Mai întâi despre norma omului care scrie. Adică despre felul lui de a fi şi despre discursul său public. Nu pot spune multe lucruri despre biografia lui Doinaş pentru că nu ştiu multe lucruri despre ea. Cunosc doar biografemele sale, cum le zice Barthes. Este un om de pustă(pusta Aradului), vine din lumea ţărănească (n-a…
Category: Arhiva
Secolul 21: Circumstanţialul ca pretext
Prezentul volum stă sub semnul recapitulărilor, iar circumstanţialul e aici doar un pretext. S-au împlinit, în 2012, 90 de ani de la naşterea lui Ştefan Aug. Doinaş şi 10 ani de la trecerea sa în nefiinţă. Cu Virgil Nemoianu ca preşedinte, colocviul organizat de Fundaţia Culturală Secolul 21 în toamna anului trecut la Academia Română…
PETRU CÂRDU UN POET AL EUROPEI
Varianta integrală a textelor marcate în sumar cu albastru, precum și titlurile marcate în alb sunt disponibile doar în varianta tipărită. Vă mulțumim pentru înțelegere. SUMAR ANA BLANDIANA: Constructorul unei rare solidarităţi poetice OMUL ŞI OPERA NOTE BIBLIOGRAFICE de ANA CÂRDU DANIEL WEISSBORT: Petru Cârdu’s poetry NICHITA STĂNESCU: Mă mir de…
ADRIANA GHIŢOI Caragiale — spectacol epistolar
Impus sau consimţit, exilul pare să facă parte din fibra noastră naţională. De la Bălcescu, Elena Văcărescu sau Constantin Brâncuşi, până la trioul consacrat: Eliade — Cioran — Ionesco sau Matei Călinescu, Ion Vianu, Mircea Iorgulescu — şi lista poate continua — „blestemul“ surghiunului loveşte sistematic cultura română. Nu iartă nici scriitorii, nici muzicienii, nici…
ANTONIO PATRAŞ Sus pe munte, sus pe munte, la Durău
Spre deosebire de alte comunităţi sau „cercuri“ literare constituite pe baza unui program estetic şi ideologic comun, de obicei cu scopul de a impune în spaţiul public o identitate mult mai puternic marcată decât a entităţilor componente, atunci când s-a format (prin 1992–1993), „grupul de la Durău“ includea personalităţi cu un profil bine conturat, precum…
CARL NORAC « Péripéties quasi-imaginaires dans les rues de Paris »
Constantin Abăluţă est un homme-poème. Traversant Paris de son pas patient, il prend ici une ombre, là un regard, s’amuse du nom d’une rue, d’un panneau, d’un avis ou d’un de ces sigles improbables dont les parisiens sont si friands. Il traque les mots échangés dans la foule, ces petits indices d’absurdités qui parsèment le…
MICHEL DEGUY în dialog cu PETRU CÂRDU Limba periclitată
Petru Cârdu: Vă propunem un dialog despre poezie. Acest lucru este de fapt cel mai dificil. În emisiunile despre literatură, cum este în Franţa „Apostrophe“, sau în discuţiile purtate cu scriitorii, mai totdeauna se spune o poveste. În poezie nu există poveste şi de aceea conversaţia despre poezie este anevoioasă. Dar să vorbim totuşi despre pericol.…
GABRIEL BĂBUŢ Alteritatea creatoare în poezia lui Doinaş şi Cârdu
Poetul Arthur Rimbaud, la finele secolului nouăsprezece, spunea „Eu sunt un altul“. Faptul de a poseda cunoştinţe de sine devine identic unuia de cunoaştere al subiectului sculptat în oglindă spartă — căci, după Lacan, ego-formarea are loc doar prin intermediul oglinzilor — concept care necesită ca „sinele“ să fie căutat în „altul“. Alteritatea reprezintă o…
I. NEGOIŢESCU Mă simt în mijlocul Europei civilizate
un interviu de Petru Cârdu Petru Cârdu: Care este pentru Dumneavoastră culmea mizeriei? I. Negoiţescu: Dacă e vorba de mizeria materială, anul 1955, când locuiam la Bucureşti într-o fostă magazie fără ferestre, mică şi mucedă, cutreierată de şobolani şi cu o groasă ţeavă de canalizare trecând prin tavan şi podea, prin care se scurgeau produsele closetelor…
Axa lumii trece prin Vârşeţul poetic
ANA BLANDIANA • OSKAR DAVIČO • ŞTEFAN AUG. DOINAŞ • EUGEN SIMION • RADU ENESCU • RADU FLORA • MIKLOS HUBAI • MILAN KOVAČEVIĆ • MILORAD PAVIĆ • VASA PAVKOVIĆ • DRASKO REĐEP • ROMULUS RUSAN • MARCEL TOLCEA „Felul în care Petru Cârdu şi-a închinat viaţa şi talentul extraordinarului fenomen literar care se numeşte…