilor cartierului, la studiul caligrafiei. Cu siguranţă contribuţia ei era majoră chiar şi în chestiuni unde funcţia ei părea, mai degrabă, colaterală. Mariana Celac a influenţat decisiv felul în care poţi privi o casă şi m-a făcut conştientă de toate straturile care îi ţes istoria; cu învăţămintele ei în gând, am pornit o serie de cărţi care sondează problematica patrimoniului iar bobul scriiturii întreţinut şi încurajat de Mariana Celac, care obişnuia să mă împingă în aventuri care păreau să mă depăşească, creşte şi azi.
La „Batem fierul la conac!”, program de regenerare a comunităţii locale, având ca pretext monumentul istoric, program-drapel de recuperare a patrimoniului local, Mariana Celac a jucat rolul de martor profund al istoriilor trecutului şi prezentului, care au căpătat astfel o voce care a ştiut să povestească astfel încât răspunsul la întrebarea legitimă, „La ce ar putea folosi un conac în secolul 21?”, să apară firesc şi clar pentru orice fel de ascultător, indiferent de educaţia lui.
Puţini ştiu că Street Delivery a fost purtat în faşă de un proiect-pilot pe care arhitecţii Şerban Sturdza şi Mariana Celac l-au imaginat pornind de la minarea cu ierburi a asfalturilor bucureştene din perimetrul pietonal al festivalului urban. Astfel Mariana Celac, cu farmecul ei distins, a reuşit să convingă personalul Casei Mincu, prin exemplu personal, să practice această politică de înverzire a spaţiilor urbane a căror poezie obscură a devenit convingătoare.
În puţinele puncte de intersecţie cu Mariana Celac, intensitatea profundă, dar firească emanată de personalitatea ei era odihnitoare, relaxantă, dar şi provocatoare, inspirantă. Era înzestrată, în mod armonios, cu resorturi de a influenţa şi hrăni generaţii de tineri care traversează neliniştile începuturilor de drum.