Conturate intr-un complex cåmp de interpretari si de diferente, reprezentarile Americii poarta adesea un dialog problematic cu spatiul alteritatii, de multe ori cel european, adica originea uitata si redescoperita mereu, obiectul fascinant al unei relatii de iubire-ura. |n acest sens, o lectura situata la intersectia dintre America si ceea ce numeste Updike «cealalta jumatate a lumii» pare sa releve o versiune nuantata a fictiunii identitatii americane, care, desfasurata pe scena transatlantica, isi rosteste nu numai versiunile utopice ale lumii noi ci si incertitudinile, incoerentele si nostalgiile, ecouri ale spatiului european. Un scenariu contemporan exemplar in acest sens si care continua veritabila traditie a «episodului international» consacrata de Henry James si Mark Twain – este sugerat de John Updike, cunoscut si apreciat de o intreaga traditie critica pentru reflectiile asupra cotidianului american si identitatii contemporane, teme care includ ratarea marelui vis american, distopia si infernul ascunse in viata de suburbie1 sau, cum spunea chiar autorul, mediocritatea americana. |n «Poeta bulgara»2 insa, Updike releva identitatea americana si sub aspectul unei relatii problematice cu Europa, iar nuvela (re)joaca dualitatea de baza dintre lumea noua si lumea veche (aici tarile comuniste, sau «cealalta jumate a lumii, jumatatea cea ostila si misterioasa», p. 1919), acest spatiu din urma reprezentånd o hiperbolizare a coruptiei si inselaciunii asociate in lecturile clasice cu Europa. Reprezentarea
1 O intreaga traditie critica se inscrie in acest tip de interpretare si este sintetizata, de exemplu, in Peter Conn, O istorie a literaturii americane, trad. Cosana Nicolae si Dalida Pavlovici (1989; Bucuresti, Univers, 1996).
2 John Updike, «The Bulgarian Poetess», in George Perkins, Sculley Bradley, Richmond Croom Beatty, E. Hudson Long (editori), The American Tradition in Literature, vol. 2 (New York: McGraw-Hill, 1990) pp. 1919-1928. Traducerea citatelor Roxana Pana-Oltean.
explicita a unei stari de conflict care polarizeaza spatiul transatlantic (re)construieste, bineinteles, o utopie americana (libera si tånara) opusa perfect spatiului carcerar al Europei de est, dar textul lui Updike pare sa invite si o lectura care submineaza reprezenarea simetrica a episodului international. Astfel, identitatea americana, rostita aici prin eroul Henry Bech aminteste incoerentele spatiului european, fiind ea insasi contaminata de esec, de ratare personala, de uitare, incorporånd de la bun inceput «alteritatea», incoerenta, impuritatea pe care pare sa le respinga. Relatia dintre cele doua spatii – tradusa la Updike prin parabola unei iubiri ratate – este complicata de o serie de rezonante, de ecouri si suplementari, situatie tradusa, ne aminteste un critic analizånd cele doua lumi, chiar de simbolul Americii, adica Statuia Libertatii: aceasta anunta prin cunoscuta inscriptie proiectul american de a asimila totul, inclusiv ceea ce este respins de altii («Veniti la mine, voi cei obositi, cei saraci») si este la råndul ei un cadou oferit de Franta, unde se si afla o replica (vezi Jane Gallop, Reading Lacan, p. 58). Astfel, cei doi poli ai lumii, America si Europa – doua «margini» in logica derrideana se contureaza sub forma amintirilor imperfecte care reflecta o iubire «prototip», sau o tara de bastina deja uitata.
Europa de est se intinde in fata calatorului american ca loc al alteritatii par excellence, de fapt un spatiu care nu semnifica, nu este comprehensibil decåt prin «insemnele» diferentei (vezi, Jonathan Culler, «The Semiotics of Tourism», Framing the sign. Criticism and its Institutions) si care prin contrast proiecteaza, retroactiv, identitatea americana lasata in urma ca fiind coerenta, unitara: «Cuvinte precum «progresist» sau «liberal» purtau un inteles oarecum inversat in aceasta lume. Uneori, intr-adevar, Bech avea senzatia ca trecuse printr-o oglinda, o oglinda intunecata patata care reflecta vag lumea capitalista; in adåncurile-i nedeslusite toate erau asemenea dar pe dos» (p. 1920). |ntr-adevar, Europa de est este imaginata in mod explict sub semnul umbrei, fiind «cealalta jumatate a lumii, jumatatea cea ostila si misterioasa» (p. 1919), un amalgam de limbi prost vorbite (germana, franceza si engleza «frumoasa ofilita din Mark Twain si Sinclair Lewis» (p. 1920)) si se deschide experientei lui Bech sub semnul violentei, impuritatii si incoerentei: «Ajunse in Sofia la o zi dupa ce o amestecatura de studenti bulgari si africani sparsesera geamurile legatiei americane si dadusera foc unui Chevrolet rasturnat. Atasatul cultural, palid dupa o noapte de garda nedormita, scuturåndu-si pipa cu degete nesigure, il sfatui pe Bech sa evite multimile si il conduse påna la hotel. Holul forfotea de africani cu fesuri negre de låna si pantofi europeni ascutiti» (p. 1919). Reprezentarile suprapuse, oarecum haotice, sugereaza o inchisoare care cuprinde spatiul est-european, in care un copac cu pasari este un «amplificator urias infrunzit», perceput de narator ca un «invers» al hotelului sau «ai carui pereti tacuti ascundeau probabil microfoane la pånda», un loc al telefoanelor amenintatoare si agresive care «sunau in toiul noptii si ii respirau in ureche fara sa scoata vreun cuvånt» (p. 1920). Imprimat unui intreg sir de orase, «Moscova si Kiev, Erevan si Alma-Ata, Bucuresti si Praga», acest model al lumii «ostile si misterioase» se contureaza sub semnul intunericului dar si al unei dorinte inca nedefinite: «Acum sase saptamåni, cånd plecase din New York, Bech se astepta ca Moscova sa-i fie pereche, vapaie de sclipiri si zari, in schimb, prin fereastra avionului, un caier de lumini incålcite care, pe acea cåmpie intinsa neagra, nu erau mai stralucitoare decåt trupul unei fete intr-o camera intunecata» (p. 1920).
|n acelasi timp insa, Europa de est reprezinta pentru scriitorul american posibilitatea de a se elibera de sine, o amintire, in acest sens, a frontierei, a spatiului deschis, un ecou al Americii al carei mit fondator este, in interpretarile clasice, cel al spatiului.3 O reiterare a Americii, spatiul carcerar inseamna, de fapt, explorare si eliberare de sine: «Chiar guvernul tarii sale, prin plicuri care veneau in zbor, fara timbru, de la Washington, il invita sa calatoreasca, ambasador al artelor, in cealalta jumatate a lumii, jumatatea cea ostila si misterioasa. Accepta oarecum automat, dar cu vaga speranta de a se scapa de sub propria-i povara, si se trezi plutind, cu un pasaport atåt de incarcat de vize incåt fålfåia cånd il scotea din buzunar, spre aeropoartele slab luminate ale oraselor comuniste» (p. 1919).
Mai mult, «descoperirea» spatiului est-european imita in mod transparent descoperirea Americii, cele doua proiecte incadråndu-se intr-un tipar de colonizare-descoperire4, adica unui proces prin care spatiul nou al alteritatii, marcat de lipsuri si de incoerente, care invita astfel colonizarea, este redus la o forma «exotica» si devine accesibil cuceritorului. |n acest sens, intålnirea dintre scriitorul american si Europa de est aminteste intr-o anumita masura un scenariu colonial (inversånd, bineinteles, geografia lui Said vezi Edward Said, Orientalism) jucat de occidentalul cu un comportament de explorator si de «nativul» pitoresc est-european: «Luåndu-si inima in dinti, cobori dimineata la micul dejun si fu surprins sa vada ca restaurantul era deschis, ospatarii amabili, ouale proaspete, cafeaua fierbinte, desi siropoasa. Afara, Sofia era insorita si (cu exceptia unor priviri intunecate aruncate pantofilor sai mari, americani) supusa, cu strazi care se puteau strabate. Romburi de panselute plate si fragile ca florile presate fusesera plantate in spatiile verzi. Femei cu un usor chic occidental iesisera la plimbare fara palarii in parcul din spatele mausoleului lui Gheorghe Dimitrov» (p. 1919). Generata nu atåt de o realitate empirica, cåt de dorintele sau
3 O tema care face acum dintr-o veritabila traditie critica, formulata de exemplu in Matei Pop-Cornis, Anatomia balenei albe. Poetica romanului american epopeic-simbolic (Bucuresti: Univers, 1982).
4 De exemplu, cel pus in evidenta in Peter Mason, Deconstructing America. Representations of the Other (London: Routledge, 1990).
proiectiile exploratorului si construita astfel incåt sa-si arate specificitatea culturala mai presus de orice, Europa de est – asemeni Orientului lui Said – se constituie in obiect al cunoasterii, descrierii, analizei, populata fiind de bastinasi pitoresti: liftierul care i se adreseaza lui Bech in germana, profesorii cu engleza lor «frumoasa ofilita din Mark Twain sau Sinclair Lewis», «cåtiva functionari literari, denumiti „critici”, cu ranguri mari in Partid, vorbareti si spirituali, al caror rol era sa propuna un toast pentru intelegerea internationala s t, cåtiva prozatori si poeti cu mustati, alesi special, morocanosi ca erau pusi sa-si piarda astfel timpul», si imaginea europenitatii par excellence, poeta bulgara. «Vera Nu-stiu-cum-ova» este un veritabil spectacol pentru calatorul explorator, iar trupul sau incifrat ca portret si nud de femeie se ofera lecturii privitorului pe parcursul celor trei scurte intålniri: astfel, are «aerul roz al unei femei proaspat iesita din baie, venita in graba, gåfåind putin, o femeie intr-o haina blonda, cu parul de asemenea blond» (p. 1922). Mai mult, cu «haine pariziene, parul pieptenat lins» (p. 1925), poeta bulgara semnifica exoticitatea spatiului european care isi releva fascinanta diferenta pentru turistul semiotician occidental.
Spatiul «oriental», sau mai degraba «orientalizat», o violentare, bineinteles, a identitatii est-europene, care nu este comprehensibila, asimilabila altfel, contureaza poate si mai elocvent identitatea americana, cea a exploratorului, o figura care polemizeaza aparent cu incoerentele si impuritatea pitorescului «Orient». De fapt, la o lectura mai atenta, nu numai bastinasul este un «pacient» analizat de privirea occidentalului spectator, dar si turistul insusi este, la råndul lui, un obiect al lecturii si analizei. Astfel, asemeni unui «pacient» care insceneaza o «fictiune a isteriei» (vezi Evelyne Ender, Sexing the Mind. Nineteenth-Century Fictions of Hysteria), cum spune critica psihanalista, identitatea americana se adreseaza analistului-interpret (sau nativului est-european) cu chemarea «citeste-ma!», si semnifica prin semnele vizibile pe care le ofera – si, chiar mai mult, prin tacerile si incoerentele ei. Fictiunea americana care se ofera spre interpretare prin Bech si prin scrierile sale reitereaza si cuprinde, in acest sens, starea initiala a unei Americi abia descoperite, care, arata cercetatorii, insemna mai degraba o lipsa de sensuri, prinsa fiind intr-un complex joc al semnificatiilor (vezi P. Mason, op. cit., p. 34).
Astfel, eroul din lumea occidentala, care, bineinteles, in lectura foucauldiana, are putere si control asupra spatiului pe care si-l reprezinta, pare sa capate – prin contrast cu «nativul» – o identitate comprehensibila, fixa, salutara, sau mai degraba invita si primeste o astfel de lectura din partea «Orientului». Prima carte a lui Bech este elogiata de scriitorii bulgari (intr-o engleza pitoreasca, adica vorbita de straini) ca fiind cu adevarat «minunata», este «atåt de americana». Cartea le ofera, asadar, spectacolul «americanitatii» (ar spune Culler) intr-o lectura care este de fapt simetrica «orientalizarii» Europei: «<motelurile, autostrazile, fetele cu iubitii lor care sunt motociclisti, atåt de minunat, atåt de american, tineretea, adorarea pentru spatiu si viteza, barbaria reclamelor cu lumini de neon, insasi poezia. intr-adevar ne duce intr-o alta dimensiune» (p. 1921). |n reprezentarea «oficiala» a «nativului» pitoresc cu tot cu «tutun, usturoi, brånza si alcool», utopia lumii noi nu tolereaza nota subversiva a disperarii: «Nu, nu de o mie de ori. Adevar, uimire, teroare chiar, vulgaritate, da. Dar disperare nu, deloc, nici o iota. Criticii gresesc cumplit». Pentru bulgar, America este o «comunitate imaginara» muzeificata si marcata de certitudini si de coerenta: «Nu sunteti un scriitor moale, nu. Sunteti un scriitor dur, da? Aveti expresii, zic bine in engleza, dure, tari?» (p. 1921). Ceea ce in imaginarul oficial al orientalului este «atåt de american» corespunde, de fapt, unui spatiu mental, cultural al reprezentarilor intens dorite si in acelasi timp mereu inaccesibile, sau accesibile partial numai prin mediere, traducere. Cuvintele nativului est-european – «Vreau sa va traduc!»- sunt percepute de Bech ca fiind «strigatul agonic al unui condamnat» (p. 1921) dar reprezinta, in acelasi timp, si o declaratie de dragoste din partea admiratorului bulgar. Strigatul agonic incifreaza, in acest sens, atåt iubirea cåt si distanta fata de obiectul iubit, distanta care, dupa cum arata modelul lui Girard, intensifica dorinta.
Fictiunea identitatii americane, rostita de versiunea nativului si ceruta de figura calatorului cuprinde insa o nota de incertitudine, o lipsa de armonie in utopia salutara care pare perfect opusa spatiului carcerar. Astfel, despre cartea care insceneaza America, Bech spune: «in tara s t au criticat-o ca este disperata» (p. 1921). Cartea se contureaza, in acest sens, ca un veritabil portret al artistului, el insusi sub semnul intårzierii, o identitate compozita, care cuprinde nota incoerenta a alteritatii, ezitarii, ratarii: «nas melancolic, de evreu, autor al unei carti bune si al inca altor trei, cea buna fiind prima. Dintr-un fel de neglijenta, nu apucase niciodata sa se casatoreasca. |i crestea reputatia pe masura ce-i scadeau puterile» (p. 1919).
Opozitia ostentativa care polarizeaza spatiul transatlantic este subminata, pe de alta parte, si de orasul est-european, configurat sub forma unei reiterari atåt a trecutului personal (la Sofia sunt «tramvaie adunate din cel mai indepartat colt al copilariei lui Bech», p. 1920) cåt si a identitatii americane din umbra, cea a traditiei romantice. Hawthorne, din care citeste Bech in prima seara petrecuta la Sofia, este invocat ca dublu fantomatic al utopiei tinere si libere din lectura nativilor pitoresti, si aceasta fictiune a Americii aminteste de angoasa mortii si singuratatii intr-un peisaj idilic, un trecut care este, de fapt, la råndul lui, ecou al incoerentelor, suferintelor europene. Bech, incuiat in camera de hotel din Sofia si citind scena mortii lui Roger Malvin in padure repeta, intr-un spatiu al diferentelor dar si al reverberatiilor, figura muribunda a personajului american, caci eroul pe moarte, singur in padure raspunde in mod evident singuratatii lui Bech la Sofia. Mai mult, este interesant ca ceea ce ii provoaca lui Bech dorul de tara nu este America utopica, din lectura Orientului, adica «aceleasi intrebari, mai mult sau mai putin previzibile, si propriile sale raspunsuri, care ii devenisera extrem de cunoscute, mecanice, statute, irelevante, neadevarate, claustrofobe» (p. 1922) ci America lui Hawthorne, adica fictiunea unui peisaj melancolic, o meditatie asupra mortii: «Imaginea lui Roger Malvin zacånd singur, pe moarte, in padure s t il sperie. Bech adormi devreme si suferi de vise inflamate, bolnave de dorul de casa» (p. 1919).
Metafora relatiei dintre cele doua lumi ca reflectie intr-o oglinda «intunecata patata» traduce astfel nu numai un proces de inversare simetrica, ci si o asemanare speculara. |n acest sens, Europa ii vorbeste lui Bech, de fapt, despre propriul esec, despre o America deja contaminata de ratare, pierdere, incoerenta, note subversive in lectura utopica promovata de scenariul (invers) colonial dar anuntate chiar de simbolul Americii, de Statuia Libertatii ale carei origini sunt, in mod exemplar, ambigue, adica situate intre America si Europa. Pentru Bech, America se contureaza sub semnul declinului, fiind memoria imperfecta a unui succes mereu amånat sau ratat, o promisiune neimplinita, Bech inscriindu-se, bineinteles, in seria de eroi ratati din Updike sau Bellow: «Pe masura ce cautarea simplului adevar il ducea tot mai adånc in taråmurile nesigure ale fanteziei si, de curånd, ale tacerii, era din ce in ce mai haituit de omagii, de exegeti cu mers greoi, de studenti plini de admiratie aroganta care facusera auto-stopul o mie de mile sa-i atinga måna, de traducatori vaicareti, era ales membru in societati onorifice, invitat sa tina prelegeri, sa „vorbeasca”, sa „citeasca”, sa participe la simpozioane incropite de ambitioase reviste pentru fetiscane aflate in nerusinata conjunctie cu universitati venerabile» (p. 1919). Un contrast ostentativ, conturat de reprezentari elocvente ale diferentei, fictiunea Americii sau, imprumutånd termenul folosit de Kristeva, o «tara a uitarii care revine mereu» (vezi Julia Kristeva, Powers of Horror. An Essay on Abjection, p. 8) se regaseste sub forma de ecou, de premonitie si de repetitie in imaginile speculare proiectate in «cealalta jumatate a lumi».
Daca identitatea americana se dezvolta si se rescrie intr-o complexa relatie de dialog, reflectare, rescriere, alteritatea europeana fiindu-i reper permanent, devine imposibil in cele din urma sa se distinga identitatea originalului pentru un spatiu, asemanarea copiei pentru celalalt. |n aceasta logica a repetitiei «sans fonds», cum o numeste Deleuze, interferentele dintre cele doua lumi se pot articula pe modelul paradigmatic al unei relatii de iubire, mereu intårziata, nepotrivita sau ratata. Este interesant, in acest sens, ca identitatea americana este mobilizata spre un obiect al dorintei, compunånd un «ego affectus» (vezi Julia Kristeva, Tales of Love) prins intr-o relatie de iubire-ura cu spatiul strain. Calatoria este astfel, in mod necesar, o experienta amoroasa care cuprinde intreg peisajul, si Bech, in concordanta cu omul baroc din demonstratia lui Kristeva (idem), are un veritabil catalog de Don Juan: «Barbatii care calatoresc singuri ajung sa sufere de vertij romantic. Bech se indragostise deja de o sotie pistruiata de la o ambasada din Praga, de o cåntareata cu dinti de cal din Romånia, de o sculptorita incråncenata din Kazahstan. |n Galeria Tretiakov se indragostise de o statuie care zacea intinsa si, la scoala de balet din Moscova, de o intreaga camera plina cu fete» (p. 1923).
Mai mult insa, europenitatea care se contureaza in obiect al pasiunii nu ii vorbeste americanului (numai de) diferente pitoresti ci, paradoxal, si despre o tara de bastina, de o iubire absoluta care se afla mereu sub semnul uitarii, sau altfel spus, o origine dinainte pierduta si, in logica derrideana, suplementata, ingropata chiar de amintiri imperfecte, de aproximari. Astfel, in «cealalta jumatate a lumii, jumatatea cea ostila si misterioasa» dar populata cu figuri care mobilizeaza un ego affectus, Bech regaseste potentiale amintiri ale unui peisaj initial caci, spune acesta, «ne indragostim s t de femeile care ne amintesc de primul nostru peisaj» (p. 1927). Femeia din Bulgaria – care, pentru calatorul Don Juan, este prezenta numai prin comparatie cu cele absente – impreuna cu peisajul pe care il semnifica, ii releva astfel lui Bech imaginea unei iubiri deja cunoscuta dinainte dar sub forma imperfecta, aproximata: «iubise pentru un timp mai lung sau mai scurt, cu daruire de sine sau nu, poate cam o duzina de femei; dar toate, isi dadu seama acum, aveau in comun trasatura de a aproxima, de a rata cu putin un prototip nedezvaluit» (p. 1923). Mai mult, identitaea americana pare chiar sa necesite suplementarea europeana care ii vorbeste despre asemanare si diferenta, si care aminteste de o origine deja pierduta: «Surpriza pe care o simti nu avea de a face cu aparitia in sfårsit a acestei femei-cheie; se asteptase din totdeauna ca ea sa apara. Nu se asteptase insa sa apara aici, in aceasta natie indepartata si nedreptatita, in aceasta camera umpluta de lumina diminetii, unde descoperi ca tinea in måini un cutit mic si, pe masa in fata lui, aurie si zemoasa, o para taiata cu precizie in jumatate.» (p. 1923).
Dincolo de opozitiile de suprafata articulate de cele doua lumi, doua emisfere, cum sugereaza cele doua jumatati de para, adica de masca pitoreasca a Europei de est si de cea a exploratorului din lumea noua, rezonantele dintre «cealalta jumatate a lumii» si identitatea americana (o entitate complicata de amintiri, ratari, aproximari) se rostesc intr-o relatie de iubire care inseamna påna la urma repetitia dar si ratarea unui moment «prototip» de perfecta opozitie si de perfecta armonie. Dupa cåteva zile petrecute la Sofia, Bech se intoarce in America, iar intålnirea cu spatiul european, cu femeia-prototip este o relatie de iubire ratata inainte de a fi inceputa. Astfel, la petrecerea data in cinstea lui Bech de legatia americana, o ultima sansa pentru momentul-prototip, intre cei doi posibili protagonisti se instaureaza deja distanta care anunta despartirea Americii de «cealalta jumatate a lumii»: «Desi se gåndise cu bucurie ca avea sa o vada din nou, la cocktail, si se asigurase ca va fi invitata, cånd sosi momentul, desi ea veni, Bech nu reusi sa se apropie de ea. O zari cånd intra impreuna cu Petrov, dar fu prins intr-un colt de un atasat de la Ambasada Iugoslaviei s t. Era inconjurat de America: vocile, costumele inguste, bauturile slabe, zanganituri, sclipiri. Oglinda devenise opaca si nu-i mai reflecta decåt propria imagine» (p. 1928).
Din contactul celor doua fictiuni imperfect polarizate ramån doua mesaje care, invitånd parca o lectura deconstructivista, vorbesc in acelasi timp despre opozitie coerenta care permite armonia, despre iubire si despre despartire. |nainte de despartirea finala, «nativul» european, poeta bulgara ii scrie lui Bech o dedicatie in engleza stålcita, un mesaj care incepe si, in acelasi timp, destrama comunicarea: «Spre sfårsit, cånd incepura sa se mai rareasca cei cu functii oficiale, reusi sa razbata påna la ea si sa-i vorbeasca fata in fata, intr-un colt. |si pusese deja haina blonda, cu guler de iepure; din buzunar scoase un volum palid de poezii in alfabetul chirilic. „Te rog”, ii spuse. Pe prima pagina scrisese: „pentru H. Bech, cu zinceritate, cu ortografii gresite dar mult” ultimul cuvånt parea sa fie „prag” dar trebuie sa fi fost „drag”». Pe un volum furat in graba de la legatia americana, Bech ii raspunde cu o dedicatie care confirma despartirea finala: «Asezåndu-l in måinile-i nerabdatoare, ii spuse: „Nu te uita”, caci inauntru scrisese cu increderea stilistica a unui om beat: „Draga Vera Glavanakova Regret nespus faptul ca dumneata si cu mine suntem sortiti sa traim in parti opuse ale lumii”» (p. 1928). Prin confirmarea distantei, protagonistul american pare sa incerce sa puna capat incoerentelor si asemanarilor ecoice dintre cele doua spatii, exprimånd in acelasi timp nostalgia armoniei unei iubiri «prototip» dar si dorinta de a reveni la o geografie formatoare de identitate «atåt de americana», adica polarizata in «parti opuse ale lumii».
Identitatea americana, impura, contaminata inca de la inceput de amintiri europene care complica utopia lumii noi pare prinsa intr-o relatie de iubire-ura, opozitie-ecou cu spatiul european, un Orient care se deschide exploratorului vorbindu-i despre o alteritate necesara definirii identitatii americane. Aceasta pare sa se contureze insa nu atåt ca inscenare a celor «atåt de americane» care sunt de fapt pendantul «orientalizarii» Europei de est, ci asemeni unui pharmakon, un prag-drag care vorbeste despre comunicare si despartire, otrava si leac si, mai ales, cum spune Derrida (vezi, Dissemination, p.91), sub semnul rememorarii, recolectiei, consemnarii. America rosteste, de fapt, in opozitie si rezonanta imperfecta cu «cealalta jumatate a lumii» nostalgia unui inceput deja pierdut dinainte, asa cum cele doua statui-simbol, doua praguri care cuprind intreg spatiul transatlantic de la New York la Paris sunt, de fapt, ecouri cu originea mereu altundeva.