Astăzi, 11 ianuarie 2002, după patru luni de șantier, în perimetrul zero din Lower Manhattan Manhattan-ul de jos am spune noi – excavația a ajuns la nivelul caldarâmului. Lucrul a mers repede și deși se crezuse că prima fază va dura doi ani ea s-a încheiat mult mai repede.
Un șantier ridică. Pornind dela nivelul zero, o clădire se înalță, crește zilnic, se asamblează bucată cu bucată, finisajele se adaugă strat cu strat, etajele urcă unul după altul. Șantierul din perimetrul zero este diferit, aici se desface, se dezmembrează, se dez-construiește un paralelipiped aberant cu bază pătrată în suprafață de sase hectare și înalt cât zece etaje. Din uriașul corp pietrificat prin presiuni și temperaturi telurice sunt extrase schelete gigantice de oțel inoxidabil, fosilele pilastraturii exterioare a turnurilor proiectate de Minoru Yamasaki acum treizeci de ani, fragmente de grinzi și stâlpi masivi din metal, obiecte altădată impecabil rectangulare acum sfâșiate, înădite, răsucite – betoane sfărâmate si arse, piatră și sticlă lichefiată și apoi înghețată în mari forme moi.
Acest șantier a coexistat – dacă nu coexistă încă cu incendii eruptive și cu focuri mocnite. Sub frontul de lucru bătătorit de șenilele utilajelor grele este un imens cimitir. De patru luni încoace, muncitorii se opresc din lucru câteva minute și își scot căștile galbene când câte o targă cu un sac oblong negru, lucios, este cărată către capela șantierului. Și apoi la morga șantierului. Și apoi la laboratoarele unde identificarea folosește sofiscticate tehnici genetice. Și apoi spre locul odihnei de veci pentru cei care au putut fi identificați. Cei mai mulți însă vor rămâne, negasiti, în perimetrul zero.
Pînă astăzi, 11 ianuarie 2002, s-au extras și transportat spre depozite 962.725 tone de moloz. Zona cu restricție de circulație s-a restrâns zi de zi. Church Street, la est, a fost redeschisă în decembrie. În grădina de iarnă, o piațetă inchisă sub o imensă cupolă acum în restaurare, agreabil și căutat loc de întâlnire înainte, se reiau spectacolele și festivalurile. Clădirea dela numărul 1 din Liberty Plaza, despre care se credea că a fost serios avariată, s-a dovedit solidă și sigură și a fost reocupată în octombrie. Locatarii revin pe rând odată cu școlile și prăvăliile din cartier și aduc cu ei copiii, câinii, papagalii. Firmele din World Financial Center pe limita vestică au reînceput să funcționeze la sediul-mamă. Prima linie de metrou sub perimetru va fi deschisă în curând dacă nu a pornit deja. Santierul a coborât în subsoluri unde resturile comprimate în spații mai înguste fac degajarea tot mai anevoiasă. După socotelile de astăzi, în iunie 2002 totul va fi curățat.
Un departament (de arheologie? de arhivare?) întocmește catalogul obiectelor extrase din paralelipiped. Obiectele sunt de toate felurile, unele de zeci de tone, unele de zeci de metri, altele minuscule, ușoare, personale. După o metodologie riguroasă aici se decide ce anume piese se vor păstra în lapidariile lui 9/11 – grinzi uriașe torsionate în forme imposibile de oțel, camioane aplatizate, fragmente din mobilul lui Alexander Calder din centrul pieței dispărute, mostre de pulbere violacee, conglomerate de sticlă securizată transformate în forme curse ca ceasurile ale lui Salvador Dali dar transparente și împânzite de crăpături, scaune de bărbier acoperite cu praf și cioburi de oglindă, vitrina cu cravate devenite monocrome sub pulberi fine și funingine, cutii intacte de bere găsite în locuri unde totul dar absolut totul in jur fusese redus la așchii mici.
Incepând de astăzi, poți merge să vizitezi perimetrul, așa cum vizitezi un muzeu sau un celebru edificiu de patrimoniu și să privești de pe platforma deschisă pentru public. Pe platformă prima din cele patru care vor fi ridicate în colțurile perimetrului, anticipare a unui posibil memorial – se ajunge pe o pantă lină, urcând în lungul unui zid. E o structură ascetică, foarte simplă, foarte clară. Aici se stă la rând la intrare, se cumpără bilet, se pot face fotografii, se filmează ca la cotiturile de pe soselele de munte de unde poți observa peisajul superlativ. Pe zidul memorial se prinde cu bandă adezivă lujerul unei flori, sau o foaie cu un text sau o fotografie. Se poate inscrie un grafitti. Sau cumpăra suveniruri ca toate suvenirurile – mici machete, căni, port chei, plastic oarecare, obiecte oarecare, ca la Disneyland, ca la Lourdes, ca la Taj Mahal. Pe sub mână se traficheză șocante imagini de trupuri dezmembrate ca la București sau la Timișoara, tot în ianuarie, acum 12 ani. La librării albumele pentru masa de cafea din living, altădată despre cai de curse, corăbii cu pânze sau arhitecturi exotice, detaliază, în pagini impecabile, spectacolul carnagiului. Drapelul Statelor Unite se vinde peste tot, în toate formele imaginabile, ca steguleț mic de pus la pălărie sau ca accesoriu la sigla în curcubeu a canalului CBS. Kitsch, complezență, tragedie, spontaneitate, patriotism de doi cenți, patriotism profund, sacrificiu, solidaritate istoria în direct nu are timp pentru selecții.
De pe platformă se vede în intregime nu numai cota zero din perimetrul zero dar și accesele în pantă care duc spre hrube vre o șapte etaje de tuneluri de circulație, instalații tehnice, magazine, depozite și chiar peretele promontoriului care a extins latura vestică a insulei în fluviul Hudson la vărsarea în golf. Aici fundațiile nu se înfig în stânca de granit negru scânteetor ca în restul Manhattan-ului ci se sprijină pe cada perimetrului. Integritatea cuvei e esențială pentru supraviețuirea celor 10 hectare de teren artificial, poate cel mai scump din lume. Și pentru viitorul perimetrului zero.
Dar care poate fi viitorul perimetrului zero? O replică fidelă a structurilor dispărute? Alți gemeni, imaginați de arhitecții de azi pentru o lume superputernică de mâine? Un cartier gentil și prietenos pentru filozofi, visători, artizani și artiști, cu edificii la scară umană? Un urbanism comunitar, conciliat cu natura, sensibil la generozitate, toleranță și spirit civic? Un memorial? Un câmp cu iarbă și arbori peste groapa comună a celor două mii de oameni ce au pierit aici și nu au fost găsiți? Un supercentru financiar cu superzgârie-nori realizați în super tehnologii? O sculptură imaterială de fascicole luminoase care să adauge orizontului newyorkez cele două impecabile forme astăzi anulate? Cine va decide ce trebuie să devină perimetrul zero?
Nu e drept ca viața să meargă înainte ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat aici, un cimitir nu este un sit pentru construcție – spun asociațiile rudelor celor morți. Nu e drept ca un loc esențial pentru memoria americană să fie administrat doar de interese financiare. Nu se poate ca arhitecții și mai ales marii arhitecți, cu agenda lor rinascentistă despre rostul marilor arhitecturi în marile orașe să nu aibă un foarte greu cuvânt de spus. Este irațional, crede comunitatea de afaceri, ca acest loc predestinat pentru a fi unul din centrele financiare ale lumii să se piardă pentrucă a fost transformat într-o pajiște idilică și artificială, momentul trece, energia hiperbolică a locului nu poate fi revigorată după vrere.
Orașul este un organism interrelat, poți decide ce faci în perimetrul zero numai odată cu o viziune despre tot sistemul și despre binele locuitorilor lui crede primăria și consilierii-urbaniști din jurul ei. În mileniul trei input-ul expertizei tehnologice trebuie să fie hotărâtor – susțin congregațiile profesionale. Manhattan-ul de jos trebuie să devină pur și simplu un loc unde se trăiește mai bine, spun tinerii, soarta locului nu e monopolul barosanilor care iau decizii în spatele ușilor capitonate. Decizia trebuie să aparțină societății civile. Mai bine zis societăților civile.
Proiecte s-au întocmit dindimineața ce a urmat după ziua unu. Se deschide expoziția celor 100 de proiectede arhitecți – dela cei mai tineri la patriarhii nonagenari Oscar Niemayer și Philip Johnson. Se proiectează filme inedite. Situri virtuale propun imaginile grupului de lucru al institutului Van Alen pentru perimetrul zero. Se evocă trecutul istoric al locului. Larry Silverstein, posesorul unei concesiuni pe termen lung pentru turnurile gemene semnată în vara anului trecut, discută cu David M. Childs, arhitect la SOM, una din cele mai mari firme internaționale de arhitectură, planurile pentru edificiile din sudul Manhattan-ului. O construcție cu 54 de etaje va intra în șantier în toamnă.
Antreprenorii, companiile de asigurare, avocații ce pledează în procesele de controverse și litigii, apărătorii mediului ambiant, marii promotori, cei care locuiesc în zonă, bancherii, proprietarii terenurilor, cercurile financiare, puternicii politici, adversarii globalizării, partizanii globalizării, profitorii globalizării, familiile victimelor, istoricii, tehnocrații, planificatorii economici, prietenii monumentelor istorice, arhitecții, noul primar și vechiul primar, adepții lui small is beuatiful – tot ce mișcă în jurul perimetrului zero își mobilizează batalioanele, își înarmează combatanții, își ascute argumentația și își rafinează mesajul către public.
La mijlocul lui februarie de deschide public hearing o procedură de consultare premergătoare planificării tehnice și designului fizic. 9/11 s-a întâmplat anul trecut. Anul acesta, sase luni de aici încolo, conceptul general al amenajării perimetrului zero trebuie să fie formulat, la lumina zilei. Pentru ca șantierul să poată fi deschis.