Titlul prezentului volum e una dintre posibilele metafore ale comunicării dintre două sau chiar mai multe voci. În cazul de față, alternanța vocilor care-și dau replica, se provoacă și se completează este interviul.
Cinci perechi de personalități stau „față în față”: Geta Brătescu provocată de mai tânărul coleg, artistul vizual Iosif Király, Ambasadorul Coen Stork în dialog cu fostul disident antitotalitar Gabriel Andreescu, Sanda Golopenția, din America, într-un interviu live, pe unde Radio România Cultural, propus de Ema Stere, realizatoarea emisiunii „Vorba de Cultură” și, de asemenea – într-un document din arhiva anilor 60 – regizorul Liviu Ciulei chestionat de poetul Gheorghe Tomozei, pe atunci redactor șef al revistei Cinema. Cu excepția interviului cu Sanda Golopenția, difuzat în 2023 în două emisiuni succesive, toate celelalte întâlniri „față către față” au căpătat deja, prin trecerea timpului, o deosebită valoare documentară.
Se împlinesc, în septembrie 2023, cinci ani de la despărțirea de Geta Brătescu. În 1999, Geta mi-a încredințat, ca pe o mărturie importantă, transcrierea lungului interviu cu Iosif Király: acceptul Getei marca gestul ei de solidaritate cu tinerii din grupul subREAL. Călin Dan și Iosif Király tocmai participaseră la Bienala de la Veneția după o bătălie câștigată, dar nu tocmai simplă, cu establishment-ul cultural românesc; în al doilea rând, așa cum ne-o arată fotografiile-document realizate de Iosif Király, e surprins momentul mutării atelierului Getei din clădirea anexă a Belleartelor în propriul apartament bucureștean. Uitasem o vreme de acel interviu. Apoi, regăsite și confruntate cu fotografiile lui Iosif Király, paginile acelea au stimulat povestea pe care o veți citi mai departe în număr.
Nu mai puțin important e interviul lui Gabriel Andreescu cu fostul ambasador al Olandei la București, datând de la începutul anilor 90. Două personalități de prima mână, implicate în reconstrucția României postdecembriste, stau aici față în față. Intrebările precise și răspunsurile detaliate reușesc să deseneze profilul unui diplomat atipic, dedicat atât sprijinirii disidenței anticeaușiste, cât și creării unor instituții democratice după 1989. Înarmați, și unul și celălalt, cu o solidă cunoaștere a filosofiei sociale și politice, a contextului geopolitic internațional, Gabriel Andreescu și Coen Stork oferă astfel generațiilor mai tinere posibilitatea de-a cunoaște „la sursă” istoria recentă a României și, punctual, revoluția din decembrie ‘89.
Numărul se întregește printr-o suită de texte și imagini (dintre care unele puse cu amabilitate la dispoziția redacției de AGERPRES) coagulând capitolele despre centenarul Liviu Ciulei, marcat internațional de UNESCO, și despre unul dintre cei mai importanți filosofi contemporani, Gianni Vattimo, cel care, prin prezența sa, a onorat și Colegiul revistei Secolul 21 și evenimente internaționale organizate de aceasta.
În fine, capitolul final e un omagiu adus de statul italian Marei Chirițescu, cunoscuta profesoară, traducătoare și creatoare a centrului cultural bucureștean Pavesiana, cu ocazia decernării ordinului „Steaua Italiei” în grad de Cavaler.
*
Am lăsat anume pentru final capitolul inaugural al acestui număr, tocmai pentru a-i sublinia importanța. Centenarul nașterii Monicăi Lovinecu focalizează firesc, în acest an, interesul public: e comemorată astfel vocea unei conștiințe morale care, în vremuri de restriște, a menținut vie speranța românilor într-o lume mai bună, a susținut și protejat, de la microfonul „Europei libere”, efortul și curajul unora dintre ei, nu foarte mulți.
Dar anul 2023 ne obligă la încă două comemorări culturale, inextricabil legate între ele; în ordine cronologică, una marchează o apariție spectaculoasă și promițătoare, o naștere, cealaltă – finalul unei existențe venerabile. În ordine logică, însă, vom începe cu cea de-a doua: la 16 iulie 1943, se stingea unul dintre cei mai importanți sociologi ai culturii, critic și istoric literar român, continuator direct al lui Titu Maiorescu și teoretician al sincronismului și al Mutației valorilor estetice. Cu două luni mai devreme, pe 13 mai 1943, scrisoarea adresată lui E. Lovinescu de grupul tinerilor scriitori ardeleni strămutați la Sibiu e considerată de destinatar un Manifest în toată puterea cuvântului și publicată admirativ de el în ziarul Viața, așa cum va face și cu propriul lui răspuns prin care-i acreditează pe cerchiști ca pe a patra generație postmaioresciană: „[…] Scrisoarea dv., a uneri tinere colectivități, […] e un „manifest”, care, afirmând o atitudine de o pondere și, mai ales, de o gravitate, în ce mă privește, deosebite, merită să intre în discuția publică”.
E. Lovinescu, impresionat de luciditatea cerchiștilor, care-și asumau riscurile previzibile atunci când respingeau critica de tip etnografic și folcloristic, insistă asupra criticii ca „meserie care cere probitate, conștiință profesională, dar și o mare cultură”, și încheie retoric-premonitoriu:
„Să fiți oare dv. elementele tinere, din care se va selecta a patra generație postmaioresciană de apărători ai autonomiei esteticului? Cum vă răspund dintr-un sanatoriu, ochii mei s-ar închide bucuroși peste aceste zori fericite.”
Până în septembrie 1947, când, constrânsă de amenințările regimului pe cale de-a se instala, Monica Lovinescu va lua pentru totdeauna calea exilului parizian, ea va considera o datorie firească să continue în țară opera tatălui. Tinerii cerchiști, discipoli ai acestuia, îi vor rămâne prieteni apropiați; îi va revedea pe toți la Cluj în 1947, când, împreună cu Doinaș, îl va vizita pe Blaga.
Din corespondența acelor ani cu I. Negoițescu, publicată inițial de Cornel Regman în volumul Ultime explorări critice (Editura Atlas, București, 2000) reproducem în acest capitol inaugural câteva fragmente.
Ca secretar al Cercului „Prietenii lui E.Lovinescu”, Monica Lovinescu redeschide în iunie 1947 Cenaclul Sburătorul și organizează în acest cadru premiile anuale. Din juriu face parte și I. Negoițescu, alături de reprezentanți ai celei de-a treia generații postmaioresciene, iar alți doi cerchiști sunt premiați : Doinaș pentru poezie, iar Radu Stanca pentru teatru.
De la microfonul „Europei libere”, Monica Lovinescu nu va înceta să-și susțină vechii prieteni, să salute gesturile lor publice de curaj, să le comenteze cărțile. La rândul lor, când reușesc să treacă granița României spre diverse destinații, aceștia îi scriu Monicăi Lovinescu și lui Virgil Ierunca. Păstrată și depozitată cu grijă într-una din atenansele casei din rue François Pinton, prețioasa corespondență așteaptă să fie publicată pentru a oferi cercetătorilor și cititorilor obișnuiți istoria unei mari prietenii, dar și un capitol important din istoria zbuciumată a vieții literare românești postbelice, așa cum a fost.
Pentru a nu știrbi această istorie și pentru a conferi Centenarului Monica Lovinescu dimensiunea sa reală, așezăm împreună, în deschiderea acestui număr, față în față, cele trei comemorări 2023.