Epoca noastră este epoca distopiilor. De multă vreme se scriu din ce în ce mai rar utopii. Puțini scriitori întârzie asupra posibilităților de-a transforma în bine o latură sau alta a vieților noastre. În schimb, apărute relativ recent, în ultimele două sute de ani, se publică masiv distopii, examinându-se noi și noi moduri în care lucrurile pot merge dezastruos. Se lărgește consistent tematica distopică. Și apar, din ce în ce mai numeroase, distopii pentru tineret, amplificându-se astfel în mod important numărul cititorilor și al autorilor.
În mod obișnuit, semnificația calificativului distopic este restrânsă la domeniul fictiv al distopiilor. Dar ne-am obișnuit de acum să-l auzim rostit sau scris metaforic cu privire la epoca pe care o trăim, atât în Europa, cât și în Statele Unite.
În anul 2014, Ursula Le Guin (1929–2017) spunea, într-un interviu: „I think hard times are coming, when we will be wanting the voices of writers who can see alternatives to how we live now and can see through our fear-stricken society and its obsessive technologies. We will need writers who can remember freedom. Poets, visionaries – the realists of a larger reality.” În traducere: „Cred că vin timpuri grele când vom dori vocile unor scriitori care pot vedea alternative la cum trăim acum și pot vedea dincolo de societatea noastră a fricii și tehnologiei obsesive. Vom avea nevoie de scriitori care-și pot aminti libertatea. Poeți, vizionari, realiștii unei realități mai vaste.” Afirmația ei s-a dovedit profetică. Trăim într-o realitate distopică. […]