ANDREI BREZIANU – America celor doua culturi

 

Multiplele componente ale spectrului cultural american, ajuns la cota finala a secolului, reliefeaza ñ proiectata astazi la scara uriasa ñ o ciudata amalgamare de forte contrastante, reductibile insa ñ cu toata impestritarea lor ñ la doua mari curente fundamentale, intrate in ultimele decenii in stare de conflict deschis. Despre ele se vorbeste tot mai mult ca despre doua culturi in razboi, termenul de Žcultures warª, patruns inca mai demult in vorbire, capatånd drept de cetate in polemicile din presa, in carti, analize si eseuri. Este vorba de doua tendinte de mare vizibilitate, ce vin sa intruchipeze, in maniere distincte, trasaturile unui exces: pe de o parte, un hybris al excelentei in toate domeniile de realizare a umanului, si care, impingånd treptele concurentei tot mai sus, a condus la o invidiata suprematie a achizitiilor de cultura izvoråte din matricea vestului, a Extremului Occident american, in speta; pe de alta parte, si in replica, un hybris demitizator si rebel, actionånd de jos in sus prin contestarea a ceea ce Vestul, in ipostaza atåt europeana, cåt si americana, a plasat mai inalt, prin infaptuirile sale, in lungul urcus al secolelor.

|nceputa ca o reactie de fronda Žcontra-culturalaª, (Theodore Roszack: The Making of a Counter-culture, 1969) aceasta razvratire are, in epicentrul ei, doua viziuni radicalmente diferite despre valori, dominanta in ofensiva contra traditiei fiind o noua conceptie prevalenta, cea a culturii ca bun popular de consum, propagata pe cåt de percutant pe atåt de vulgarizator prin mass-media. Iata de ce, secolul care i-a dat pe Faulkner, Scott Fitzgerald si Hemingway, secolul lui Gershwin si Edward Hopper, al lui Carl Sandburg, Wallace Stevens si Robert Penn Warren pare sa se incheie astazi pe o nota care tinde sa impinga vechea cultura zisa Žinaltaª catre margine, cumva intr-o stranie penumbra. |n acest nou context, superbe carti de marturii precum Homo Americanus (1933) sau Chipurile si privelistile Americii (1940) scrise de Petru Comarnescu ramån, pentru cititorul romån de azi, repere relevante prin ascuntisul multiplelor contraste pe care, retrospectiv si cumva nostalgic, le invedereaza.

|ntr-un interviu acordat, cu ani in urma, revistei Le Nouvel Observateur, FranÁois Furet, o vreme profesor la Universitatea din Chicago in acest ultim deceniu al secolului, punea degetul pe rana, reamintind ca mediile intelectuale de stånga si marile universitati au fost pepinierele contra-culturii americane, intru demonetizarea ideilor de temelie ale culturii occidentale si a ierarhiilor create de aceasta pentru istoria gåndirii – arte, litere, filosofie, si mai toate disciplinele cunoasterii.

|n numele unei autointitulate Ždrepte linii de gåndireª, a unei corectitudini ideologice intrate in circulatie sub numele de Žpolitical correctnessª ñ prescurtat PC, aceasta ciudata ortodoxie (imbracånd uneori, lucru contradictoriu pentru o democratie, tonuri dogmatice) s-a constituit in ultimele decenii ñ comenta Furet ñ in aripa cea mai radicala a culturii americane contemporane. Aceasta noua directie de gåndire, ostentativ prezentata in universitati si scoli, pretinde demitizarea marilor infaptuiri omologate de-a lungul istoriei de Occident si inlocuirea acestora cu un relativism cultural, axat pe scoaterea din umbra a roadelor, vechi si noi, date umanitatii de culturile minore sau insuficient afirmate. Stigmatizat in timpul din urma ca agresiv, sexist, propagator de creatii desuete, omul alb, de la Homer si Platon la Dante si Shakespeare, apare trecut la index cu o buna parte din zestrea lui de creatii, o seama de universitati americane scotånd studierea operelor lor si ale altor constructori de cultura din programa analitica. Sub semnul acestui iconoclasm, se afirma in schimb, tot mai apasat, discipline centrate cu predilectie pe oprimarea femeii, fecunditatea culturilor Asiei, Americii pre-columbiene, Africii si alte materii de inspiratie post-moderna. Fixatia africana a mers bunaoara påna la avansarea teoriei Žprotocronisteª potrivit careia radacinile milenare ale culturii europene clasice, pe nedrept considerate a-si fi tras sevele din vechea Elada, ar proveni in realitate din ignoratul tezaur de cultura al Africii negre.

A facut astfel vålva cartea Black Athena: The Afro-asiatic Roots of Classical Civilization (ŽAtena neagra: radacinile afro-asiatice ale civilizatiei clasiceª) al carei autor, Martin Bernal a incercat sa demonstreze ca civilizatia Egiptului antic a fost creata de negri si ca roadele fabuloasei lor civilizatii (matematicile, astronomia, medicina, filosofia, meseriile si artele) au ajuns in måinile vechilor greci printr-un rapt care a si permis vechii Elade sa-si aroge prin fals titlul de matca primordiala de cultura.

Efectele cumulate ale contra-culturii au fost analizate prin prisma cauzala, printre altii de Allan Bloom, a carui lucrare The Closing of the American Mind (subintitulata How Higher Education Has Failed Democracy and Impoverished The Souls of Todayís Students) s-a impus la vremea lansarii ei ca un provocator best-seller. Bloom a trecut in revista radacinile fenomenului, vazut de el ca o treptata inchidere si saracire a spiritului american. Demonstratia lui converge pe concluzia ca deficientele fundamentale provin din declinul educatiei, lovita in tot mai impestritatele campusuri ale universitatilor, de miscari de inspiratie egalitar-populista, al caror scop este sa acrediteze o noua scara de valori, multiculturala ca structura, reflectånd in parte noile configurari din creuzetul multi-etnic american, si bazata, in spirit rebel, pe relativizarea ierarhiilor traditionale. Simptomatic, la Stanford, stundentimea saluta bunaoara cu jubilatie, acum cåtiva ani, eliminarea din curriculum a unor vechi discipline, aplaudånd demonstrativ aparitia unor materii mai lesnicioase, orientate in spirit multiculturalist pe studierea contributiilor aduse de minoritati la istoria omenirii. ŽHey, hey, ho, ho, Western cultureís got to go!ª (ŽolÈ, olÈ, olÈ, cultura vestica sa se care tre-bu-ieª) s-a scandat la Stanford. Ponderea acestor mutatii s-a tradus prin accentul tot mai apasat pus pe discipline precum folclorul eschimosilor, eposul oral al amerindienilor sau afro-americanilor, si altele asemenea lor, care si-au croit loc, de-a lungul ultimelor decenii, in mari univesitati americane, contribuind astfel la eclipsarea partiala a sensului unei competitii bazate pe criterii valorice clasice. Atunci cånd Saul Bellow a reactionat scriind in The New York Times ca nu are stiinta de Žun Tolstoi al zulusilor, si nici de un Proust al papuasilorª, replica adeptilor culturii noi nu a intårziat, marele romancier fiind acuzat de lipsa de sensibilitate fata de non-albi.

Zgomotele corpului social (cum arata printre altii, cu referire la muzica, Jacques Attali in Bruits) conoteaza cote de temperatura revelatoare pentru relatia simptomatica dintre arte, cultura si pulsul societatilor. Luånd drept pilda evolutii de ultima ora din aria artelor vizuale, dihotomiile prezente in cultura americana de la acest sfårsit de secol ies in evidenta cu valoarea lor de simptom in maniera cu atåt mai pregnanta. |n 1993, Bienala de la Whitney Museum, New York, exemplifica in acest sens rasturnarile recente ale conceptului de frumos, reflectat in artele plastice. Lansata ca un manifest menit sa puna in miezul realitatii artistice marginalul, expozitia enunta frontal inversarea: ŽMarginalul devine efectiv norma, centrul este impins tot mai mult in afara si devine, de ce nu, irelevantª. Provocator, printre artefactele de la Whitney ochiul putea, de pilda, intålni mulaje de larinxuri si limbi de femeie, sugerånd ca mesaj amputarea acestor organe ale vorbirii, intru reducerea femininului la tacere de catre reprezentantii sexului Žtareª, precum si alte exponate insolite trimitånd privitorului, prin metafora, stridente denuntari ale culturii bazate pe suprematia traditiilor omologate. Mai aproape de noi, in 1999, lumea artistica a metropolei newyorkeze a trait controversa stårnita de expozitia ŽSensationª de la Brooklyn Museum of Art. ŽContinutul acestei expozitii poate provoca soc, varsaturi, confuzie, panica, euforie si anxietate. Vizitatorilor care sufera de hipertensiune arteriala, afectiuni nervoase sau palpitantii, li se recomanda sa consulte doctorul inainte de a pasi in salaª, avertiza in preambul o reclama prefatånd evenimentul. Printre lucrari, o pictura infatisånd Cina cea de Taina cu o femeie goala in locul personajului central, reprezentarea unei teste umane umplute cu sångele congelat al artistului, un porc sfårtecat plutind in formol, un cap de vita in stare de descompunere, si alte asemenea socante alcatuiri. |n inima controversei, un tablou scandalos reprezentånd pe Fecioara Maria ornamentata cu balegar si inconjurata de elemente decorative cu trimitere obscena.

Dincolo de aspectul continutului profanator, ridicarea dejectiei si a uråtului la treapta de artefact ridica fara indoiala intrebari fundamentale cu privire la mutatiile survenite in timpul din urma, pe de o parte, in universul ideilor, pe de alta parte, in canonul insusi dupa care s-au cladit ierarhiile in cultura; caci, oricåt de curios, controversatul eveniment de la Brooklyn Museum, desi aspru criticat de numeroase voci din public, s-a bucurat de un ecou indeobste complezent din partea elitei estetilor si criticilor. Tot in acest an, la Washington, publicul a avut prilejul sa guste din sensul acestor simptomatice metamorfoze cu prilejul unei expozitii tematice organizate de Hirshhorn Museum sub genericul ŽRegarding Beauty: A View of the Late Twentieth Century, 1960ñ1999ª, eveniment care se bucura, la ora cånd scriu aceste rånduri, de un ecou critic la fel de binevoitor. Consacrata noii maniere de Ža privi frumosulª, retrospectiva are si ea sensul unui manifest, caci ofera programatic privirii, exponat dupa exponat, o selectie de lucrari socante, realizate in diverse stiluri si tehnici ñ grafica, pictura, sculptura, fotografie, colaj ñ ansamblul ilustrånd daråmarea acceptatei scari de valori a frumosului traditional, a carei culminatie ñ de la Aristotel si Longinus påna la Burke si Lessing ñ a fost aproximarea Sublimului. Pronuntarile acestei rasturnari de optica sunt poate cel mai graitor inscrise pe un imens coltar intins vertical pe zugraveala a doi pereti, la iesirea din expozitia de la Hirshhorn. Privindu-se fata in fata, pe cele doua suprafete de un alb imaculat se afla in contrapunct expresiile unui adevarat manifest de cultura. De la Žnothing is somethingª, Žsomething is nothingª, Žright is wrongª si Žbad is goodª, påna la ŽHell is Heavenª, elocventa acestor enunturi cu bataie retorica lunga provoaca irecuzabil la reflexie: Žziua e noapte; ceea ce este ñ nu este; ceea ce nu este ñ este; adevarul e o minciuna; a fi orb egal a vedea; iadul e rai; rusinea e lucru de lauda; femininul e masculin; albul e negru; viata e moarte; fictiunea e realitate; ipocrizia e cinste; sångele e apa; deschis egal inchis; inainte egal inapoi; excrementul e hrana; dulcele este amar; zborul este prabusireª, si altele asemenea lor venind sa defineasca, in spirit agnostic, o anume abolire a diferentei dintre valori si lucruri.

Cåt de semnificativ si de specific este acest fenomen de rebeliune si fronda? Defineste el oare o mutatie culturala de adåncime? Pare evident, din capul locului, ca avem de-a face cu o miscare careia cu greu i s-ar putea gasi un precedent in istoria culturii. De la desenele rupestre de la Lascaux la Venus din Milo, si de la Michelangelo si Leonardo la Bråncusi si Dali, reprezentarea realului a imbracat ñ dincolo de orice diferente de stil si tratare ñ forme usor recognoscibile ca parti ale unui intreg inscris, prin denotatia lui esentiala, in categoria frumosului. Prin insasi insistenta ei asupra laturilor de jos ale realitatii ñ scatologicul, dejectia, reziduul sterp ñ, miscarea artistica, ilustrata prin evenimente expozitionale ca ŽRegarding Beautyª sau ŽSensationª, pare sa conoteze o deosebire radicala fata de alte momente de clivaj si rascruce. Ruptura nu se aseamana cu cea survenita pe firul timpului intre primitivi si clasici, intre baroc si romantic sau intre impresionism si curentele care i-au urmat. Momentul ŽArmory Showª din 1913, cu toata controversa furtunoasa pe care a iscat-o, marca o miscare eliberatoare in stil, mai curånd decåt prin finalitate si tema. Simptomele din corpul cultural american la acest sfårsit de secol par sa indice prin contrast nu atåt mutatii de maniera in transfigurarea realului prin alchimia artei; ci, precumpanitor, o fixatie asupra unor fete ale realului situate la antipodul celor considerate traditional relevante, ñ treptele de jos, asezate prin inversiune la ranguri de frunte, in conjunctie cu accente de o ofensatoare stridenta pentru multi dintre membrii de rånd ai marelui public.

|ncercånd o explicatie pentru specificitatea atåt de idiosincratica a culturii americane la inceputurile ei, Alexis de Tocqueville facea, la 1830, observatia ca ea este Žprodusul a doua elemente perfect distincte care, pe alte meleaguri, s-au razboit frecvent, dar pe care americanii au izbutit sa le incorporeze cumva unul intr-altul si sa le combine admirabil: spiritul religios si spiritul de libertateª. |n prag de mileniu nou, analiza lui Tocqueville pare sa ramåna relevanta mai ales pentru taisul distinctiei instituite: caci in razboiul, astazi in toi, intre cultura post-moderna si cea veche, gålceava pare sa fie tocmai intre Žspiritul de libertateª, impins de evolutiile ultimelor decenii de istorie americana la exces, si Žspiritul religiosª, asediat si batut in bresa tot mai mult de secularizarea propagata fara fråu de elitele culturale crescute in spiritul hedonist si agnostic al generatiei anilor ’60. S-a argumentat, pornind de la astfel de constatari, ca exista in fapt doua Americi: cea reala, a majoritatii tacute, hranita mai departe de spiritul traditional al vechilor valori iudeo-crestine, si cealalta, de gigantica vizibilitate prin influentele pe care le exercita, nu numai la ea acasa, ci si pe plan planetar, prin impactul retelelor de mass-media. |ntr-o carte publicata in 1998 si intitulata Reconstructing America, James W. Ceaser, reflecta asupra realitatii celor doua Americi, cea virtuala sau Žsimbolicaª, atotprezenta prin mass-media, si cea reala, aflata in primejdie de a-si pierde identitatea in lupta cu hipertrofiile de azi ale Žspiritului de libertateª. Teza lui (numita de unii Žreactionaraª) este ca America trebuie redobåndita, smulsa, zice el, Ždin måinile celor care au facut din insusi numele ei un simbol pentru grotesc, stupiditate, dezmat, cruzime, dare la rindea, nematurizare, derizoriu, necioplire, emasculare, dezradacinare, si ñ mereu intre ghilimele ñ Želiberareª.

Spiritul public nu poate fi imun la mutatiile de gust manifestate in råndurile elitelor, indiferent de contextele de cultura. Paradigma americana la acest sfårsit de secol nu face, desigur, exceptie. Gratie mondializarii ñ ea insasi un fenomen datorat Americii ñ fascinanta masurare de forte intre doua culturi pe scena celei mai puternice tari cunoscute de istorie, ajunge sa se reverbereze prin efectele ei atåt directe, cåt si tangentiale, asupra multora dintre meridianele culturale ale Planetei. Pentru cultura romåna, proaspat descatusata din marasmul incorsetarilor totalitare, ispita de a imbratisa fara suficient discernamånt un anume spirit al libertatii prezinta, un såmbure, o capcana. Vorbind americanilor mult inainte de izbucnirea unui razboi deschis intre culturi (era in 4 iulie 1926) un presedinte, Calvin Coolidge, avea urmatoarele de spus: Žinaintasii nostri s-au aflat sub inråurirea unei mari dezvoltari spirituale, sorbind din sevele ei o mare forta morala. Ea, si numai ea, explica Declaratia noastra de independenta, care nu e decåt rodul unui spirit profund, prezent atunci in sånul natiunii. Traim intr-o era a stiintei, a unei abundente de acumulari materiale. Nu ele au creat Declaratia noastra de independenta: ea le-a creat pe ele. Lucrurile spiritului vin mai intåi. Daca nu le vom fi fideli, prosperitatea noastra materiala, oricåt de imbelsugata in aparenta, va risca sa se transforme in måinile noastre intr-un sceptru sterpª. Substanta de intelepciune din aceste cuvinte simple a trecut in istorie. Ea invita la reflexie si pare a da un sens mai profund dihotomiilor si razboaielor din cultura americana de ieri si de astazi.

Share This Post