La fel ca Paul Valéry, scriitor pe care l-a tradus admirabil, Ștefan Aug. Doinaș a fost și un teoretician al poeziei. Neomodernismul se îmbină în poezia sa cu o ferventă căutare a locurilor rare în cuvânt. Și-a exersat penița în poezie, teatru, eseu și traducere (din autori fundamentali ai literaturii universale). Și-n proză, la…
Category: Doinas, contemporanul nostru
SIMONA CONSTANTINOVICI
BOGDAN CREȚU
Refuzul biografismului
și „măștile adevărului poetic”
Ștefan Aug. Doinaș este, aici nu încape îndoială, unul dintre scriitorii și intelectualii esențiali ai literaturii scrise în timpul regimului comunist. Membru al legendarului Cerc Literar de la Sibiu[1], el a trebuit, ca atâția alții, să-și amâne debutul cu 20 de ani. Timp în care a cunoscut pușcăria politică (a fost printre „norocoși”:…
ION POP
Doinaş – jocul lumii
şi jocul poeziei
La prima vedere, poezia lui Ştefan Aug. Doinaş pare foarte departe de lumea jocului, considerată de mulţi ca spaţiu al unor activităţi gratuite, libere în iresponsabilitatea lor faţă de „seriosul” existenţial şi de angajamentele pragmatice în concretul imediat. Că o asemenea interpretare e foarte îngustă am putut observa încă la un Tudor Arghezi, marele…
ÎN EVOCĂRILE ȘI ANALIZELE
CONTEMPORANILOR SĂI
Un poet plutonic: Ştefan Aug. Doinaş Cosmos Arghezi a fost adeseori comparat sau pus alături de Eminescu, deşi diferenţele de structură sensibilă şi de formaţie dintre ei sunt radicale: primul rămâne, în esenţă, un curios şi genial produs al naturalismului, legat prin experienţa sa religioasă, primar-teologică, de natură, în vreme ce al doilea…
ALINA LEDEANU
O convenție de calendar
O temă centrală – centenarul nașterii poetului Ștefan Aug. Doinaș –, o evocare a poetului și filosofului Michel Deguy, dispărut la începutul lui 2022, iar în final cele două rubrici susținute de scriitoarea, lingvista și sociologul Sanda Golopenția („Utopii și distopii”) și de matematicianul Cristian S. Calude („Our digital world”/”Lumea noastră digitală”) – iată, în…
VIRGIL NEMOIANU
Doinaș
L-am cunoscut printr-un coleg de facultate: Rozi Rosman. Acesta se mutase de la Universitatea din Cluj, era un băiat inteligent și chipeș; din păcate, suferea de o boală necruțătoare, epilepsia. Tatăl său pierise la Auschwitz, iar el s-a strămutat mai târziu împreună cu mama sa în Germania Federală și acolo s-a săvârșit prematur, pe la…
ŞTEFAN AUG. DOINAȘ
(Ștefan Popa)
în ani și fapte
Se naște la 26 aprilie 1922. Este fiul lui Augustin Popa și al Floriței Popa (născută Laza), țărani din satul Caporal Alexa/ Cherechi. Va purta numele bunicului patern: Ștefan Popa. Urmează clasele primare la școala din satul natal, apoi acelea gimnaziale și liceale la Arad (liceul „Moise Nicoară”). Încă elev, începe să scrie și…
Doinaș, contemporanul nostru
SUMAR ȘTEFAN AUG. DOINAȘ (ȘTEFAN POPA) în ani și fapte. Fișă biobibliografică • 8 * ȘTEFAN AUG. DOINAȘ: Poemul ca somație a lecturii, Poemul ca loz câștigător, Psalmul XV (inedit), Elegia IX – FIINȚA, Trei fețe, poeme, cu facsimile • 15 VIRGIL NEMOIANU: Doinaș • 27 MICHEL DEGUY : „Îl salut pe Doinaș și limba lui Doinaș”…