AURORA LIICEANU – Timp impus, timp trait

Metafora profana a “sagetii”, care impune o ordine lineara a timpului, n-a fost niciodata iubita de psihologii care au preferat-o pe cea a “pånzei” sau “plasei” pentru a sugera o viziune asupra relatiei intime intre individ si timp care da individului atåt libertate, cåt si constrångeri prin fixare. O atare viziune s-a impus in masura in care timpul a devenit o problema, intr-o lume cu timp compact si impregnata de presiuni ale timpului socotit ca o resursa limitata. O politica a timpului ñ la nivel individual ñ si politici ale timpului ñ la nivel societal ñ se impun o data ce modernitatea si metaforele vitezei invadeaza rationalitatea prezentului. Din perspectiva modernitatii, corespondenta timpurilor si stilurilor temporale personale sau colective se cere a fi gåndita strategic.

Preocuparea pentru o mare diversitate de teme privind raportul timp-individ se face din ce in ce mai mult simtita: individul este un utilizator de timp, experientele si structurile temporale diferite care influenteaza vietile femeilor si barbatilor s-au adaugat pe agenda de interese cognitive (gendered time), ritmul masculin si cel feminin, exprimat in stiluri de viata, se cer acordate intru asigurarea unui index cåt mai inalt de compatibilitate, vitezele carierelor, potrivirea intre cantitatea de continuturi ale muncii si alocatia de timp, viteza si stresul si relatia lor cu starea de bine subiectiv sau obiectiv, articularea biologicului la social si psihologic. Referitor la timpuri si sex, la noi, din pacate, preocupari exprimånd o pragmatica relationala ieftina, dictata de succesul comercial, fac sa apara in presa retete destinate femeilor interesate de ameliorarea relatiilor lor cu barbatii. A sustine ca notiunea de timp este complet diferita la femei si barbati, sustinånd ca disimilaritatea naste separatism, propune solutii de tipul Žnu mai incerca sa-l schimbi; renunta la Ñgrabeste-teìª. Cu alte cuvinte, diferentele de viteza de reactie sunt responsabile de lipsa armoniei cuplului. ŽRepedeleª femeilor nu este Žrepedeleª barbatilor.

|n prezent, informatia si tehnologiile comunicatiilor continua sa modeleze experienta individuala temporala si constiinta colectiva a timpului. La nivel individual, abordarea problematicii timpului impune mai ales faptul ca experienta temporala este construita social si ca raportul intre individ si trairea temporala este generator de insanitate in conditiile in care industrializarea si progresul tehnologic au introdus timpul linear al ceasului in lumea muncii si au standardizat trairile individuale in termeni de timp. Studiile la nivel individual asupra vietii cotidiene au adus cu ele observatii asupra interactiunilor, ale raului subiectiv sunt determinate de supunerea individului fata de timpii propusi de catre societate. Presiunea exercitata de statistici contureaza un spatiu de referinta pentru individ. El se grabeste sau nu, isi regleaza ritmul ñ cånd este posibil ñ in functie de determinarile contextuale. Desigur, diferentele interculturale exista asa cum exista diferente interindividuale si ele apar adesea in comunicarea cotidiana: asa cum exista oameni lenesi, tot asa exista societati sau culturi lente, care-si refuza un ritm alert si care dau clivajele temporale de astazi si interogatii privind globalizarea. Chiar Hippocrate, prin tipologia propusa, implica diferente interindividuale legate de ritmul general individual.

Formarea conceptelor despre timp si a masuratorilor lui este o problema de cunoastere sociologica si psihologica. Cunostintele pragmatice despre timp nu se refera la ceva invariant. Timpul nu este o calitate inerenta in lucruri, nici nu este invariant de-a lungul societatilor. Conceptia despre timp este un bun personal, dar si ceva care se transmite altor generatii.

Norbert Elias sustinea ca modernitatea a facut sa dispara Žacele misterioase calitati ale timpuluiª care au animat spiritele unor generatii intregi de filosofi si de scientisti sociali cu preferinte pentru filosofie. El considera ca timpul nu este decåt un simbol pentru o relatie stabilita intre doua sau mai multe continuuri de schimbari, una dintre ele fiind folosita ca un cadru de referinta sau standard al masurarii celeilalte. El mai sustine ca unele societati au trebuit sa plateasca un Žpret emotionalª pentru modernizarea in care s-au angajat, subliniind importanta aspectelor psihologice ñ aparent, detalii ñ care s-au nascut o data cu modernizarea si care se exprima prin felul in care femei si barbati, organizatii si societati incearca sa faca fata penuriei crescånde si presiunii timpului.

Dintre diferitele conceptii privind timpul (alternative), psihologii se simt mai satisfacuti si, deci, atasati aceleia care priveste timpul intr-o perspectiva tranzactionala. Ea ofera un cadru conceptual unic in care se poate plasa relatia particulara individ-viteza. |n mare, in aceasta conceptie se considera timpul ca fiind divizibil si diferential, desi epocal in structura. Timpul este fazic, dar directional in scurgerea lui, constånd in spirale de dezvoltare; este un timp relativ la observatori si evenimente, concret in efectele sale mai degraba decåt total abstract. Astfel, esential pentru aceasta conceptie este faptul ca ea sustine timpi multipli, distinctivi, fiecare dintre ei fiind valid masurabil, in functie de diferite puncte de vedere fenomenologice sau experimentale. Pentru ce este satisfacatoare aceasta conceptie? Pur si simplu pentru ca ea este utila interpretarii experientei umane a timpului ñ timpul fuge, timpul sta pe loc ñ si intelegerii realitatilor temporale la nivelul subiectivitatilor. Multe dintre experientele cotidiene umane se inscriu intr-o viziune tranzactionala. Viata omului cuprinde oscilatii ritmice, periodicitati minuscule sau faze lungi atingånd generatii (de pilda, gestul individual negativ este considerat a avea consecinte care curg lent, rabdator si neiertator asupra cåtorva generatii, ca in cazul pacatului femeii legat de avort).

Timpul trait este un timp subiectiv. Conflictul intrapersonal si frustrarea intraindividuala, nascute din experienta vitezei, sunt realitati subiective. Judecatile privind timpul sunt individuale, ele furnizånd substanta conflictelor interpersonale sau diferentele interculturale. Trecerea timpului, tradusa in perceptii diferite ñ trece repede, in viteza; trece greu ñ depinde de ocazii, situatii, sarcini si activitati, contacte umane. A trai implica mai mult decåt un timp si mai multe atribute adaugate timpului.

J. E. McGrawth si J. R. Kelly (1992) considera ca problemele temporale se reduc la trei: incertitudinea sau ambiguitatea, conflictul si limitele timpului privit ca resursa care da senzatia de viteza. Fata de aceste trei probleme, strategiile sunt si ele trei: programarea si fixarea termenelor, sincronizarea si alocarea resursei-timp. Alocarea realista face ca individul si timpul sa mearga umar la umar. Cånd individul fuge dupa timp, este in urma lui, deci cånd intre viteza personala si viteza timpului, luat ca element autonom, apare un decalaj, se produce stresul de suprasolicitare. Cele trei probleme si cele trei strategii sunt interdependente atåt intre ele, cåt si cu parametrii temporali: frecventa, durata, periodicitatea, ordinea si locatia in timp. Acesti parametri produc alti subparametri ca ritmul si viteza, simultaneitatea, succesivitatea, rafinånd astfel subiectivitatile. |n plan comportamental, viteza este traita ca stare subiectiva negativa atunci cånd distantele intre intervale se reduce påna la limita pastrarii autonomiei actului.

|ntelegerea experientei scurgerii timpului a beneficiat de interpretarea clasica bazata pe interventia factorului motivational si a afectivitatii. Faptul ca ceea ce ne place sau ne intereseaza se produce intr-un timp perceput ca fiind mult mai scurt decåt cel in care au loc actiuni care nu ne plac sau nu ne intereseaza a devenit o observatie de bun-simt. Ca timpul este elastic datorita factorilor subiectivi apare frecvent in expresii ca Žnici nu am simtit cånd a trecut timpulª sau Žtimpul trece greu, parca este o vesnicieª. Timpului, pentru a i se acorda autonomie, i se aplica verbe ca Žzboaraª, Žcurgeª, Žfugeª, Žtreceª, Žstaª.

Modernizarea a adus cu sine schimbarea raportului individ-timp in toate sferele existentei umane. Aspecte noi ñ circulatia si traficul, tehnologiile comunicarii etc. ñ au produs la råndul lor importante consecinte considerate mai ales la nivelul relatiei individ-activitate. Premodernitatea s-a constituit in stereotipe captånd ideea de echilibru, tihna, liniste, prin opozitie cu modernitatea care a adus frenezia, nevrotismul, stresul, hiperkinezia, nerabdarea, punånd viteza alaturi de droguri. |ntr-un Paris Match aparea urmatorul slogan exprimånd viata moderna: ŽVivre vite, mourir jeune et faire un beau cadavre!ª Lewis Mumford sustinea ca trasatura esentiala a modernitatii priveste timpul. Ceasul a facut posibil un mediu temporal care este spatial, cantitativ, repede ritmat, eficient si predictibil. Surprinzator este faptul ca ceasurile au fascinat nu numai burghezia si clasa mijlocie, ci si artistii care reprezinta, asa cum afirma Landes, un grup social care, prin instinct si sensibilitate, are cea mai mare suspiciune fata de inovatia tehnica. Ceasul ca instrument tehnic este investit simbolic cu atribute ale modernitatii: ordine, disciplina, ratiune, eficienta, dinamism, activism. Este interesant ca reclamele despre ceas folosesc prioritar barbati, cu aparenta de tånar om de afaceri, fiind astfel in acord cu stereotipurile privind masculinitatea. Esteticul este mai totdeauna secundar, desi niciodata neglijat. Poetii au salutat ceasul cu poezii de dragoste numindu-l Líhorologe amoureuse, cåntåndu-i deopotriva frumusetea si utilitatea. Au existat, desigur, si oponenti ñ Coleridge, Poe, Baudelaire, Blake ñ dar ei nu aveau cum sa-si imagineze cum va schimba acest instrument raportul atåt de complicat intre individ si experienta timpului si va crea noi sensibilitati cognitive. Experientei timpului ca variabila calitativa, care a impus timpul ca subiectivitate, asociindu-l celor mai intime trairi interioare (Proust, Virginia Wolf l-au considerat un dat imediat al constiintei si nu ca pe ceva obiectiv masurabil), i s-a adaugat treptat ideea de ceas-tiran. Timpul ca tinånd de psihologia intima a individului, exprimat in launtrice si tainice realitati in lumea ideilor si afectelor, unde nici o ordine spatiala nu poate fi prescrisa, unde textura emotionala a timpului si calitatea lui subiectiva primeaza, a capatat si o ipostaza exterioara, autonoma in raport cu individul. Acest timp nu se mai lasa controlat si tinde sa cåstige controlul asupra individului. El este cel a carui suflare calda si amenintatoare o simte individul in ceafa. Fata de acest timp ne apara cel a carui suflare calda si amenintatoare o simte individul in ceafa. Fata de acest timp ne apara terapiile de autocontrol si cele menite a regla raportul timp-individ.

Timpul personal subiectiv este amenintat de timpul social. Ca raspuns, individul mareste viteza si adesea clacheaza. |ntr-o povestire numita ŽThe Time of Her Timeª, scrisa de Norman Mailer, naratorul, un atlet sexual, o intålneste pe Denise, o ambitioasa coeditoare la New York University, de orientare psihanalitica, cu care are o intålnire erotica. Interactiunea lor ia forma unui meci pugilistic. Viteza performantei ei sexuale devine din ce in ce mai mare pe masura ce timpul trece. Naratorul face eforturi pentru a o determina sa adopte un ritm mai lent, reusind in final sa obtina un ritm feminizat, in care Denise isi gaseste propriul ritm. Astfel, ea intra in Žtimpul eiª. Påna la urma, intålnirea se soldeaza cu efecte benefice: Denise scapa de frigiditate. Autorul ne invita sa intelegem ca Denise nu era decåt o femeie ratacita in timpul social. Urmarea acestei rataciri era pierderea normalitatii sexuale. Sedusa de adevaruri psihanalitice, Denise suporta influenta patogena a timpului. Tot timpul insa devine agent curativ.

|nscrierea individului in viteza propusa, cea a societatii ñ punerea in acord a timpului personal, dictat de psihologie, cu cel social, dictat de modernizare –, trecerea de la controlul personal al timpului la a fi controlat de timp a inspirat in psihologia aplicata un intreg retetar de strategii de adaptare la viteza. Strategii de minimizare a stresului produs de impactul vitezei asupra individului au luat nume sugestive ca ŽPlan your time, dont let the time to plan youª. Solutiile privesc mai ales adoptarea unei perceptii critice a ritmului si vitezei actiunilor noastre in termeni de necesitate si dezvoltarea unui simt al prioritatilor. Observam acest lucru in rafinarea continutului agendelor in care se indica (si educa) discriminarea in alocarea timpului si a semnificatii activitatii ca importanta si urgenta. Viteza poate deveni o tema obsesionala cu efecte ireversibile. Un exercitiu, de pilda, ar consta in constientizarea efectelor: Žori de cåte ori te grabesti si maresti viteza cu care conduci masina, penalizeaza-te, intorcånd imediat la dreapta sau la stånga, la prima intersectie, inconjoara cladirea sau cladirile si intoarce-te de unde ai plecat si vei vedea ca apoi te vei comporta altfelª. Exercitiul se poate aplica si in alte tipuri de situatii. Majoritatea strategiilor vizeaza directia presiunii timpului, ele urmarind plasarea controlului in interiorul individului ñ devenind internalist ñ, crescånd astfel imunitatea la stresul datorat vitezei. ŽEven the cawgils get bluesª, scrisa de Tom Robbins, ajunge la concluzia ca a descoperit cel putin un lucru fundamental despre psihic si anume faptul ca majoritatea problemelor psihologice, si de aceea si sociale, politice si spirituale, pot fi puse pe seama presiunii exercitate de timp, sau mai precis pe seama ideii despre timp a omului civilizat. Este reluata aici conceptia despre timp ca fiind o conceptie patologica. Miscarea ceasului imprima un tempo asupra vietilor oamenilor, ei devenind servitorii timpului pe care chiar ei l-au creat. Oamenii devin oameni-ceasuri. Raspåndirea tehnicilor de relaxare explica macar partial patologizarea relatiei individ-timp, facånd din ritmul vietii principalul stresor. La nivel macrosocial, ingrijorarea se manifesta mai ales prin multitudinea formelor pe care le ia expresia patologicului ca si confuzia fata de realitatile psihosomatice. Ritmul a capatat prestigiu in viziunea antropologica a etnopsihiatriei, conturånd diferente in ce priveste asteptarea si actiunea. Proverbul indian Žstai linistit pe malul råului si asteapta, cadavrul dusmanului tau nu va intårzia sa aparaª ilustreaza beneficiul adus de nonactiune sau virtutea latentei ca opuse precipitarii occidentale.

|n Ecrits sur l’histoire (1969), Fernand Braudel sustinea si el ca nu exista un timp social cu o scurgere simpla si uniforma, ci un timp social cu o multitudine de viteze, cu o multitudine de incetineli care n-au aproape nimic de-a face cu timpul istoriei traditionale. Prezentul ne ofera o durata care dobåndeste in sine diferite vocatii psihologice. Individul este utilizator de tehnologie care aduce provocari ale structurilor mentale, ale experientelor de relationare, conferindu-le acestora noi continuturi psihologice. Un exemplu fascinant ar fi constructia relatiei interpersonale si a intimitatii in conditiile interactiunii prin e-mail. O cercetare asupra felului in care se constituie o relatie longeviva si continutul ei psihologic in conditiile corespondentei traditionale (scrisori, conversatii telefonice) si a mesajelor e-mail ar pune cu certitudine in evidenta diferente in ceea ce priveste sentimentul de proximitate psihologica si de distanta fizica. Viteza si frecventa mesajelor prin e-mail transforma distalul in proximal. |n mod paradoxal, oamenii se simt apropiati, aparent fara frustrari, traind confortul interactiunii directe, desi vizualul este exclus, ca si contactul fizic si perceptia fizica a celuilalt. Relatia pare si nu pare reala. Putem oare gåndi ca absenta comunicarii nonverbale va face sa dispara treptat nevoia de atingere, contact fizic etc.? |n mod paradoxal, ultimele decade au adus argumente substantiale privind semnificatia comunicarii nonverbale, stabilindu-i o participare de aproape 60% din totalul comunicarii. Ce forme va lua atunci comunicarea verbala scrisa pentru a o compensa ori, mai departe, vom mai avea nevoie de ea in conditiile noilor tehnologii de comunicare? Viteza comunicarii nu va modifica raportul intre individ si asteptare? Mobilizarea psihologica fata de trairea timpului nu va lua forma unei realitati interioare pe care trecutul ar numi-o graba?

Tensiuni intre capacitatea de manifestare a psihismelor Žconventionaleª si oferta tehnologica a prezentului si viitorului apropiat sigur ca exista. Ramåne de vazut cum vor reactiona structurile psihologice la aceste provocari. Unii psihologi asigura psihologiei aplicate, in ipostazele ei terapeutice, un rol major in viitor. Altii propun deja aranjamente de viata si formule de stil de viata in care timing-ul este esential pentru starea de bine. Preventia si terapia isi vor imparti clientela.

 

 

Share This Post