Introducere
În anii tulburi care au urmat evenimentelor din 1989, apariția memorialisticii care se referea la comunism a fost, după cum se știe, un eveniment absolut remarcabil. Majoritatea textelor tipărite în anii ’90 erau scrise de foștii deținuți politici și descriau universul carceral, halucinant și coșmaresc.
Volumul Amintiri în dialog, publicat de Matei Călinescu și Ion Vianu în 1992 la editura Litera[1], a fost una dintre primele cărți care vorbeau, cu precădere, de ceea ce se întâmplase, în perioada comunistă, în afara închisorii propriu-zise, despre ceea ce avuseseră de îndurat destul de mulți dintre românii aflați, pe tot parcursul acelor ani, în relativă libertate.
În ultima parte a cărții, autorii descriu plecarea din țară și primele experiențe din exil. Viața pe alte meridiane – în Statele Unite, respectiv Elveția – face și obiectul celor patruzeci de scrisori inedite schimbate de Matei Călinescu și Ion Vianu în intervalul 7 septembrie 1994 – 22 ianuarie 1996 și publicate în nr. 1-6/2019 al revistei Secolul 21, intitulat „Ion Vianu – contemporanul nostru”. În ultima parte a acestui eseu (eseu în care voi vorbi exclusiv despre Ion Vianu), voi aduce în discuție câteva dintre scrisori. […]
[1]. La această ediție (pentru că au existat republicări) va face trimiteri textul de față.