ADRIANA ȘI VIRGIL SCRIPCARIU

„Proiectul 412 X 4”

 

Întâlnirile noastre cu Mariana Celac au fost, de fapt, puține. Simțeam însă o afecțiune sinceră din partea dânsei. Ne petreceam adesea pe bulevardul Dacia duminica, la prânz, când noi făceam vizita săptămânală la părinți. A participat chiar la botezul uneia dintre fiicele noastre și ne-a dăruit o icoană veche basarabeană, cu ferecătură, probabil din zestrea de familie.

   Știam însă, și mai ales simțeam că era unul dintre seniorii foarte respectați ai breslei arhitecților, știam că are o legătură apropiată cu arhitectul Șerban Sturdza, că ei doi se sfătuiau mult și că mereu, când se întâmplau evenimente inedite, temerare, luări de poziții, schimbări de direcție, Mariana Celac era acolo. Așa a fost și cu proiectul 412X4, în care am fost implicat direct pe partea artistică și logistică, fiind la rândul meu dispus la demersuri mai neobișnuite. Îmi amintesc acea întrunire cu oameni de cultură printre trunchiurile de cireș, dintr-o curte de întreprindere din București. Părea ireal să vezi felurite personaje venite ca la vernisaj, într-un cadru cu totul impropriu dar tocmai de aceea atât de inedit. Desigur, Mariana Celac a fost între vorbitori, sădind cu greutate spirit civic și înaripând și dorința mea de a duce mai departe acest manifest, într-o zonă artistică.

Soluția ferecării relicvelor de lemn în alamă s-a născut în atelierul meu de la Piscu și a fost bine primită de grupul de arhitecți implicați. În ce mă privește, mă onora mult, la început de drum, participarea la Lemn.ro alături de artiști importanți, pe care îi admiram. Pădurea de cireși ferecați din sala de la MNAC mi-a rămas în minte și m-a inspirat apoi în alte proiecte.

Ne-am urmărit ani de-a rândul cu arhitecta Mariana Celac și simțeam mereu susținerea și încurajarea dânsei, fie și doar prin zâmbetul larg din care înțelegeam că se bucură că ne vede. Am regretat plecarea ei, inevitabil… dar oare ne-am împăca vreodată cu plecarea unor astfel de oameni, a căror vecinătate oferă un sentiment atât de benefic?

 

ADRIANA  SCRIPCARIU este istoric de artă.
VIRGIL  SCRIPCARIU este sculptor.

 

 

Share This Post