M-am oprit asupra acestui subiect, considerând – firește, nu doar eu – colecția de „tablouri vechi” a regelui Carol I drept un moment fondator în istoria colecționismului românesc.        În al doilea rând, se cuvine reamintit faptul ca acest ansamblu de opere este nucleul de bază care a favorizat constituirea Muzeului Național de…

Anul trecut, la 10 octombrie, Muzeul Național Peleș o omagia, într-un fel special, pe istoricul de artă, cercetătorul și muzeograful Ruxanda Beldiman, cea care lucrase timp de șase ani la castel, înnobilase locul și scrisese admirabil despre ctitoria atât de dragă regelui Carol I. A fost o omagiere științifică, dar și de suflet, care a…

„Oare ce-ar spune George?”: această întrebare prietenească mă însoțește de mult timp, ea dă un ritm spectacolelor pe care le văd, atât înainte – ajutându-mă să aleg, cât și după – la discuții. Nu aștept întotdeauna un răspuns autorizat, și cu atât mai puțin unul prescriptiv, din partea sa. Nu e întrebarea pe care discipolul…

Georges și cu mine ne-am întâlnit în 1980, atunci când Antoine Vitez, pe atunci încă la Théâtre des Quartiers d’Ivry, dar pe punctul de a se muta la Chaillot, era pe cale să-și constituie viitoarea echipă de consilieri și de colaboratori care îl vor asista în viitoarele îndatoriri de director al unui mare teatru național.…

Recent, Biță mi-a trimis o imagine care m-a subjugat instantaneu.        Ecran de un negru definitiv pe care luna plină, efigie enigmatică, apare simultan oglindă și reflector implacabil, punct de convergență predestinat, al dorurilor noastre cosmice.        Indicația lui Biță, „un vis de noapte de vară”. […]

Pentru George Banu, Ulise neobosit care continuă să parcurgă fragila și minunata odisee a teatrelor lumii, în amintirea comuniunii pe care o permit doar teatrul și traducerea cu toată admirația și prietenia mea.   Fragilitatea. Aici mai mult ca oricând am trăit adevărul acestei definiții a omului, formulată de Shakespeare în Măsură pentru măsură: noi…

Cu prilejul uneia dintre primele noastre întâlniri, pe când hoinăream prin Insula Saint-Louis, Georges Banu a  făcut următorul comentariu: „interesant în raporturile europenilor cu latino-americanii e e faptul că, pășind pe un teren comun, și unii și alții putem aprecia cu adevărat diferențele dintre noi.” La fel ca în eseurile sale, frazele memorabile ce răsar…

Prietenul meu George Banu este, din 2013, membru de onoare al Academiei Române, după ce din 1973 predă la Sorbona (acum, profesor emerit de Studii Teatrale la Sorbonne Nouvelle – Paris), singurul român distins cu Marele Premiu al Academiei Franceze, este sau a fost prieten cu Brook, Strehler, Grotowski, Pintilie și Radu Penciulescu și autor…

Dragă prietene, după atâtea și atâtea întâlniri în diverse părți ale lumii și ale teatrului, iată-mă în ipostaza celui care dorește să-ți pregătească un dar. Aș vrea ca acest dar să fie deopotrivă o îmbrățișare și un îndemn „la bună regăsire”, precum și un „mulțumesc” pentru felul în care ai știut să-mi luminezi calea profesiei…

La Tokio, în casa mea, se află un mic obiect în forma de copac. E un cadou din partea domnului Banu.        Într-o duminică de iunie, la Paris, i-am făcut o vizită. Bând o cafea foarte bună – un adevărat espresso – preparat de soția lui, Monique, am vorbit de unele și altele.…