Category: George Banu

  Am auzit versuri spuse de actori, perfect inteligibil, uneori abuziv sentimental sau alteori suprasolicitând sensul, versuri ce mi-au procurat satisfacții dar și iritări, decepții. Până când, pentru prima manifestare română la Paris după 22 decembrie 1989, am invitat recitalul Eminescu ce îi reunea pe Ion Caramitru și Dan Grigore! Atunci am regăsit virtuțile recitării…

  Dragul meu Biță, Pe lângă prietenia noastră directă, noi am avut încă una, în trei – cu Radu Penciulescu. Acum, când el nu mai e, au rămas vorbele lui, culese de tine, aranjate de mine, și oferite tuturor, mici dovezi ale iubirii de teatru și intransigenței față de teatru a acestui om deosebit.  …

  Spectacolul de teatru are o viaţă efemeră. E ca un fluture care-şi trăieşte splendoarea numai o zi. Spectacolul de teatru moare în fiecare seară (şi, dacă reînvie, e numai pentru că mai sunt unii oameni care-l doresc, care vor şi ei să participe la efemera sa viaţă). După asta, spectacolul trăieşte doar în amintirea…

  „Artaud deschide ușa și Francis Bacon intră ca artist plastic și nu ca regizor. Opera sa poate fi privită și din această perspecivă… El a știut, a vrut „să se plimbe pe marginea prăpastiei“, iar această spaimă exaltată a provocat vertijul ce l-a condus la spectacolul cruzimii absolute. Recunoaștem în el dorința lui Artaud!…

  Pentru Georges, prietenul… acest text inedit.Cu afecțiunea lui Florence, prietena.   Max Jacob se întorcea de la Biblioteca Naţională unde lucrase o zi întreagă, îşi lăsase servieta, scosese pantofii, se aplecă după papuci când, ridicând capul văzu pe cineva.        „Era cineva pe perete, era cineva pe tapiseria roşie. Aveam pe zidul…

Prietenilor mei În inima nopții, candelabrul În inima nopții, noaptea mea, candelabrul răsare ca un licăr de speranță, un far discret capabil să tempereze melancolia. Licurici al saloanelor și amintire a unei lumi dispărute, abandonat pe scenă. Mi-a apărut brusc în clarobscurul vieții care pune străpânire pe cel care sunt, cel care se îndepărtează lent…

       Între „a plati” și „a dărui” este o prapastie, abisul dintre socoteală și morală.        Când plătesc, respect un contract expres sau implicit, reinstaurez o egalitate momentan dezechilibrată, restabilesc o simetrie: anulez un dar, mă dezbar de o obligație. A plăti e un mod ieftin, material, de a-mi recâștiga o…