DUMITRU MIHALACHE

Profesorul Solomon Marcus, așa cum l-am cunoscut

 

Pe 12 martie 2025, în aula Academiei Române a avut loc o sesiune omagială ,,Centenar Solomon Marcus (1925-2025)”. Am fost prezent la acea festivitate,  unde m-am bucurat să ascult o serie de alocuțiuni ale unor personalități care au avut onoarea și privilegiul de a interacționa cu Profesorul Solomon Marcus, o personalitate complexă a științei și culturii romanești și universale, un polimat.  Academicianul Solomon Marcus a fost un slujitor neobosit al științei și învățământului în România, un îndrumător, pe tărâmul științelor matematice, pentru un număr important de tineri cercetători, care au devenit ulterior nume consacrate în centre prestigioase de învățământ și cercetare din România și dincolo de hotarele ei.

După absolvirea Facultății de Fizică a Universității București, în iunie 1971, am avut șansa să fiu angajat la Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele, în Laboratorul de Fizică Teoretică, o subunitate a Secției a VI-a a institutului. Profesorul meu din anul cinci de facultate, Aretin Corciovei, cu care am susținut în primăvara anului 1971 examenul de Fizica Solidului, a fost prezent, în mod cu totul neașteptat, atât pentru mine, cât și pentru alți colegi de facultate, la Universitatea din Cluj-Napoca, unde avea loc repartiția guvernamentală a absolvenților facultăților de fizică din România, promoția 1971. Conferențiarul universitar Aretin Corciovei, având la acea dată titlul de doctor docent în științe fizice, mi-a recomandat să accept o repartiție guvernamentală în Laboratorul de la Măgurele, unde lucra și conducea un grup de cercetare în domeniul fizicii stării condensate a materiei. Am acceptat cu multă emoție neașteptata propunere a remarcabilului fizician teoretician Aretin Corciovei, ales în 1974 membru corespondent al Academiei Române, în Secția de Științe Fizice. […]

 

 

Share This Post