Am aflat de existenţa şi de activitatea criticului de artă Dan Hăulică la sfârşitul anilor ’60 – în vremuri, pentru mine, de acum imemoriale – când ascultam la radio, de la mare distanţă, dintr-un oraş de provincie, Vocile artei moderne. Faptul că picturi şi sculpturi îţi erau aduse aproape în absenţa imaginilor îmi părea un…

Viorel Mărginean: Ne-am cunoscut în 1975. Ştiam unul de altul, dar efectiv, atunci ne-am cunoscut. Mihaela Helmis: E surprinzător, pentru că practic sunteţi aceeaşi generaţie şi nu mai eraţi la prima tinereţe… V.M.: Aşa s-a întâmplat. Pe atunci expuneam la 7-10 ani şi tocmai urma un vernisaj la Galeria Orizont prezentat de Dan Grigorescu. Dan…

Pe Dan Hăulică l-am cunoscut cu o jumătate de veac în urmă, după ce faima tânărului intelectual plurivalent ajunsese la generaţia mea, amplificată de atitudinile sale ferme şi curajoase în materie de artă monumentală. L-am întâlnit în preajma profesorului George Oprescu, care nutrea pentru intelectualul strălucit venit de la Iaşi o afecţiune cu totul deosebită.…

Ca să fac acest portret, am răsfoit una dintre frumoasele lui cărţi, Nostalgia sintezei (1984). Frumoasă la propriu (o carte bine alcătuită, cu ilustraţii bogate, cu litera mare pe o foaie lucioasă, pe scurt: un obiect estetic) şi la figurat: frumoasă prin conţinutul ei. Despre ce scrie Dan Hăulică, un intelectual – cum se spune…

* Fragmente din conferinţa susţinută de Dan Hăulică împreună cu George Banu la a XX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (2013), publicată ulterior înJurnalul Artelor Spectacolului, nr. 1/2014, anul IV. Publicaţie editată de Centrul de Cercetări Avansate în Domeniul Artelor Spectacolului (CAVAS) în colaborare cu Teatrul Naţional „Radu Stanca“ Sibiu şi…

Dan Hăulică părea că făcuse din „ceasurile moi“ ale lui Dali modelul relaţiei sale cu timpul. Un timp fluid, lipsit de constrângeri, un timp care nu-i impunea nimic imperativ, un timp plastic ce-i era propriu. Întârzierile-i erau reputate, lipsa de orar legendară. Avea un ceas, dar nu-l consulta, angaja un dialog, dar nu-i măsura extensia.…

[…] Un muzeu se poate naşte dintr-o veleitate exterior culturală. Acela pe care ni l-a lăsat G. Oprescu traduce, însă, o nevoie concretă şi irepresibilă – asta era legea lui lăuntrică, imperioasă, nesuferind nicio abatere. Aduna mereu, chiar după ce-şi constituise legatul către Academie, adăuga noi elemente acestei colecţii: un desen de Picasso – superbă…

MARIANA CELAC Acum — deja — 12 ani a apărut în America o carte bună şi necesară despre Bucureşti. Romanian Modernism. The architecture of Bucharest 1920—1940 are doi autori, veniţi din colţuri diferite de continent: Luminita Machedon, arhitect bucureştean şi Ernie Scoffham, „aca­demic“ britanic bun cunoscător al avangardei arhitecturale din Europa de Est. E o…

Introducere Celor mai mulţi dintre noi, atunci când se gândesc la Statele Unite, le vin automat în minte, verticalele zgârie-norilor, emblematici pentru continent şi federaţie, pe de o parte, şi pentru modernitate, pe de altă parte. Chiar dacă primii zgârie-nori, la fel ca şi cuvântul care-i de­semnează — au apărut la Chicago prin anii ’80…

Genoveva, Manfred, Faust Muzica toată se scrie cu „puncte şi linii“, de mărimi şi grosimi diferite, cu semnificaţii multiple. Punctul devine notă (înălţime muzicală), linia arată curgerea muzicii în timp (ca liniuţă pentru notă, ca bară de măsură şi aşa mai departe). Un întreg volum s-ar putea broda, din această perspectivă, despre semiografia muzicală, care…