Nu numai o singură dată omul de știință de astăzi fie că este vorba de un fizician atomist, de un biolog sau de un as al informaticii a fost comparat cu imprudentul «ucenic vrăjitor» care declanșând energii ce-l depășesc creează riscuri incalculabile, cataclisme teribile care amenință soarta omenirii. S-ar părea, de pildă, că inventarea ciberspațiului, a spațiului virtual al computerelor, și acțiunile în acest câmp de forțe devin tot atât de periculoase pentru umanitate ca și ingerința în microuniversul atomic. Să devină, oare, computerele agenți scăpați de sub control ai viitorului, cei care vor lua de pe umerii oamenilor vocația revoluționară, pentru a realiza o viitoare «revoluție a mașinilor»? O dată cu aceasta, oare, vor prelua ele și responsabilitatea implicită unei asemenea cutezanțe?
«Personaje digitale», online, «congrese virtuale», «scriere reticulară», e-commerce etc. iată concepte cu totul noi, în fața cărora nespecialistul rămâne complet perplex: pentru a-și da seama, apoi, că toate acestea sunt mult mai simple decât par și că mai ales toate acestea stau nemijlocit la îndemâna lui. Drept urmare, în spațiul virtual încep să se manifeste, cu vehemență, absolut toate infracțiunile pe care omul singurul animal cu vocația delincvenței le-a săvârșit, de mii de ani până acum, în spațiul real. Imaginația nu face decât să adauge noi piese la dosarul criminalității noastre: băncile vor fi jefuite, de pildă, nu cu pistolul în mână, ci doar cu degetele pe taste, Internetul va face din cel mai mediocru cap-pătrat un erudit prin simplul acces la banca de date științifice, sedentarul care nu-și va urni osânza din fotoliul său de acasă va întreprinde cele mai palpitante călătorii, revoluțiile vor putea fi provocate oricând și de către oricine prin simpla difuzare de informație în ciberspațiu ș.a.m.d.
Întrebarea dramatică este însă următoarea: asistăm, oare, la «democratizarea cunoașterii» sau, dimpotrivă, la «invazia» să-i zicem, hiperterestră a unor roboți care, până mai ieri, erau destinați exclusiv îndeletnicirilor casnice, dar care, acum, devin cu mult mai inteligenți și mai întreprinzători decât noi? Se spune că Internetul observați, vă rog, că acest cuvânt a început să fie scris cu majusculă! considerat ca «sistem nervos planetar» are darul cine ar îndrăzni să-i conteste această «virtute»? de a reduce distanțele: în timp și în spațiu. Dar ce se va întâmpla, în acest caz, cu omul de mâine, «scutit» de a mai face un singur pas adevărat: va fi el ca săgeata lui Zenon din Eleea (care zbura fără să zboare), un călător care nu călătorește? Sedentarismul său fizic, combinat cu hiperingeniozitatea sa tehnică, nu va constitui o altă, mult mai teribilă, osândă decât aceea care i-a fost destinată după săvârșirea păcatului originar? Când nu vom mai munci «cu sudoarea frunții», oare nu vom contracta «boli» imprevizibile, cu mult mai pernicioase decât cotidiana epuizare fizică? Am impresia că, în conflictul dintre virtual (domeniul prin excelență al computerelor) și real (dimensiunea care aparține simțurilor noastre), acesta din urmă riscă să fie pur și simplu dislocat: cineva susținea, de pildă, că întrucât ultimul conflict armat din Orientul Mijlociu a fost activ «trăit» de majoritatea pământenilor exclusiv grație mass-media se poate afirma că Războiul din Golf n-a avut loc!
Personal, trebuie să recunosc: nu risc nimic. Mașina de scris este suprema invenție tehnică de care beneficiază actul meu de a face literatură, iar pagina albă constituie singurul «ecran» care mă inhibă și stimulează deopotrivă. Când îmi imaginez facilitățile oferite de un computer, nu pot să nu mă sperii ca Paul Valéry de perspectiva de a produce versuri fără a întâlni obstacolele stimulatoare pe care le implică în mod necesar prozodia! O călătorie în ciberspațiu nu cred că-mi va alunga plictisul duminical. A pronunța plin de speranțe «Adio, realitate!» nu-mi va ușura nicidecum însușirea noului limbaj care mi s-ar cere pentru o asemenea aventură: bit, chat, search engine, web, browser etc. vor rămâne, pentru mine, hieroglife tot atât de impenetrabile ca scrierea vechilor Egipteni pentru predecesorii lui Champollion
Și totuși, chiar și în spațiul real al școlilor noastre elementare, chiar în preajma stânelor din Apuseni, asemenea Champollioni care n-au mai mult de 810 anișori, și umblă desculți mișună. Iar ca mâine, analfabeții informaticii între care, fără onoare, mă prenumăr vor lipsi cu desăvârșire din țările civilizate. În vârful unui munte, manevrând cu agilitate un mouse și câteva clape, alături de «mistreții care destupă cu râtul izvoarele» cum scrie poetul odrasle de ciobani «vor frunzări» cu aviditate bibliotecile lumii. Un spațiu fictiv le va permite întâlniri mirobolante. Am citit că, accesând (remarcați, vă rog, neologismul acesta, care va deveni în curând cel mai banal dintre verbe!) un așa-zis paradise chat, îl vom putea vedea pe monitor chiar pe Sfântul Petru, cu nimbul său inconfundabil, care ne va întreba cu maximă solicitudine, agitându-și celebra cheie (asemenea unui agent electoral!) How can I help you, my Child?
Deocamdată, mă simt destul de bine aici, în universul limitat al odăii mele de lucru, în pofida criminalilor, mafioților, politicienilor și versificatorilor lipsiți de talent din jurul meu: găsesc că cei trei w (din world wide web) se află plasați prea în coada alfabetului meu, ca să mă atragă cu falsele lor enigme. Deși riscă o catastrofă ecologică, atmosfera Terrei este, pentru mine, mai respirabilă decât climatul total aseptic al ciberspațiului. Cum sunt un optimist din fire, atâta timp cât nu voi fi internat cu forța într-un virtual hospital, unde în urma unui consult al unor specialiști asemănători cu omuleții verzi de pe Marte să mi se implanteze în creier un browser care să exploreze, cu o curiozitate bolnăvicioasă, ciberspațiul infinit și plat, eu unul rămân același fidel și modest locuitor al spațiului nostru mioritic ondulat
Pentru că tânjește să fie «Secolul 21», prezentul număr al revistei noastre este oul de cuc al viitorului, clocit într-un tradițional cuib de mierlă.