Și, mai ales, foarte frumoasă. Așa aș caracteriza un vis-à-vis între doi bibliofili. O conversație care verbalizează opiniile și atitudinile interlocutorilor cu privire la cărți și la cultura scrisă, în general. La conversație, la multiple conversații pe această temă, au participat Umberto Eco și Jean-Claude Carrière. Discuțiile au fost moderate de Jean-Philippe de Tonnac, iar cartea care a rezultat, Nu sperați că veți scăpa de cărți, a apărut la Paris, la Grasset & Fasquerelle în 2009, iar la București, la Humanitas, tradusă de Emanoil Marcu, un an mai târziu.
Umberto Eco nu cred că mai trebuie să fie prezentat. În ultimii săi peste patruzeci de ani de viață, Eco a fost, pentru publicul larg de cititori, în primul rând un autor de ficțiune. Cariera fulminantă în acest domeniu a început în anul 1980, cu romanul Numele trandafirului și a continuat cu multe, multe altele. Toate au fost traduse în românește la scurt timp de la apariție. Specialiștii în umanioare știu însă mai mult despre Umberto Eco. O incontestabilă autoritate în semiotică (și tratatele de acest tip i-au fost traduse în limba română), Eco a fost, timp de mulți ani, titularul catedrei de semiotică de la Universitatea din Bologna, a susținut frecvente conferințe la Collège de France… și panegiricul ar putea continua încă mult timp, acoperind destule pagini. […]
