VIRGIL NEMOIANU
[…] Cartea pe care i-am consacrat-o, Surâsul abundenței. Cunoaștere lirică și modele ideologice la Ștefan Aug. Doinaș, era scrisă în proporție de nouăzeci la sută atunci când m-am expatriat. La editura Eminescu, unde depusesem manuscrisul, redactoarea – doamna Aurelia Batali – a avut prevederea și curajul de a-l păstra. Mircea Ciobanu, poet valoros și intelectual distins, l-a publicat în 1994. După zece ani, o nouă ediție, revăzută și adăugită, a fost publicată de Fundația Culturală Secolul 21 la inițiativa doamnei Alina Ledeanu. La lansare au participat, printre alții, Mihai Șora și doamna Mona Muscă, Ministru al Culturii.Între timp, după moartea lui Doinaș, au venit neserioasele (să nu le spun infamele) „dezvăluiri” despre pretinsa lui colaborare cu Securitatea. Am răspuns cu dispreț.
Doinaș este, incontestabil, cel mai mare poet de limba română din a doua jumătate a secolului XX.
Bethesda, 2022
MIHAI ZAMFIR
[…] În fruntea celor două tabere care îşi împărţeau, la mijlocul anilor ’60, teritoriul poeziei demne de acest nume s-au aflat, printr-o ierarhizare naturală, Ştefan Aug. Doinaş şi Nichita Stănescu. Cei doi nu nutreau nici o ostilitate unul faţă de celălalt, nu intraseră niciodată în vreo competiţie şi nu purtaseră nici o polemică pe principii estetice; dar ei au devenit, poate fără voia lor, capii de serie într-o nouă ordine a poeziei româneşti, în acea ordine specială impusă de noile împrejurări. Nu vom şti niciodată ce direcţii estetice ori realizări concrete ar fi înregistrat poezia noastră dacă n-ar fi existat şocul politic din 1947 şi dacă întreaga noastră cultură şi-ar fi urmat traseul normal; probabil că peisajul ar fi fost cu totul altul decât cel oferit de vaga liberalizare de la 1965. Într-o lume care abia ieşea, timid, din tăcerea impusă, observatorul poate doar nota cele două direcţii fundamentale amintite la început, direcţii care îşi căutau, fiecare, limbajul propriu. […]
(„Simbolul unei epoci“ în revista Secolul 21, nr. DOINAŞ (1-6/2003)
Alexandru Paleologu
[…] După mine, Doinaş era genial. Asta mi se pare indubitabil: e unul dintre cei doi-trei oameni geniali pe care i-am cunoscut. […] mă întreb dacă mai cunosc mulţi oameni – nu neapărat poeţi – care, la nivelul lor de inteligenţă, pot fi purtători de altceva. Măcar unul. Dar n-am găsit. Cu Nichita nu semăna deloc. […] Acuma, pot spune şi eu că am fost într-adevăr contemporan cu cei doi mari bărbaţi poeţi ai epocii mele.
(„Doinaş – pentru o nouă lectură“ în revista Secolul 21, nr. Doinaş (1-6/2003)