Dejunul pe iarbă
Luăm micul dejun pe iarbă
la margine de sat, în vie,
unde Dumnezeu a pângărit o fecioară.
Ţăranii i-au dat ocol
în drum spre ogoarele lor.
Se înalţă şoldurile,
Coboară zorile.
Copiii nenăscuţi ştiu totul
Câmpia-i fragilă dedesubtul lor.
Nimeni nu bănuieşte că se duc războaie troiene
între buzele tale şi aşteptarea mea.
Se înalţă şoldurile
coboară zorile.
Trupurile ne îndeamnă la păcat.
N-avem ce face!
Le petit déjeuner sur l’herbe
Nous prenons le petit déjeuner sur l’herbe,
En lisière de village, dans la vigne
Où Dieu a souillé une vierge.
Et les paysans, dit-on, l’ont évitée
En se rendant aux champs.
Les hanches se haussent,
Baisse le point du jour.
Les enfants non nés savent tout.
Sous eux, la campagne est fragile.
Personne ne soupçonne les guerres de Troie qui se
livrent
Entre tes lèvres et mon attente.
Les hanches se haussent.
Baisse le point du jour.
Les corps nous poussent au péché.
Nous n’y pouvons rien!
Strigarea celui care tace
Această speranţă nu poate fi amânată.
Să plecăm pentru totdeauna, să plecăm
De jur împrejur e strigarea
Celui care tace.
Uită-te la gândul meu
Ce greu se rotunjeşte
La începutul întâmplării.
Le cri de celui qui se tait
Cet espoir ne peut pas être ajourné.
Partons pour toujours, partons.
Tout autour il y a le cri
De celui qui se tait.
Contemple ma pensée
Qui si péniblement prend corps
Au début de l’événement.
En français par ILEANA VULPESCU