Category: Arhiva

I met Petru Cârdu in September 1988 at the Vilenica convocation of Central European writers in Ljubljana, Slovenia. If I remember correctly, it was at a large open-air reception given for us by the mayor of the town of Dolina, on our way back from a trip to Trieste (Trst), the border being open that…

Petru Cârdu s-a născut la 25 septembrie 1952, la Sâmianaş-Bariţe (30 de kilometri depărtare de oraşul Vârşeţ şi la câţiva kilometri de frontiera cu România). S-a stins din viaţă la 30 aprilie 2011. Şcoala primară, începută la Bariţe, o termină la Vârşeţ, unde absolvă şi liceul (secţia în limba română). Studiile superioare le face la…

La 1 martie 2015, Solomon Marcus va împlini o vârstă pe care cei ce-l cunosc o consideră incredibilă. Aceste rânduri sunt, înainte de toate, o urare sfioasă. Fac parte dintre aceia, nu puţini, conştienţi că au şansa să fie contemporani cu unul dintre cele mai înalte spirite enciclopedice, într-o epocă în care informaţia a devenit…

Scrisorile arhitectului. O editură pariziană de carte de arhitectură (se numește, cât se poate de potrivit, Editions du Linteau) anunță pentru această vară apariția celei de a treia — și ultima — culegere din seria Le Corbusier — Lettres à ses Maîtres1. Marie-Jeanne Dumont, arhitect și istoric de arhitectură, a făcut cercetarea de arhivă, a…

Omul ia cunoştinţă de sine însuşi încă din timpul goliciunii lui primitive. Ni-l arată gravurile din pereţii grotelor. Trupul uman este cel masculin, vânătorul, pescarul. În antichitate este trupul eroului care luptă în războaie sau în spaţiul circular al spectacolelor urbane. În arta Renaşterii, în afara temelor mitologice, este preferat trupul îmbrăcat, suport al eleganţei…

În acea după-amiază a anului 2000 (anul duo milia, poate că greşesc, dar nu cu mult), îmi dă telefon Derrida: „Ai citat în Le Comité1, şi în latină, celebra lemă aristoteliciană Ô amici mei, nullus est amicus. Poţi să-mi spui unde ai întâlnit-o şi de câte ori? Ai cercetat istoria acestui logion?“ Iată ce i-am…

Dinu Pillat moştenise de la tatăl lui pasiunea alcătuirii antologiilor. Începuse chiar cu propriul părinte, alegând la 19 ani doar 24 de poeme din versurile acestuia. Poetul, ulterior, i le copiase de mână, cu delicata sa caligrafie, într-un caiet cu coperţi albastre broşate, având gravate cuvintele: Ion Pillat. Manuscris pentru Dinu, iar în interior, pe…

Ştefan Aug. Doinaş l-a întâlnit pe filosoful şi fizicianul franco-român Basarab Nicolescu cu ocazia unei conferințe despre transdisciplinaritate, susținute de acesta din urmă la New Europe College (NEC) în data de 19 noiembrie 1998. Doinaş se afla în primul rând şi asculta cu mare atenție expunerea (dovadă a interesului scriitorului pentru acest subiect este şi…

Filosoful şi omul de ştiinţă Basarab Nicolescu, românul care s-a stabilit în Franţa după ce-şi publicase un interesant eseu despre Ion Barbu, este cel care a lansat, cu vreo doi-trei ani în urmă, termenul de transdisciplinaritate (Cf. La transdisciplinarité, Editions du Rocher, Paris 1996): o culegere de articole care abordează teme — scientismul, fizica cuantică,…