AUREL STROE
Arta compoziției
a X-a ediție a Cursurilor de la Bușteni
Iulie 2001
Sigur cã, întotdeauna, câtã vreme mai e puținticã imaginație (râde), revenind asupra unui subiect poți sã mai adaugi ceva. […] Eu am fost un muzician structuralist, am crezut într-un anume structuralism și nu m-am lãsat nici azi total de structuralism, deși aș face mai mult parte din familia celor care îl neagã astãzi. Dar un anumit structuralism, mi-a rãmas. Sigur cã i-am vãzut și o anumitã goliciune, pusã în evidențã în special de postmodern și de toatã evoluția asta negativã din filozofie; cum ar fi, de exemplu, René Thom, dintre cei cu care am eu mai multã afinitate. Sã spunem, cu Thomas Kuhn, nu? Care este un antistructuralist. Adicã vede destructura numai în devenirea unei paradigme. La trecerea de la o paradigmã la alta nu mai existã structurã. E vorba de așa-zisa revoluție științificã.
Revenind tocmai la ideea asta, în epoca structuralismului tardiv, sã-i zicem, al anilor 60 (aproximativ), s-a dezvoltat ideea de analizã în context. […] Deci avem un context,
lucrurile le judecãm în context și nu știu dacã țineți minte cã aveam eu pe atuncea o teorie destul de îndrãzneațã și care spunea așa: rușii judecã totul în context și nu vãd valoarea unui lucru decât în funcție de ce se întâmplã la dreapta, de ce se întâmplã la stânga. Pentru cã în doctrina asta materialist-dialecticã, lucrurile se legau de așa naturã, încât elementul E nu existã fãrã elementul A și nu poate fi înțeles fãrã elementul C. Iar eu, care eram pe atunci foarte, foarte adept al modului de gândire american, spuneam cã acesta e un mod vechi de a gândi, cã nu poți sã gândești corpul omenesc fãcut numai din lucruri privite în context, ci ar trebui sã luãm și elementele, sã le analizãm cât mai detaliat, cât mai tehnic, pentru a înțelege bucãțile din care este fãcutã mașina. Cã pe urmã sã faci mașina, punând lucrurile la un loc este simplu. Ãsta era nivelul meu de a gândi, sã spunem, prin anii 60. De atunci a trecut mult, mult de tot, și pe Rhin și pe Dâmbovița a curs multã apã, și astãzi vãd totuși puțin diferit lucrurile; acum și școala americanã a început sã vadã lucrurile altfel, separând ceea ce trebuie separat și ceea ce trebuie finisat și pus la punct ca orice piesã de mașinã, care trebuie sã fie perfectã. […] Deci, iatã cã aceastã ceartã între context, între gândirea contextualã, mergând pânã la hãulismul germanic și englez prin anii 20, pe de o parte, și structuralismul-izolaționist de piese din anii 50-60, de dupã al Doilea Rãzboi Mondial, diferența era foarte mare, dar nu putem face abstracție nici de unul, nici de celãlalt. […] Sigur cã lucrurile sunt complexe prin judecatã, din diverse puncte de vedere, ne așezãm în diverse unghiuri de vedere, și numai așa putem pãtrunde în ceea ce vrem sã facem. O întrebare puteți sã-mi puneți acum dar e asta o mașinãrie? Am sã vã spun cã astãzi nu mai e vãzutã ca o mașinãrie și existã toate teoriile complexitãții (ar fi o temã interesantã pentru revista Secolul 21), care ar trebui sã fie mai bine cunoscute de dumneavoastrã. ªi, acolo unde se amestecã lucrurile, foarte bine studiate din punct de vedere structural, formalizate cu o rigoare, era sã zic absolutã , suficientã, sã zicem, pentru a putea fi programat un computer nu de a face un program dupã teoria respectivã; pe de altã parte, însã, ele se amestecã, ceea ce nu s-a întâmplat pânã acum, cu teorii libere și cu un fel de stadiu de poezie, vãzut în ultima vreme ca un stadiu al inspirației capabil sã gãseascã noi soluții; bâjbâind într-o anumitã neclaritate, dar gãsind obiectul. Pentru cã dezastrul structuralismului din anii 60 a fost cã mergeam numai la structurã dar, în afarã de structurã, nu mai era nimic. Or, niciodatã nu era o idee în cadrul unei structuri. Nu structura naște ideea. Aici este totul.