Alexandru Beldiman – La Mesteceni

 

Ansamblul de locuințe  La Mesteceni (ACMS – Gafencu), o lotizare compusă din nouă vile, realizată în zona de nord a Bucureștiului la câteva sute de metri de satul francez, reprezintă dincolo de un răspuns la o comandă, o încercare de racordare la  o anumită tradiție de locuire bucureșteană.

Privind retrospectiv, ne dăm seama că o parte a proiectului, cea care reprezintă partiul urbanistic, ni s-a impus de la sine. Având a rezolva amplasarea unor locuințe pe un teren adânc de 175m, cu un front de stradă relativ îngust – 40m, am recurs la atât ce bucureșteana fundătură, a cărei prezență o citim în structura stradală a capitalei încă în planul maiorului Boroczin, de la 1846.

În proiectul de arhitectură, ne-am propus un dialog peste ani cu arhitectura modernistă interbelică, o prezență dintre cele mai interesante, în bună parte definitorie pentru București. În acest scop am cercetat atent aceste construcții atât de variate și ingenioase, care populează încă zone importante ale Bucureștiului: Cotroceni, parcul Filipescu, lotizarea Bonaparte, bdul. Dacia, Vatra Luminoasă, etc multe dintre ele fiind concepute de arhitecți iluștrii, precum Horia Creangă, Marcel Iancu, Duiliu Marcu, G.M. Cantacuzino. Nu am uitat în demersul nostru să privim atent și unele rezolvări propuse de alte arhitecturi care preexistau, sau se realizau concomitent cu cea amintită și care spuneau ceva din punctul nostru de vedere despre locuire în această parte a lumii. Astfel avusesem ocazia să constatăm într-o bună parte a locuințelor bucureștene, de la casele mari ale aristocrației și burgheziei, la cele mai mărunte ale precupeților, prezența unui luminator care traversa podul pentru a transforma holul central al locuinței într-un loc privilegiat.

Privind atent locuințele moderniste interbelice ale capitalei, am constatat că în ciuda fațadelor care își afișau apartența la o epoc㠖 cea a modernismului – acoperișurile mascate de aticuri înalte continuau să fie în multe cazuri realizate din tradiționala șarpantă de lemn acoperită cu tablă, sub care se nășteau nu de puține ori spații fabuloase.

Ne-am permis să inovăm în tratarea cromatică a fațadelor, pe care le-am acoperit integral în albastru, galben și roșu, culorile primare atât de dragi Avangardei. În arhitectura bucureșteană nu au existat după știința noastră exemple de fațade în întregime colorate, cu o excepție pe care o vom aminti mai jos. Ele existau în arhitectura din Transilvania, la Rășinari de exemplu.

Fără îndoială însă, contactul direct sau mediat de publicațiile de specialitate, cu lucrări celebre precum Ansamblul de la Pessac al lui Le Cobusier, Vila Schröder a lui Ritveld, experimentele curentului De stijlși cele ale Bauhaus-ului din anii 20 ai secolului XX sau arhitectura contemporană din America Latină, au avut greutatea lor în alegerea noastră. Un impuls în acest sens ne-a fost dat și de experiența organizării expoziției”Bucureștii în anii 20-40 între Avangardă și Modernism” când am descoperit între altele că prima casă modernă realizată în București, casa Herman Iancu, construită  în 1926 după planurile lui Marcel Iancu, a fost colorată la origine.

Experimentul cromatic pe care l-am făcut a fost posibil pentru că lotizarea din strada Gafencu este situată la extremitatea nordică a orașului, într-o zonă în care pe o rază de câteva sute de metrii, nu exista nimic construit cu care casele noastre să se confrunte. Dacă locul construcției s-ar fi aflat în centrul orașului, problema culorii ar fi fost desigur altfel abordată.

Studiul de culoare, început științific cu implicarea unui artist plastic și cu tratatul lui Johannes Itten în față, a fost finalizat până la urmă intuitiv, pictural dacă vreți, compoziția făcută la început riguros pe hârtie, a fost corectată din mers în șantier pe măsură ce lucrările avansau, în funcție de ce aveam sub ochi și de ceea ce ne închipuiam că avea să vie.

“ Învățămintele și teoriile sunt bune pentru momente de slăbiciune. Atunci când te simți puternic, problemele se rezolvă prin intuiție, de la sine” spune în introducere la La artă și culoare, Johannes Itten.

Toate observațiile și cercetările făcute de-a lungul timpului sau pe parcursul lucrului la proiect s-au telescopat în cele din urmă precum matrioștile rusești, rezultând o lucrare din care experimentul nu lipsește. Acesta a fost cel mai împins în cele cinci dintre apartamentele duplex ale ansamblului aflate la intrarea în lotizare. Aici, livingul cea are o înălțime dubl㠖 ca dealtfel în aproape toate apartamentele duplex din ansamblu – este închis la partea superioară cu o șarpantă aparentă din lemn, înclinată pe latura lungă a camerei. Un luminator traversează șarpanta filtrând o lumină zenitală ce coboară pe verticala peretelui simeză aflat dedesubt constituindu-se într-un clin d’oeil la tradiția luminatoarelor mai sus amintită.

Ceea ce am realizat în lotizarea La Mesteceni a fost posibil datorită înțelegerii pe care comanditarul, A.C.M.S, conștient de valoarea experimentului, a avut-o fața de propunerile noastre. El s-a construit permanent într-un partener avizat, deschis dialogului, fapt rarisim printre promotorii imobiliari în general, nu numai locali. Experimentul nostru comun – arhitecți, comanditari – va fi completat de experiența locuirii ansamblului, dimensiune importantă totuși, pentru o evaluare corectă a valorii lui.

 

Share This Post