- Seismografie
Lui Ernst Jünger îi aparține aserțiunea cã Nietzsche este «seismograf»1. Aceastã calitate îi este atribuitã de cãtre Jünger în prefața din 1949 la jurnalul sãu intitulat Strahlungen. Un seismograf este un aparat care înregistreazã vibrații ale Pãmântului produse de unele neregularitãți în mișcarea sa de revoluție, care evoluezã în rest pe orbite constante. Sub pãmânt se produc lente deplasãri și repoziționãri ale straturilor care ulterior își fac simțitã prezența și la suprafațã, unde produc o serie de efecte.
Seismograful este așadar un geofon, care semnaleazã, înregistreazã, cuantificã și comunicã date privitoare la primele semne ale unor modificãri de naturã geologicã. Seismograful nu este însã numai aparatul, ci și persoana care ține sub control acest aparat și care traduce înregistrãrile mașinii în semnale inteligibile. Cu alte cuvinte, prima performanțã de translație constã în identificarea evenimentului coliziunii de straturi de pãmânt ca semn vibratoriu și în convertirea acestuia în linii, curbe sau valori numerice. Aceasta este performanța aparatului seismografic. Cea de-a doua translație aparține seismografului cu sensul de interpret uman, care evalueazã traseele grafice ale primei instanțe cu scopul formulãrii unei predicții. Pentru aceasta el trebuie sã cunoascã configurațiile relaționale, în cadrul cãrora s-a produs coliziunea, și direcțiile de propagare. Trebuie sã cunoascã natura lor, poziționarea lor, istoria și compoziția lor.
Deși între eveniment și efectele sale existã o conexiune cauzalã, efectele prezintã o calitate diferitã. Dupã cum am precizat, efectele sunt vizibile la suprafațã și prezintã o importanțã imediatã pentru oameni. Evaluarea întreprinsã de Nietzsche este îndreptatã spre cauzele, respectiv spre locul de origine a ceea ce i se aratã la suprafațã în formã de nihilism în expansiune. Nietzsche extrage semnele, pe care socoate cã le înregistreazã, deci modificãrile intervenite pe corpul geopolitic, care se cristalizeazã în scrierile sale prin creionul sãu sensibil precum acul geofonului, din multitudinea de aspecte discordante ale lumii moderne. Se instalase progresiv un fel de nervozitate globalã, motivatã mai puțin de modificãrile tehnice ale timpurilor noi, cât mai ales de logica internã a apariției și dezvoltãrii moralitãții omenești.
Morala, ca instituționalizare a spaimelor celor dezavantajați, «die Schlechtweggekommenen»2, sapã, potrivit lui Nietzsche, la temelia «moralei» (cu sens emfatic), care își gãsește definiția ei precarã într-un pragmatism în esențã imoral al îngrijorãrii fațã de întreg, combinat cu potențarea sentimentului puterii. Semnificativ și în același timp problematic este, în cazul procedeului seismografic al lui Nietzsche, rolul pe care îl joacã empiricul. Profeticul și aceasta este problema permanentã în cazul filozofiei lui Nietzsche se confruntã cu diagnoza istoricã, având un avantaj disproporționat de mare fațã de cea din urmã. Ca reacție la supralicitarea de cãtre Hegel a puterii de predicție istoricã, activitatea istoriei ca disciplinã se limiteazã la opera de reconstrucție și arhivare a trecutului. Puterea prognozei, prezentã încã în miezul gîndirii istorice la Hegel, este acum transferatã altor domenii în afara teoriei, respectiv practicii scriitoricești cu caracter agitator politic.
Nietzsche construiește prin a sa metapsihologie, care se înscrie ca procedeu pe coordonatele ideal-tipicului, un mod de reintegrare a prognozei în discursul istoric. Înaintea lui Ernst Jünger, Thomas Mann știuse deja, desigur la distanțã temporalã fațã de epoca lui Nietzsche, sã evalueze procedeul acestuia, așa cum reiese din prelegerea sa, Nietzsches Philosophie im Lichte der Erfahrung (Filosofia lui Nietzsche în lumina experienței), din 1947: «Nietzsche a presimțit, în calitatea sa de cel mai sensibil instrument de expresie și de înregistrare, cu al sãu filozofem al puterii, imperialismul în ascensiune și a anunțat epoca fascistã a Apusului [ ] ca un ac tremurãtor»3.
Dar prima calificare a lui Nietzsche ca fiind un seismograf este fãcutã, de fapt, de cãtre Ernst Bertram, care, într-o prelegere ținutã în 1922 în Elveția, publicatã abia la un an de la moartea sa în 1956 și intitulatã «Nietzsches Europa», l-a numit pe Nietzsche «Erdbebenkündiger»4, «mesagerul cutremurelor». Așa cum putem citi într-o scrisoare a lui Nietzsche cãtre editorul sãu Ernst Schmeitzner din Chemnitz, din aprilie 1883, anul lui Zarathustra, acest calificativ era în deplin acord cu imaginea despre sine a lui Nietzsche însuși. Acesta noteazã …