Cartea închisă, înfoiată ori deschisă este un obiect, aerul circulă în jurul ei. Textul, incorporat ei spirit în trup; de aceea cartea arsă ca vrăjitoarele și contestatarii.
Ritmurile lecturii proiecția noastră în carte.
Cărțile mele manifestă o paloare ilizibilă; măști înghesuite, pline de praf, ele așteaptă, uitate, să moară o dată cu mine.
Chivot al cuvântului, cartea.
Iată, acum textul plutește în lumina digitalului, aparent-disparent, provocat de clapele unei memorii impersonale; apoi alunecă misterios și se oprește pe suprafața hârtiei. Folosind termeni extremi, textul vrea să treacă de la condiția de informație la aceea de poezie.
La sfârșitul mileniului, gușa omenirii suferă de preaplin.
Pașii se pierd în labirintul de tomuri fără de număr, se aude trosnetul rafturilor încărcate, geamătul monștrilor marginali, șoapta indescifrabilă a Secretului ce va să moară în combustia bibliotecii. Din flăcările incendiului se ivește ecranul; luciferic, el oferă memoriei putința cuprinderii, cât altfel n-ar putea cuprinde.
Afurisiți negustori de mituri! Artiștii!
Într-un alt registru al «visului», cartea iese din raftul bibliotecii, încetează să mai fie un obiect pentru text (scris și/sau imagine), leapădă canoanele, mai ales pe cele impuse de tehnicile tiparului, se individualizează; nostalgic, desfășoară o scenografie exotică, eclectic, frondeur, dadaist se propune ca expresie în sine. Litera devine grafism pur, semn al semnului; textul dispare într-o suprafață scrisă ca semn al textului; materialul din care e lucrată cartea poate fi carton, celofan, hârtie, hârtie tratată, piele, pâslă, orice material suplu, combinație de materiale, dar și lemnul, piatra (sculptură), cartea-semn-al-cărții, cartea de artist: con cept, de la care plecând, diversitatea materiilor se structurează, printr-o diversitate de gesturi, în nenumărate lumi posibile. Demersul artistic nu face altceva decât să reveleze potențialul ideii de carte.
Revistă ori carte? aceasta ce este?
Carte este.
Și totuși e un periodic; am toată colecția.
Este o tipăritură alcătuită astfel încât, prin forma ei fizică, volum, și mai ales prin conținut, să-ți transmită starea cititorului de carte (curios, dar și meditativ, uneori el însuși creator de valori).
Vorbești cu pasiune.
Da, pentru că mă ocup de forma fizică a acestei cărți; în timp, ea a devenit pentru mine un teren de meditație.
Pe scurt, ești grafic-designer.
Poți să-mi zici și așa; de fapt eu mă situez față de textul propus ca un regizor față de textul pieselor sale. Extinzându-i sensul, îmi citez mereu o frază din Borges: «Cartea nu este o individualitate fără comunicare: e o relație, o axă de inumerabile relații».
Încearcă să-ți imaginezi această carte dincolo de firea ei spațială, ca pe o scenă în acțiunea spectacolului: totul, absolut totul trebuie să se afle în osmoză cu textul piesei și acest lucru se petrece în registre necesare, ca și în muzică, forte, moderate, piano, într-o succesiune ori simultaneitate neîntâmplătoare. Mie îmi place dicția clară și albă, excesul de inflexiuni «mă rușinează». De aceea, în carte, folosesc aceeași familie de caractere în interiorul căreia mi se oferă litera albă, neagră, dreaptă și înclinată. Ecranul, cu memoria lui exhaustivă, sistematizează invențiile și prelucrările în desenul literei tipărite. Eu o aleg pe cea mai simplă: fără ornament, fără pretenție de caligrafie, fără epocă, ea este semn ieșit din economia lapidară. (Sigur că, viziunea mea este, încă o dată, mediteraneană, căci în nord scrierea runică, săpată tot în piatră, este excesiv ornamentată, reproduce parcă fluența unor labirintice împletituri textile.) «Decorurile», imaginile care însoțesc textul, constituie și ele câmpuri de lectură ilustrativă sau paralelă, care activează comunicarea.
Spectacol.
Da, sigur, dar nu în sensul spectaculozității. Pentru tensiunea emoțională ca și pentru tensiunea ideii, doresc o strictă necesitate a formei, altfel spus, liniștea.
Ai făcut un mic tratat de
Nu, tot discursul meu este liric, este expresia iubirii pentru această revistă-carte, mai degrabă carte. Succedându-se, unul lipit de celălalt pe scândura lungă a bibliotecii, volumele ei alcătuiesc o linie sonoră ce povestește despre valoare, cum a petrecut ea în decursul multor ani. Carte, firesc marcată de istorie. Iată, materializarea textului ei (literă și imagine) a sărit pragul de la tehnica Gutenberg la cea digitală, de la manufacturarea, al cărui farmec tiparul înalt îl mai păstra, la abstracta eficacitate a ecranului electronic. De la matricea telurică, de fier, la cea de lumină.