Daca påna spre anii ’40 ai secolului care se incheie Europa a concentrat cele mai multe valori ale stiintei, anii care au urmat au marcat o puternica ascendenta a stiintei americane. S-a ajuns astfel la un relativ echilibru cultural al celor doua continente iar, in unele privinte, la un avans al continentului de peste ocean, avans observat in primul rånd in domeniul stiintelor si tehnologiilor informationale. Marea metamorfoza la care ne referim se suprapune cu si se explica intr-o anumita masura prin trecerea de la primatul paradigmei energiei la primatul paradigmei informatiei sau cel putin la echilibrul lor. Aici intra si procesul pe care unii il numesc trecerea de la modernitate la postmodernitate.
Ramåne sa explicam de ce avansul cåstigat de stiinta americana s-a asociat cu accelerarea proceselor de prelucrare a informatiei, deci cu o schimbare de paradigma rezultånd din multiplicarea fenomenelor care nu mai puteau fi explicate exclusiv in termeni de materie si energie.
Emergenta paradigmei informatiei, pregatita minutios, dupa cum vom vedea, de intreaga dezvoltare anterioara, a coincis cu perioada imediat urmatoare celui de al doilea razboi mondial, din care Europa si Asia au iesit obosite, chiar traumatizate, cu un orizont de libertate care a fost repede intunecat de perspectiva unei noi opresiuni, cea comunista, imediat confirmata. America, departe de cåmpurile de lupta, s-a putut dezvolta in acest timp intr-un ritm alert, in ciuda efortului militar cerut de razboi.
Ingineriile informationale cereau un efort tehnologic urias, pe care o Germanie distrusa, o Franta abia iesita de sub ocupatie si, in general, o Europa considerabil slabita, pe de o parte, si o Japonie care, si ea, cu greu isi vindeca ranile, pe de alta parte, nu-l puteau sustine.
Revenea, in aceste conditii, Statelor Unite ale Americii obligatia de a lua initiativa, actiune favorizata de migratia de amploare, spre America, a unui mare numar de savanti europeni si asiatici.
|n cele ce urmeaza, vom urmari, deceniu cu deceniu, «filmul» evolutiei stiintei in secolul XX, inclusiv sfårsitul secolului XIX, cu scopul de a deslusi cum si cånd s-a produs emergenta paradigmei informationale si explozia stiintei americane. Vom constata ca aceasta evolutie se asociaza cu istoria zbuciumata a acestui secol si se si explica, in buna masura, prin aceasta istorie.
Cea de-a doua jumatate a secolului XIX a dus, prin dezvoltarea termodinamicii, la o crestere a rolului paradigmei energiei, in legatura cu problema ridicata de revolutia industriala: stabilirea conditiilor de transformare in energie mecanica a unor energii de alta natura. Aceasta importanta crescånda a energiei a fost consolidata de teoria relativitatii. Relatia einsteiniana care echivaleaza energia cu masa confirma capacitatea explicativa superioara a paradigmei energiei in raport cu aceea a materiei. Notiunea de entropie termodinamica, introdusa de Clausius, principiul al doilea al termodinamicii, fundamentat de Boltzmann, contributiile lui Helmholtz au ramas toate in zestrea de aur a secolului care se incheia in urma cu o suta de ani. |n interiorul lor, a aparut conceptul de informatie, definit negativ ca o masura a dezordinii. Modul cantitativ de a privi informatia este deci inaugurat in termodinamica. Concomitent, in biologia ereditatii, se cristalizeaza o alta viziune, calitativa, a informatiei, de sorginte darwiniana si postdarwiniana; aceasta viziune este conforma etimologiei cuvåntului «informatie», care vine din latinescul in-formare, a pune in forma, a da o forma. Vom urmari evolutia acestor doua ipostaze ale informatiei si in acelasi timp cristalizarea ideii de efectivitate, de descriere constructiva, care va duce treptat la conceptul de algoritm, fundamental in informatica.
Termodinamica si biologia darwiniana s-au dezvoltat in Europa. Sa urmarim ce se intåmpla mai departe. |n primul deceniu al secolului XX au loc dezbateri aprinse legate de gradul de efectivitate a entitatilor si a procedeelor de argumentare cu care lucreaza stiinta. Divortul dintre existenta si constructie se agravase prin trecerea la studiul multimilor infinite. Procedeul diagonalei (Georg Cantor) si axioma alegerii (Ernst Zermelo) au fost primite cu raceala. Russell exclama: Daca am o infinitate de perechi de pantofi, pot da un criteriu de alegere a cåte unui pantof din fiecare pereche, de exemplu, prin alegerea pantofului stång; dar daca am o infinitate de perechi de ciorapi, cum ma mai descurc? Axioma alegerii este singura salvare. Olandezul L. Brouwer lanseaza, in replica, intuitionismul, o doctrina care cauta sa elimine unele surse ale neefectivitatii, cum ar fi folosirea, in studiul multimilor infinite, a rationamentului prin reducere la absurd. Deslusim aici preliminariile acelor preocupari care aveau sa se intensifice in deceniile urmatoare, pentru a se cristaliza, in forma cea mai generala, in gåndirea algoritmica a erei computationale.
Urmatorul deceniu, al doilea, este, prin excelenta, unul al emergentei formei, ipostaza calitativa a informatiei, asa cum se cristaliza ea in biologia sfårsitului de secol XIX. D’Arcy Thompson (Anglia), in «Crestere si forma», propune o sinteza semnificativa a dinamicii formelor biologice. Ferdinand de Saussure dezvolta dualitatea forma-substanta, esentiala in lingvistica. David Hilbert dezvolta teoria sistemelor formale, pentru a da un statut riguros demonstratiei matematice. «Formalismul rus» marcheaza o noua etapa in teoria literara, care vine in intåmpinarea curentelor moderne in arta, de la sfårsitul secolului XIX si inceputul secolului XX. E. Durkheim publica Formele elementare ale vietii religioase. Wolfgang Koehler, unul dintre fondatorii psihologiei gestaltiste (Gestalt = forma) publica Formele fizice. Max Scheler publica: Despre formalism in etica. Forma ramåne in continuare in centrul atentiei in deceniile urmatoare. |n anii douazeci se remarca Ernst Cassirer (Filosofia formelor simbolice), Matila Ghyka (Estetica proportiilor in natura si in arta) si Vladimir Propp (Morfologia basmului). |n acelasi deceniu al treilea se precizeaza statutul mecanicii cuantice, prin Niels Bohr (principiul complementaritatii) si Werner Heisenberg (principiul incertitudinii). Aici se afla sursa unei noi logici, logica cuantica; ea va face, peste ani, jonctiunea cu teoria computabilitatii, pentru a conduce, in ultimele decenii ale secolului, la computabilitatea cuantica. Tot in acest deceniu se intemeiaza Cercul din Viena, care fundamenteaza statutul stiintei si relatia sa cu filosofia, si Cercul din Praga, care consolideaza doctrina structuralismului lingvistic. Aceste doua miscari intelectuale de mare insemnatate aveau sa fie strangulate, in anii treizeci, de venirea la putere a nazismului.
Sfårsitul deceniului al treilea, anii treizeci si inceputul anilor patruzeci marcheaza prin austriacul Kurt Gödel, englezul Alan M. Turing, americanii S. C. Kleene si Alonso Church si rusul A. A. Markov, elaborarea fundamentelor teoretice ale gåndirii algoritmice si computationale, prin precizarea notiunilor de functie recursiva, masina Turing, lambda-calcul si algoritm normal. |n aceasta perioada, Gödel surprinde lumea stiintei si a filosofiei cu un rezultat care inseala toate asteptarile: necontradictia si completitudinea sunt doua deziderate care nu pot fi satisfacute simultan intr-un sistem formal suficient de cuprinzator.
Sa observam ca aportul stiintei americane, in primele decenii ale secolului XX, nu se reduce la cel semnalat påna aici; trebuie sa mai adaugam structuralismul lui E. Sapir si L. Bloomfield in anii ’20 si ’30, gåndirea antropologica a lui F. Boas si, mai cu seama, dezvoltarea paradigmei informationale in legatura cu transmiterea mesajelor electronice, in anii ’20, prin H. Nyquist si R. V. L. Hartley, si in anii ’30, prin teza de doctorat a lui Claude Shannon, privind izomorfismul dintre operatiile logice si circuitele electrice.
|n cea de-a doua parte a anilor ’40 si la inceputul anilor ’50 se produce marea cotitura: apar concomitent cåteva domenii care decid schimbarea de paradigma anuntata la inceputul acestui articol: informatica (John von Neumann), cibernetica (Norbert Wiener), teoria informatiei (C. Shannon), teoria codurilor (R. W. Hamming), lingvistica descriptiva (Z. S. Harris), genetica moleculara moderna (J. D. Watson, F. C. Crick), dupa ce, cåtiva ani mai devreme, se lansa teoria matematica a jocurilor de strategie (von Neumann si Morgenstern). Toti autorii mentionati in paranteze sunt americani. Unul dintre ei este de o natura mai speciala, fiind de origine europeana; este vorba de John von Neumann, nascut in Ungaria.
Cazul lui von Neumann nu este izolat, ci face parte dintr-un proces de amploare, care a marcat Europa anilor ’30 si ’40: plecarea unui numar mare de savanti europeni spre America, drept urmare a prigoanei naziste. Acesti savanti se repartizeaza (cu aproximatia de rigoare) in trei categorii: a) cei care au dobåndit celebritatea ca europeni (Einstein, Niels Bohr, Kurt Gödel, Kurt Lewin, unul dintre creatorii psihologiei gestaltiste etc.); b) cei care au devenit celebri ca americani (von Neumann, Herbert Marcuse, Samuel Eilenberg, autor, alaturi de S. McLane, al teoriei categoriilor, Benoit Mandelbrot, autor al geometriei fractale, Ludwig von Bertalanffy, pionier al abordarii sistemice in biologie etc.); c) cei care au avut realizari majore in ambele ipostaze (Roman Jakobson, Rudolf Carnap etc.). Pe långa acestia, trebuie sa adaugam numarul imens de savanti americani de origine europeana care, fara sa fi ajuns la celebritate, au format acea mare muta fara de care nu ar fi fost posibile marile furtuni. Daca mai adaugam, la cei veniti in diferite perioade ale prigoanei comuniste, si pe cei care, nascuti in America, provin din parinti sau bunici europeni, devine realmente dificil sa mai gasim in universitatile din noul continent americani «puri». Caracterul de tari de emigranti al Statelor Unite si Canadei este mult mai pronuntat in universitatile lor decåt in ansamblul populatiei.
Sa revenim la itinerarul nostru, ajuns la anii ’40 si ’50. Primele implicatii biologice (privind sistemul nervos) ale teoriei automatelor apar in anii ’40 cu McCulloch & Pitts si in anii ’50, cu S. C. Kleene. Teoria gramaticilor generative (Noam Chomsky), o adevarata revolutie in lingvistica si in psihologia cognitiva, teoria sistemelor, teoria controlului, inteligenta artificiala (Marvin Minsky, Herbert Simon) si stiintele cognitive sunt, toate, initiate in anii ’50, in S.U.A. Teoria limbajelor de programare se asociaza, in anii ’60, cu nume ca Seymour Ginsburg, R. Floyd si, in mod special, Donald Knuth. |n aceiasi ani, este initiata de L. Zadeh (american de origine iraniana) teoria multimilor fuzzy, ca introducere la studiul sistemelor cu informatie incompleta. Teoria algoritmica a informatiei, o combinatie a informaticii cu teoria lui Shannon, are doi autori: un european, rusul A. N. Kolmogorov, si un american (cu bunici de prin partile Moldovei), Gregory Chaitin. Teoria relatiilor internationale este si ea initiata in anii ’60, de doi americani de origine europeana, Karl Deutsch si Anatol Rapaport. Semiotica americana, institutionalizata in anii ’60, se reclama de la C.S. Peirce si ajunge treptat sa se impuna, prin natura ei triadica, in raport cu traditia binara saussuriana si cu semiotica europeana din anii ’60 si ’70 a lui A. J. Greimas. Tot in anii ’60 studiul complexitatii computationale este fundat teoretic de Manuel Blum, iar in domeniul complexitatii computationale a algoritmilor apar rezultatele, devenite repede clasice, ale altor americani, J. Hartmanis si R. E. Stearns.
Traditia calitativa a informatiei ca forma este continuata in anii ’70 de francezul René Thom (teoria catastrofelor) si de germanii Herman Haken si Manfred Eigen (fondatorii sinergeticii, studiul fenomenelor de cooperare). |n acelasi timp, stiinta haosului, cu americanii Edward Lorenz (a nu se confunda cu europeanul Konrad Lorenz, creatorul etologiei), Mitchell Feigenbaum, Stephen Smale si James Yorke, dar in traditia unui european de geniu, francezul Henri Poincaré, modifica radical imaginea traditionala a stiintei, prin punerea in evidenta a haosului determinist. Cealalta America, de Sud, aduce revelatia sistemelor autopoietice ale lui Maturana si Varela, care insa nu pot fi despartite de intuitiile uimitoare ale unui francez, Paul Valéry, in contextul literar (elaborarea distinctiei poietica-poetica) si de rezultatele altui european, belgianul Ilya Prigogine, in legatura cu structurile disipative. Sa mai mentionam, in aceasta perioada, ciberneticile de al doilea ordin (Heinz von Foerster, Gregory Bateson) si geometria fractala a lui Mandelbrot, stråns legata de stiinta haosului.
Anii ’80 impun marele proiect al genomului uman, care devine, in S.U.A., un stimulent al biologiei computationale; aceasta cunoaste in anii din urma o dezvoltare vertiginoasa. Anii ’90, prin experimentul de pionierat al lui Lenard Adleman si prin cercetarile teoretice anterioare ale lui Tom Head, continuate in Europa de un romån, Gheorghe Paun, un olandez, Grzegorz Rozenberg, si un finlandez, Artoo Salomaa, deschid calea spre un nou posibil domeniu de cercetare, complementar biologiei computationale: calculul biologic. Daca, påna nu demult, computerul era un model posibil al creierului uman si al ereditatii, acum intrebarea se inverseaza: in ce masura poate fi folosita ereditatea umana pentru efectuarea unor calcule simbolice, påna acum posibile numai cu un calculator electronic? Calculul molecular la care se va referi G. Rozenberg in conferinta sa invitata la cel de al 7-lea Congres International de Semiotica (Dresden, 611 octombrie 1999; scriu acest articol cu o saptamåna inaintea desfasurarii acestui congres) lanseaza o metafora pe care putine metafore poetice o pot concura; ca si cealalta metafora, a calculului cuantic, ea da seama despre provocarea majora pe care stiinta o propune azi intregii culturi.
*
Fata de acest itinerar care, in a doua sa jumatate, se remarca printr-o ofensiva fara precedent a stiintei americane, este momentul sa furnizam si explicatia necesara, de altfel destul de bine cunoscuta. O Europa torturata de doua razboaie mondiale si de doua dictaturi criminale nu a mai putut oferi conditiile necesare unei cercetari stiintifice si vieti culturale normale. Beneficiind de o situatie geografica privilegiata si de un regim democratic care s-a ameliorat etapa cu etapa, ajungånd la cea mai inaintata democratie pe care a cunoscut-o omenirea, Statele Unite ale Americii au dezvoltat si aplicat cu tenacitate indemnul «Enjoy yourself». Din acest indemn face parte si «Bucura-te de o viata creatoare de valori culturale!». Aceasta a insemnat, in particular, construirea unor mari campusuri universitare, care au putut oferi conditii optime gåndirii creatoare. Cine, dintre cei care au calatorit in U.S.A., nu a fost impresionat de frecventa cu care a fost primit acolo cu intrebarea «Can I help you?» |n mod special inteligenta este acolo ajutata, stimulata, rasplatita, indiferent de provenienta ei. Un fost profesor al Politehnicii bucurestene, acum la Universitatea din New York cu sediul la Buffalo, primeste din måinile presedintelui Clinton Medalia Nationala pe 1999, pentru domeniul ingineriei chimice. Din revista «Notices of the American Mathematical Society» aflam despre mai multi tineri romåni cåstigatori ai unor competitii matematice americane (numeroasele nume neamericane, in «escu», nu au zgåriat urechile matematicienilor americani). Universitari romåni primesc titlul de «Distinguished Professor», prilej cu care unul dintre ei isi exprima recunostinta fata de America, pentru ospitalitatea oferita in vremuri de restriste ale tarii sale de origine (evenimentul avea loc in anii ’80). De-a lungul anilor, in acest secol zbuciumat, in campusurile marilor universitati americane s-a realizat cea mai mare concentrare de inteligenta pe care a cunoscut-o vreodata specia umana. A se vedea, in aceasta privinta, premiile Nobel acordate in ultimii 50 de ani. Putem fi convinsi ca de la miile de romåni, care au avut, au sau vor avea prilejul sa beneficieze de experiente intelectuale, umane, de acest fel, va veni un sprijin esential pentru renasterea Romåniei.
Aceasta America a inteligentei este aceeasi America de la care a venit o contributie decisiva in salvarea omenirii, a Europei, in mod special, de plaga nazista si de cea comunista. Dincolo de orice pacate si orice greseli, America merita binecuvåntarea noastra.